Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) atrage atenția că volumul dosarelor aflate în instanță este cu 11% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut, în condițiile unui deficit de peste 800 de judecători și aproape 4.900 de grefieri.
'În timp ce volumul cauzelor aflate pe rolul instanțelor în toate fazele procesuale a crescut cu 11% față de anul trecut în aceeași perioadă, concursurile de admitere directă în magistratură sunt blocate de aproape doi ani, iar resursele de personal din sistemul judiciar rămân insuficiente. Creșterea constantă a încărcăturii instanțelor înseamnă o presiune tot mai mare asupra magistraților și personalului auxiliar, cu impact direct asupra capacității administrative a sistemului judiciar de a îndeplini actul de justiție', arată CSM, luni, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit CSM, vinerea trecută erau deja înregistrate pe rolul instanțelor 2.389.004 dosare în toate fazele procesuale, în timp ce anul trecut în aceeași perioadă volumul cauzelor era de 2.155.793 de dosare.
'În condițiile unui deficit de peste 800 de judecători, 4.874 de grefieri și 712 asistenți ai judecătorului, performanța instanțelor judecătorești se menține aceeași, cu o rată de soluționare actuală de 102,2%, în linie cu rata de soluționare din 2025 care în aceeași perioadă a fost de 102,4%', subliniază sursa citată.
CSM anunță, totodată, că se află în faza finală de elaborare a unui mecanism de gestionare a cauzelor în funcție de capacitatea reală a instanțelor, care să regleze realizarea actului de justiție în condițiile unui deficit major de personal, ce implică un efort foarte mare al magistraților și personalului auxiliar în funcție, și al volumului de activitate în continuă creștere.
'Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate și transparență cetățenilor cu privire la durata procedurilor judiciare în faza de judecată', spune Consiliul. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
CSM: Volumul dosarelor din instanțe - cu 11% mai mare ca în 2025; deficit de peste 800 de judecători
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Sechestru pe bunurile unor oameni de afaceri din București și Călărași, acuzați de evaziune fiscală
Sechestru pe bunurile unor oameni de afaceri din București și Călărași, acuzați de evaziune fiscală
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 30 de ani cu permisul anulat, implicat într-un accident pe DN 17D, cu două victime
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 30 de ani cu permisul anulat, implicat într-un accident pe DN 17D, cu două victime
Buzău: Cercetări după ce un copil de aproape patru ani ar fi fost ucis de un câine
Buzău: Cercetări după ce un copil de aproape patru ani ar fi fost ucis de un câine
Giurgiu: 400 de metri de plase de pescuit și o ambarcațiune gonflabilă, confiscate într-o acțiune a Poliției de Frontieră
Giurgiu: 400 de metri de plase de pescuit și o ambarcațiune gonflabilă, confiscate într-o acțiune a Poliției de Frontieră
Poliția Română: Sechestre de peste 5,7 milioane de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele două săptămâni
Poliția Română: Sechestre de peste 5,7 milioane de lei, în urma acțiunilor desfășurate în ultimele două săptămâni
Bacău: Două minore din județul Vrancea, găsite de polițiști în preajma unei păduri
Bacău: Două minore din județul Vrancea, găsite de polițiști în preajma unei păduri
Cei patru bărbați implicați în conflictul din Centrul Vechi al Capitalei, plasați sub control judiciar
Cei patru bărbați implicați în conflictul din Centrul Vechi al Capitalei, plasați sub control judiciar
Botoșani: Cinci percheziții ale polițiștilor într-un dosar de braconaj cinegetic
Botoșani: Cinci percheziții ale polițiștilor într-un dosar de braconaj cinegetic



