Premierul ungar Peter Magyar a ajuns joi la Bruxelles pentru a negocia deblocarea fondurilor europene pentru țara sa; el a difuzat pe pagina sa de Facebook un mesaj video în care afirmă: ''Nu vreau să aduc ghinion, dar suntem foarte aproape de un acord'', transmite Reuters.

Uniunea Europeană a blocat finanțări pentru Ungaria în mandatul precedentului prim-ministru, Viktor Orban, pe motiv că Budapesta nu respectă standardele europene privind statul de drept și nu asigură combaterea corupției. Fondurile respective sunt vitale pentru economia ungară, care stagnează practic de patru ani, și pentru bugetul de stat supus unor presiuni puternice.

Magyar anunțase deja că intenționează să semneze săptămâna aceasta un acord politic cu UE. Joi, el a precizat că urmează să se întâlnească cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vineri la ora locală 13.00 (12.00 GMT) pentru a aplana orice neînțelegeri rămase după tratativele pregătitoare extensive.

Șeful executivului ungar a afirmat că au rămas de soluționat unele probleme privind combaterea corupției, dar s-a ajuns la o înțelegere privind ''multe chestiuni importante''.

El a adăugat că va solicita oficial în viitorul apropiat aderarea Ungariei la Parchetul European (EPPO).

În ceea ce privește aderarea Ucrainei la UE, Magyar a reafirmat că Ungaria va fi de acord cu începerea negocierilor numai după o înțelegere privind drepturile minorității etnice ungare de pe teritoriul ucrainean. El a adăugat că dialogul pe această temă este în curs și apreciat discuțiile drept ''încurajatoare''.

Noul guvern de la Budapesta este presat să deblocheze până la termenul-limită din 31 august cota Ungariei din fondul european de redresare - 6,5 miliarde de euro sub formă de credite nerambursabile și 3,9 miliarde de euro ca împrumuturi în condiții avantajoase. UE a blocat de asemenea fonduri structurale de circa șapte miliarde de euro, însă acestea rămân disponibile mai mulți ani. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)