Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București solicită în instanță aplicarea unei pedepse cu suspendare în cazul unui avocat din Capitală, care a provocat anul trecut un accident auto, după ce a consumat băuturi alcoolice și se afla sub influența drogurilor.

În timpul anchetei, avocatul și-a recunoscut faptele, iar procurorii au fost de acord să încheie cu acesta un acord de recunoaștere a vinovăției, care prevede aplicarea unei pedepse cu suspendare.

'La data de 20.05.2026, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a încheiat, în condițiile art.478 și următoarele din Codul de procedură penală, un acord de recunoaștere a vinovăției cu un inculpat - persoană fizică, având calitatea de avocat în cadrul Baroului București, fiindu-i stabilită acestuia pedeapsa principală de un an și șase luni închisoare, suspendată sub supraveghere, pe un termen de doi ani, în considerarea săvârșirii unei infracțiuni de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe', transmite, luni, Parchetul.

Totodată, instanța a decis și o pedeapsă complementară, pe o perioadă de un an de zile, de la data rămânerii definitive a hotărârii, constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și a dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice, pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, arată procurorii.

'De asemenea, inculpatului i-a fost interzisă, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe durata și în condițiile prevăzute la art. 65 alin. 3 Cod penal, exercitarea acelorași drepturi menționate mai sus, în conformitate cu dispozițiile art.65 alin.1 și art.66 alin.1, lit.a),b) și i) Cod penal', mai transmite Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București'.

Procurorii explică faptul că avocatul respectiv a fost implicat în septembrie 2025 într-un accident auto, iar expertiza efectuată la INML a arătat că el consumase alcool și canabis.

'La încheierea acordului a fost avută în vedere, ca situație de fapt, împrejurarea potrivit căreia la data de 01.09.2025, în jurul orelor 02:35, inculpatul a condus, pe raza municipiului București, un autovehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, în timp ce se afla sub influența substanțelor psihoactive (respectiv, consecutiv unui consum de canabis), fiindu-i afectată capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, astfel cum rezultă din conținutul raportului de expertiză medico-legală întocmit, în cauză, de către INML 'Mina Minovici', precum și având în sânge o îmbibație alcoolică superioară limitei de 0,80 g/l alcool pur în sânge, peste care o asemenea faptă constituie infracțiune, respectiv 2,65 g/l alcool pur în sânge, conform raportului de expertiză medico-legală întocmit de către INML 'Mina Minovici', prilej cu care a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale', spune Parchetul.

Acordul încheiat între cele două părți a fost trimis spre aprobare la Curtea de Apel București. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)