Ghețarii elvețieni au trecut printr-un nou an 'catastrofal', pierderea volumului lor ajungând la aproape 20% în cinci ani. Acesta este al doilea cel mai sumbru bilanț anual după 2022, conform unui studiu publicat joi și citat de AFP.
Conform datelor Rețelei elvețiene de monitorizare glaciologică (Glamos), ghețarii elvețieni au pierdut încă 5,5% din volumul lor în acest an, după cea mai caldă vară din istorie și o iarnă cu puțină zăpadă.
Pe ghețarul Scex Rouge, la aproape 3.000 de metri altitudine, responsabilul Glamos Matthias Huss contempla cu tristețe peisajul din jur. 'Acest ghețar este pe cale să dispară. (...) S-ar putea să nu mai rămână gheață deloc în 10 până la 15 ani', a declarat el.
El a scos apoi tija lungă de aluminiu de patru metri, instalată de Glamos în mijlocul ghețarului. La sfârșitul lunii iulie, aceasta abia se vedea la suprafața gheții. Astăzi, ea depășește suprafața cu peste trei metri.
'Nu suntem surprinși, deoarece știm cu ce viteză se topesc ghețarii. Dar să vezi acești munți fără zăpadă, cu stâncile lor, și acești ghețari întunecați, vestigii ale unei alte epoci, este cu adevărat ceva deosebit', a comentat glaciologul.
Între anii 2022 și 2026, ghețarii elvețieni s-au topit într-un ritm de peste două ori mai rapid decât cel observat în oricare altă perioadă de cinci ani de până acum, ceea ce a dus la o pierdere de aproape 20% din volumul lor începând din 2021.
Topirea se accelerează - 10% din volumul de gheață a dispărut în anii '90, comparativ cu 27% în deceniul 2016-2026, conform măsurătorilor efectuate pe aproximativ 10 de ghețari, extrapolate la ansamblul celor aproape 1.300 de formațiuni glaciare care mai există încă în Elveția.
În această țară, încălzirea este de două ori mai puternică în comparație cu media la nivel mondial, potrivit MétéoSuisse.
Lunile iunie - august au fost cele mai calde înregistrate vreodată în Elveția de la începutul măsurătorilor, în 1864. Acestea au detronat vara caniculară din 2003, care deținea până atunci recordul.
'Vara viitoare, într-o lume cu +3 grade Celsius, ar fi cu aproximativ +3,6 grade Celsius mai caldă comparativ cu perioada de referință 1991-2020. În vara anului 2026, diferența a ajuns la +3,4 grade Celsius', a indicat MétéoSuisse, care estimează că 'într-o lume cu o încălzire de 3 grade Celsius, vara anului 2026 s-ar încadra în medie'.
În munți, situația este alarmantă. Zăpada care protejează ghețarii s-a topit deja parțial în iunie și a dispărut complet în septembrie, chiar și la 3.500 de metri altitudine. 'În astfel de condiții, ghețarii alpini nu au nicio șansă de supraviețuire pe termen lung', a avertizat Glamos.
Din cauza topirii semnificative din acest an, cercetătorii au fost nevoiți chiar să reinstaleze stâlpii de măsurare mai sus, inclusiv la cele mai mari altitudini, deoarece gheața din jurul acestora se topise.
Grosimea medie a gheții în zona unora dintre ghețari a scăzut cu 2,5 până la 4 metri, iar pe limbile glaciare s-a redus uneori cu până la 10 metri în timpul verii.
Deși temperaturile au fost mai ridicate în acest an, pierderile din 2022 nu au fost atinse în totalitate, numeroși ghețari fiind acoperiți cu puțin mai multă zăpadă decât în urmă cu patru ani.
În plus, în acest an s-a depus mai puțin praf din Sahara pe zăpadă. Prin urmare, lumina solară a fost reflectată mai bine, ceea ce a permis ca o mai mare parte din această energie să revină în atmosferă, în loc să fie absorbită de zăpadă.
Cu toate acestea, patru ghețari mari au înregistrat anul acesta o topire mai semnificativă ca niciodată, printre care ghețarul Rhone, unul dintre cei mai emblematici, precum și Aletsch, cel mai mare din Alpi.
Odată cu retragerea ghețarilor, cresc îngrijorările cu privire la disponibilitatea viitoare a resurselor de apă. Între iulie și septembrie, ghețarii au pierdut în total aproximativ 2.200 miliarde de litri de apă. 'Este greu de imaginat; această cantitate depășește de peste patru ori consumul anual de apă dulce al gospodăriilor elvețiene', a subliniat Huss. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Topirea ghețarilor se accelerează; un nou an 'catastrofal' în Elveția

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la 34
Bilanțul deceselor în urma inundațiilor și alunecărilor de teren din Nepal a urcat la cel puțin 34, au spus miercuri autoritățile, iar cel mai mare pod suspendat din țară a fost închis din cauza avariilor, informează DPA. Potrivit unui purtător de cuvânt al Autorității naționale pentru reducerea riscului și managementul în caz de dezast
Un rechin blocat într-un canal din Coreea de Sud a atras 600.000 de vizitatori
Un rechin care a rămas blocat într-un canal din orașul-port Busan, Coreea de Sud, a devenit recent o atracție neobișnuită după ce, potrivit municipalității, 600.000 de persoane au venit să-l vadă în ultimele două săptămâni, informează miercuri Reuters. Rechinul, cu o lungime de 3,5 metri, a fost zărit pentru prima dată î
Uraganul Polo se îndreaptă spre statul mexican Sonora, după ce a adus ploi abundente în Baja California Sur
Uraganul Polo a adus ploi abundente în jumătatea sudică a peninsulei mexicane Baja California în cursul dimineții de marți, iar meteorologii estimează că acesta va atinge uscatul în statul Sonora în orele următoare, informează Reuters. Polo, un uragan de categoria 1, ar urma să lovească orașul costier Guaymas din statul
Tokyo se confruntă cu cea mai lungă serie de zile ploioase din istoria înregistrărilor sale
Tokyo a înregistrat marți cea de-a 34-a zi consecutivă cu ploaie, care marchează cea mai lungă serie observată vreodată de la începutul din 1886 al statisticilor sale comparabile, a anunțat Agenția Meteorologică din Japonia (JMA), citată de AFP. Deși sezonul ploilor se încheie în mod normal în luna iulie la Tokyo,
Nepal: Căutări suspendate după o avalanșă care a acoperit 16 persoane sub un strat gros de zăpadă
Autoritățile din Nepal au suspendat marți, din cauza vremii nefavorabile, operațiunile de căutare a 12 persoane date dispărute după o avalanșă produsă în Himalaya, care a ucis deja patru oameni și care ar putea fi considerată cea mai gravă catastrofă ce a lovit o expediție montană în această țară în ultimii zece ani, informează AFP.
Italia/Aeroportul din Catania se redeschide pe fondul reducerii nivelului de alertă legat de vulcanul Etna
Traficul aerian de pe aeroportul din Catania, Italia, a fost reluat marți după o scurtă întrerupere ca urmare a unei noi activități vulcanice a Etna, situat în apropiere, și a condițiilor meteo nefavorabile, informează Reuters. Operatorul SAC a spus că zborurile dinspre și înspre aeroport au fost reluate cu efect imediat după ce nivelul de al
Uraganul Polo, de categoria a 3-a, lovește coastele Mexicului de la Pacific
Ciclonul Polo a lovit coastele Mexicului de la Pacific, marți dimineață, cu intensitatea unui uragan de categoria a 3-a, conform Centrului Național pentru Uragane (NHC) din Statele Unite, transmite AFP. Uraganul Polo, pe care buletinul NHC îl situează la limita dintre categoriile a 2-a și a 3-a dintre cele 5 trepte de intensitate ale scalei Saffi
Thailanda/ Bilanțul inundațiilor urcă la 23 de morți (minister)
Patru persoane au decedat la Bangkok în urma inundațiilor provocate de ploile torențiale care afectează Thailanda încă de la jumătatea lunii septembrie, numărul total al victimelor ajungând la 23 în întreaga țară, a anunțat marți guvernul, citat de AFP. Autoritatea responsabilă cu gestionarea dezastrelor a indicat că inundațiile a









