Premierul Marii Britanii, Andy Burnham, a declarat că ar fi cu adevărat îngrijorat dacă proprietarii din Abu Dhabi ai clubului de fotbal Manchester City ar lua decizia să îl vândă după ce gruparea a fost găsită vinovată de încălcări serioase ale regulilor financiare, relatează Reuters.
Andy Burnham a lăudat grupul de acționari condus de șeicul Mansour pentru investițiile făcute la Manchester City de la momentul preluării clubului în anul 2008.
''Aș fi foarte îngrijorat să-i pierdem'', a declarat premierul britanic pentru BBC.
''Ei au fost un partener uriaș în ceea ce privește construirea unui Manchester modern și, desigur, construirea lui Manchester City în forța globală care este astăzi'', a mai adăugat șeful executivului de la Londra.
Premier League a anunțat, marți, că Manchester City a folosit contracte comerciale false ca parte a schemei de umflare a veniturilor și de minimalizare a costurilor cu mai mult de 900 de milioane de lire sterline (1,2 miliarde de dolari) în peste aproape un deceniu.
Clubul a negat acuzațiile și a spus că va formula apel.
Burnham, care a fost anterior primarul metropolei Manchester, a făcut paralele cu lupta pe care o duce clubul Everton privind regulile ligii legate de sustenabilitate și de profit, când el a argumentat faptul că acest club pe care îl sprijină nu a fost tratat corect.
Everton s-a ales cu o depunctare de 10 puncte, care a fost ulterior redusă la șase puncte, după ce a fost găsit că a încălcat regulile financiare ale ligii pe o durată de trei ani care s-a încheiat în anul 2022.
''Ar fi greșit din partea mea să fac un pas în lateral ținând cont de experiența pe care am avut-o înainte'', a spus el.
În așteptarea sancțiunilor care urmează să fie stabilite de către Premier League și a formulării apelului de către clubul englez, Andy Burnham a recunoscut că este o miză foarte mare pentru Manchester City, pentru suporterii săi și pentru orașul Manchester, dar a spus că ar fi nepotrivit ca el să intervină în această chestiune disciplinară. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Fotbal: Premierul Andy Burnham se declară îngrijorat dacă proprietarii lui Manchester City vor vinde clubul

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal: Messi va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității din Buenos Aires
Universitatea din Buenos Aires (UBA) îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa, cea mai înaltă distincție onorifică a sa, legendei fotbalului Lionel Messi, în semn de recunoștință pentru cariera sa sportivă și felul în care a reprezentat Argentina, a anunțat, miercuri, instituția, transmite AFP. Distincția îi va fi decernată pe
Box: Tyson Fury și Anthony Joshua s-au respectat reciproc la conferința dedicată meciului din 11 decembrie
Foștii campioni mondiali la categoria grea Tyson Fury și Anthony Joshua s-au întâlnit în sfârșit față în față după o lungă așteptare, miercuri, la conferința de presă, pentru a prefața meciul lor de box din decembrie, care va avea loc după ani de incertitudini, relatează Reuters. Cei doi pugiliști, ambii veterani, în vâ
Fotbal: Argentina a zdrobit Bolivia cu 4-0, într-un meci amical
Selecționata de fotbal a Argentinei, fără legendarul Lionel Messi, a învins formația Boliviei cu scorul de 4-0 (2-0), într-un meci amical disputat miercuri, pe Stadionul ''Mario Kempes'' din Cordoba, transmite AFP. Golurile vicecampioanei au fost marcate de Lautaro Martinez (19), Nicolas Paz (29), Cristian Romero (53) și Jose '&
Baschet masculin: U-BT Cluj-Napoca, învinsă categoric la debutul în noul sezon al EuroCup
U-BT Cluj-Napoca a fost învinsă categoric de echipa italiană Maxima Roma, cu scorul de 89-55 (34-18, 21-12, 27-10, 7-15), miercuri seara, în Palazzetto dello Sport, în primul său meci din Grupa B a competiției de baschet masculin EuroCup. Campioana Românei se află la cel de-al cincilea sezon consecutiv în BKT Euro
Tenis: Alexandru Jecan, calificat în sferturile probei de dublu la Porto (challenger)
Perechea româno-poloneză Alexandru Jecan/Szymon Kielan s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis challenger de la Porto, dotat cu premii totale de 203.900 de euro, după ce a trecut de cuplul polonez Karol Drzewiecki/Piotr Matuszewski, cu 6-3, 3-6, 10-7. Jecan și Kielan s-au i
Tenis: Ucraineanca Daiana Iastremska, în turul doi la Beijing (WTA)
Jucătoarea ucraineană de tenis Daiana Iastremska (111 mondial) s-a calificat miercuri în runda a doua a turneului WTA 1.000 de la Beijing (China), dotat cu premii totale de 9.415.725 de dolari, după ce a trecut în două seturi, 6-3, 6-4, în fața americancei Caty McNally (72 WTA). Iastremska, câștigătoare a 3 titluri WTA
Fotbal: Federația elvețiană și-a retras sprijinul pentru realegerea lui Infantino în fruntea FIFA
Federația Elvețiană de Fotbal (SFV) a anunțat miercuri că își retrage sprijinul acordat anterior, în luna iunie, lui Gianni Infantino, președintele FIFA, care urmărește realegerea în 2027, dar care se confruntă cu o opoziție tot mai mare în cadrul forului mondial, scrie Reuters. într-un comunicat, Comitetul Execut
Fotbal: Pierderile clubului Juventus Torino, mai mari pentru sezonul 2025-26
Clubul italian de fotbal Juventus Torino a înregistrat pierderi de 66 de milioane de euro pentru sezonul 2025-26, o deteriorare suplimentară a performanței financiare care va declanșa o a cincea majorare de capital din 2019, scrie AFP. Cel mai titrat club din fotbalul italian a înregistrat pierderi care au crescut de la 58,1 milioa









