Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, a pledat - într-o declarație făcută înainte de reuniunea informală a miniștrilor de externe din UE - ca viitoarele negocieri cu Rusia în privința războiului din Ucraina să includă cerințe pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova, precum și din Abhazia și Osetia de Sud, cele două entități secesioniste ale Georgiei, relatează joi IPN și Radio Chișinău.
Kaja Kallas a subliniat că Uniunea Europeană trebuie să-și definească clar propriile interese și solicitări înainte de a se așeza la masa negocierilor cu Rusia, menționând că orice limitări militare care ar putea fi impuse Ucrainei în cadrul unui acord de pace ar trebui să fie aplicate în mod simetric și Rusiei.
În același timp, șefa diplomației UE a declarat că interesul securității europene impune ca trupele ruse să nu mai fie prezente în țări precum Republica Moldova și Georgia și să înceteze orice imixtiune în procesele electorale din diferite state.
Totodată, Kaja Kallas, a avertizat joi cu privire la ''capcana'' în care Rusia dorește să atragă UE atunci când se discută despre cine ar urma să o reprezinte în cadrul negocierilor de pace în Ucraina. ''Mi se pare că Rusia vrea să cădem într-o capcană, să discutăm despre cine va vorbi cu ei, în timp ce ei deja aleg cine este potrivit și cine nu'', a declarat Kallas presei la sosirea sa la o reuniune informală a miniștrilor de externe ai Uniunii Europene. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Gabriela Badea)
Șefa diplomației UE: Trupele ruse trebuie să se retragă din Republica Moldova și Georgia (media)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Rusia va construi în Kazahstan o centrală nucleară în valoare de 16,5 miliarde de dolari
Rusia va construi în Kazahstan o centrală nucleară în valoare de 16,5 miliarde de dolari
Corpul germano-olandez va conduce forțele terestre ale NATO în Estonia și Letonia
Corpul germano-olandez va conduce forțele terestre ale NATO în Estonia și Letonia
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
ONU critică o 'escaladare periculoasă' a conflictului #Ucraina-Rusia și face apel la 'reținere'
ONU critică o 'escaladare periculoasă' a conflictului #Ucraina-Rusia și face apel la 'reținere'
Guvernul Bulgariei, hotărât să majoreze cheltuielile de apărare la 5% , conform cerințelor NATO
Guvernul Bulgariei, hotărât să majoreze cheltuielile de apărare la 5% , conform cerințelor NATO
Boris Pistorius cere consolidarea forțelor armate ale NATO pe fondul incertitudinii relațiilor cu SUA
Boris Pistorius cere consolidarea forțelor armate ale NATO pe fondul incertitudinii relațiilor cu SUA
Un fost spion al CIA, arestat cu lingouri de aur în valoare de 40 de milioane de dolari
Un fost spion al CIA, arestat cu lingouri de aur în valoare de 40 de milioane de dolari
Conflictul între China și SUA cu privire la Taiwan riscă să degenereze într-o escaladare nucleară (studiu)
Conflictul între China și SUA cu privire la Taiwan riscă să degenereze într-o escaladare nucleară (studiu)

