Furtunile și ploile torențiale s-au dezlănțuit asupra Cretei și a numeroaselor insule din Marea Egee, un deces fiind confirmat până la această oră, informează DPA.

Un păstor și-a pierdut viața după ce a fost luat de apele provenite de la inundații într-o zonă muntoasă din Creta, au anunțat serviciile de urgență.

Până la această oră nu a fost rănit niciun turist, a relatat vineri presa din Grecia. Potrivit Serviciului meteorologic grecesc (EMY), ploile torențiale și furtunile sunt așteptate să continue până duminică.


Circa 361 de milimetri de apă au fost înregistrați în Anogia în apropiere de Rethymno în mai puțin de 24 de ore, potrivit serviciului meteorologic.

Mai multe autovehicule au fost luate de apele mării de-a lungul coastelor, iar poduri și drumuri au fost distruse, a relatat presa locală.

Solul este deja saturat de apă în multe zone, ceea ce sporește riscul unor inundații și alunecări de teren suplimentare, au avertizat autoritățile din cadru protecției civile.

Foto: (c) Stefanos Rapanis / REUTERS


Serviciile de feribot au fost de asemenea perturbate parțial din cauza vânturilor puternice. Cele mai multe dintre feriboturi au rămas în port vineri dimineață, potrivit postului ERTNews.

Rafale de vânt de până la 100 de kilometri pe oră s-au înregistrat în Marea Egee. Creta rămâne în stare de alertă sporită. Toate școlile de pe insulă au fost închise vineri. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Gabriela Badea)