Consiliul Superior al Magistraturii a transmis, marți, după publicarea proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, că prevederile acestuia vor 'submina definitiv' funcționarea Justiției.
'Prevederile proiectului de lege vor submina definitiv funcționarea Justiției. Prevederile proiectului de lege, prin conținutul lor concret și efectele pe care le vor produce în privința drepturilor salariale și de natură salarială ale magistraților, subminează poziția constituțională a puterii judecătorești ca putere în statul român, iar nu doar independența acesteia din punct de vedere financiar. Este în afara echilibrului constituțional între puterile statului ca un proiect de lege să se fundamenteze pe aprecierea executivului cu privire la legalitatea și temeinicia unor hotărâri judecătorești definitive, pronunțate cu privire la drepturile salariale ale magistraților. O astfel de conduită încalcă independența justiției și forța obligatorie a hotărârilor judecătorești definitive, plasându-se în afara unei atitudini democratice și responsabile a factorilor politici, care trebuie să caracterizeze statul de drept', a susținut CSM, într-un comunicat transmis AGERPRES.
Potrivit Consiliului Superior al Magistraturii, proiectul de lege conține soluții normative 'absurde'.
'Proiectul de act normativ cuprinde prevederi care diminuează cu mult veniturile magistraților și le plasează cu mult sub un nivel de venit corespunzător responsabilităților publice ale judecătorilor și procurorilor. Se urmărește o scădere drastică a veniturilor magistraților, introducându-se o noțiune ambiguă și lipsită de previzibilitate, respectiv 'diferența salarială tranzitorie' ca drept salarial individual suplimentar salariului lunar, cu privire la care nu se precizează nici ce natură are și nici dacă va intra în calculul drepturilor aferente la momentul pensionării, generând astfel în mod mascat inclusiv o nouă diminuare a pensiei de serviciu. Mai mult decât atât, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 7 din proiectul de lege, acest mecanism salarial compensatoriu aplicat pentru o perioadă tranzitorie de 5 ani este afectat de vicii de constituționalitate', a completat CSM.
Conform comunicatului, în cazul promovării la o instanță sau un parchet de nivel superior, consecința 'absurdă' va fi scăderea drastică a drepturilor salariale, aceeași fiind și consecința în cazul în care personalul va trece într-o treaptă superioară de vechime.
'Este evident că nu poate fi acceptată afectarea drepturilor deja câștigate de magistrați ca urmare a atingerii pragurilor de vechime în profesie sau a promovării concursurilor în grad profesional în acord cu legislația în vigoare la momentul dobândirii acestora. Într-o manieră similară, venitul unui magistrat care va intra în profesie după adoptarea legii se va situa la un nivel absolut de neacceptat, cu mult redus în raport de cel al colegilor care și-au început cariera cu doar un an înainte', a mai explicat Consiliul Superior al Magistraturii.
În opinia acestuia, proiectul de lege va 'destabiliza iremediabil' situația resursei umane din sistemul judiciar.
'Adoptarea proiectului de lege în forma prezentată va conduce la o destabilizare fără precedent a resursei umane din sistemul judiciar, atât prin aceea că generează premisele unor plecări masive din cadrul corpului magistraților, pe fondul modificărilor succesive ale statutului profesional din ultimii ani și al volumului de activitate foarte mare generat de deficitul de judecători și procurori nemaiîntâlnit până la acest moment, cât și în ceea ce privește atractivitatea profesiilor de judecător și procuror pentru noile generații de profesioniști ai dreptului', a indicat CSM.
Consiliul Superior al Magistraturii le transmite celorlalte puteri în stat că astfel de prevederi nu pot fi adoptate în forma propusă, fără a afecta 'iremediabil' Justiția ca putere în statul român și ca serviciu public pentru cetățeni, 'destabilizând-o din nou și subminându-i poziția constituțională'.
CSM a anunțat că, în acord cu poziția întregului corp profesional al magistraților, va utiliza toate instrumentele legale derivate din poziția constituțională de garant al independenței Justiției pentru a salvargda autoritatea puterii judecătorești, coordonându-se în permanență cu sistemul judiciar pentru măsuri viitoare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
CSM spune că prevederile din noua lege a salarizării vor submina definitiv funcționarea Justiției
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 3 minute

Alte știri din categorie
Instanța supremă acuză Guvenul că 'demonizează' sistematic justiția și transformă magistrații în ținte publice
Instanța supremă acuză Guvenul că 'demonizează' sistematic justiția și transformă magistrații în ținte publice
UPDATE Cluj: Poliţia Română a trimis o echipă de control, în urma crimei de la Luna
UPDATE Cluj: Poliţia Română a trimis o echipă de control, în urma crimei de la Luna
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție, aduși la Parchet pentru a asista la percheziții informatice
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție, aduși la Parchet pentru a asista la percheziții informatice
Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani și patru luni de închisoare
Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani și patru luni de închisoare
Harghita: Trei persoane care și-au parcat autoturismele pe scena altarului de la Șumuleu-Ciuc, cercetate de polițiști
Harghita: Trei persoane care și-au parcat autoturismele pe scena altarului de la Șumuleu-Ciuc, cercetate de polițiști
Constanța: Anchetă a poliției în cazul conductei de gaz fisurate; mai multe persoane, suspectate că au produs avaria
Constanța: Anchetă a poliției în cazul conductei de gaz fisurate; mai multe persoane, suspectate că au produs avaria
CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
Avocat implicat într-un accident auto, după ce a consumat droguri și alcool; procurorii cer o pedeapsă cu suspendare
Avocat implicat într-un accident auto, după ce a consumat droguri și alcool; procurorii cer o pedeapsă cu suspendare







