Polițiștii au demarat o anchetă în cazul conductei de gaz fisurate, luni, pe o stradă din municipiul Constanța, fiind evacuate mai multe persoane, în acest caz existând suspiciuni că țeava ar fi fost avariată de anumiți indivizi.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, lucrătorii Poliției municipiului Constanța - Secția 3 au fost sesizați, prin apel 112, că pe o stradă din municipiul reședință mai multe persoane ar fi avariat o țeavă de gaze naturale.
''Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, țeava fiind ulterior sigilată'', a informat IPJ Constanța.
Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea identificării persoanelor implicate și stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au dus la fisurarea conductei de gaz.
Mai multe persoane au fost luni evacuate, printre care și peste o sută de copii de la o grădiniță, în urma fisurării unei țevi de gaz pe o stradă din municipiul Constanța, a informat inițial Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) ''Dobrogea''.
Pompierii au anunțat că au fost solicitați să intervină după ce o țeavă de gaz s-a fisurat pe strada I.L.Caragiale, din Constanța, fiind luată măsura evacuării populației de pe o suprafață de circa 500 metri pătrați.
''A fost luată măsura evacuării populației pe o suprafață de aproximativ 500 mp și evacuarea unei grădinițe, aproximativ 100 minori'', a transmis ISU ''Dobrogea''.
La fața locului s-a deplasat o echipă a Distrigaz, fiind oprită alimentarea cu gaz până la remedierea avariei produse. AGERPRES/(AS - redactor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Constanța: Anchetă a poliției în cazul conductei de gaz fisurate; mai multe persoane, suspectate că au produs avaria
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
CSM spune că prevederile din noua lege a salarizării vor submina definitiv funcționarea Justiției
CSM spune că prevederile din noua lege a salarizării vor submina definitiv funcționarea Justiției
UPDATE Cluj: Poliţia Română a trimis o echipă de control, în urma crimei de la Luna
UPDATE Cluj: Poliţia Română a trimis o echipă de control, în urma crimei de la Luna
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție, aduși la Parchet pentru a asista la percheziții informatice
Cei doi procurori din Constanța acuzați de corupție, aduși la Parchet pentru a asista la percheziții informatice
Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani și patru luni de închisoare
Bacău: Fostul lider de sindicat al DGASPC, condamnat definitiv la opt ani și patru luni de închisoare
Harghita: Trei persoane care și-au parcat autoturismele pe scena altarului de la Șumuleu-Ciuc, cercetate de polițiști
Harghita: Trei persoane care și-au parcat autoturismele pe scena altarului de la Șumuleu-Ciuc, cercetate de polițiști
CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
CCR discută pe 24 iunie sesizarea ICCJ pe modificarea legislației penale care reglementează procedura de cameră preliminară
Avocat implicat într-un accident auto, după ce a consumat droguri și alcool; procurorii cer o pedeapsă cu suspendare
Avocat implicat într-un accident auto, după ce a consumat droguri și alcool; procurorii cer o pedeapsă cu suspendare
IPJ Ilfov: Acțiune de amploare în Sintești coordonată de polițiști și Garda de Mediu
IPJ Ilfov: Acțiune de amploare în Sintești coordonată de polițiști și Garda de Mediu






