Rusia și Kazahstanul au încheiat joi un acord pentru construcția primei centrale nucleare de pe teritoriul kazah; costul de 16,5 miliarde de dolari va fi finanțat parțial printr-un credit pentru export acordat de Moscova, transmite Reuters.
Lucrările vor începe în 2027, iar prima unitate va fi dată în folosință în 2034.
Principalul contractor pentru centrala cu două reactoare va fi compania de stat rusă Rosatom, care s-a impus în fața Corporației Nucleare Naționale a Chinei (CNNC), a firmei franceze EDF și a celei sud-coreene Korea Hydro & Nuclear Power, arată informațiile furnizate de agenția kazahă pentru energia atomică. Președintele agenției, Almasadam Satkaliev, a precizat pentru presă costul total de 16,5 miliarde de dolari, din care două miliarde pentru securitate și infrastructură, și tipul reactoarelor - VVER-1200 III+.
Acordul a fost semnat în timpul vizitei la Astana a președintelui rus Vladimir Putin, care a primit mulțumirile omologului său kazah, Kasîm-Jomart Tokaev.
Kazahstanul este cel mai mare producător de uraniu din lume și are în vedere de cel puțin două decenii producția de energie atomică, deși dispune de asemenea de rezerve considerabile de gaze naturale. În prezent, energia electrică este produsă în special pe bază de cărbune, însă există și capacități hidroelectrice, iar sectorul energiei regenerabile este în creștere. Cererea internă nu este însă acoperită suficient, fiind necesare și importuri, în special din Rusia.
În 2024, kazahii au aprobat printr-un referendum construcția unei centrale nucleare la Ulken, pe malul lacului Balhaș. Ei au trecut peste neîncrederea față de orice proiect nuclear înrădăcinată din perioada în care Kazahstanul făcea parte din Uniunea Sovietică; timp de decenii, pe teritoriul țării au avut loc sute de teste cu arme atomice, care au făcut zone întregi de nelocuit și au îmbolnăvit populația din vecinătate.
Între timp, la Astana s-a aprobat și construcția celei de-a doua centrale, pentru care contractor general va fi CNNC.
AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Rusia va construi în Kazahstan o centrală nucleară în valoare de 16,5 miliarde de dolari
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Suedia va vinde până la 20 de avioane de vânătoare Gripen Ucrainei și îi va dona alte 16
Premierul ungar Magyar anunță un acord iminent la Bruxelles privind fondurile europene pentru Budapesta
Premierul ungar Magyar anunță un acord iminent la Bruxelles privind fondurile europene pentru Budapesta
China face apel la vigilență împotriva remilitarizării Japoniei
China face apel la vigilență împotriva remilitarizării Japoniei
Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Parlamentul Ucrainei ratifică acordul privind împrumutul european în valoare de 90 de miliarde de euro
Șefa diplomației UE: Trupele ruse trebuie să se retragă din Republica Moldova și Georgia (media)
Șefa diplomației UE: Trupele ruse trebuie să se retragă din Republica Moldova și Georgia (media)
Corpul germano-olandez va conduce forțele terestre ale NATO în Estonia și Letonia
Corpul germano-olandez va conduce forțele terestre ale NATO în Estonia și Letonia
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
Pentagonul: personalul militar, ținta unor atacuri pe baza datelor de localizare
ONU critică o 'escaladare periculoasă' a conflictului #Ucraina-Rusia și face apel la 'reținere'
ONU critică o 'escaladare periculoasă' a conflictului #Ucraina-Rusia și face apel la 'reținere'



