Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Fotbal: John Stones, fundașul lui Inter Milano, va fi indisponibil aproximativ o lună
Inter Milano, club al cărui antrenor este Cristian Chivu, a confirmat că John Stones a suferit o întindere musculară la nivelul mușchilor flexori ai coapsei stângi, accidentare care, potrivit presei italiene, îl va ține pe fundașul central englez departe de teren timp de aproape o lună, scrie site-ul Football Italia. Joi dimineață, Inter a oferit informații despre situația lui Stones. Internaționalul englez a suferit o accidentare musculară în timpul victoriei cu 5-3 a lui Inter împotriva lui Udinese, luni seară, la prima sa apariție ca titular pentru nerazzurri. 'John Stones a efectuat în această dimineață teste clinice și de diagnostic la Institutul Humanitas din Rozzano. Testele au evidențiat o întindere a mușchilor flexori ai coapsei stângi. Starea sa va fi reevaluată în zilele următoare', a anunțat Inter. Potrivit Sport Mediaset, Inter speră ca Stones să revină după pauza rezervată meciurilor echipelor naționale, când milanezii o vor întâlni Parma pe San Siro, pe 10 octombrie. TuttoMercatoWeb a indicat că englezul va lipsi de pe teren între trei și patru săptămâni. Atât Stones, cât și Hakan Calhanoglu vor rata derby-ul de sâmbătă împotriva Romei. Mijlocașul turc nu a evoluat în partida cu Udinese, după ce a suferit o întindere musculară la nivelul adductorului coapsei drepte. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguț, editor online: Simona Aruştei)
Acțiunile Raiffeisen, în scădere puternică după ce un short-seller a atras atenția asupra legăturilor cu Rusia
Grupul bancar austriac Raiffeisen Bank International (RBI) este din nou în lumina reflectoarelor, după ce un investitor care pariază pe scăderea acțiunilor (short-seller) a acuzat RBI că este un canal cheie prin care Rusia poate ocoli sancțiunile internaționale, transmite Reuters. Subsidiara Raiffeisen din Rusia este cea mai mare bancă d
Iranul a decis să expulzeze un diplomat suedez, după o măsură similară la Stockholm
Iranul a decis joi să expulzeze, în termen de 48 de ore, un diplomat suedez aflat în post la Teheran, după decizia din ajun a Suediei de a expulza un diplomat iranian din cauza unor 'activități incompatibile cu prevederile Convenției de la Viena' referitoare la relațiile diplomatice, transmite AFP. ''Ambasadorul Suediei a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe'' din Teheran pentru a denunța decizia ''nejustificată și contrară dreptului internațional'', a declarat diplomația iraniană într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat. Suedia a anunțat miercuri că l-a convocat pe ambasadorul Iranului și a ordonat expulzarea unuia dintre angajații acestuia din cauza unor 'activități incompatibile cu prevederile Convenției de la Viena' referitoare la relațiile diplomatice, potrivit unui comunicat al guvernului suedez. Autoritățile suedeze nu au indicat cine a fost expulzat și nu au precizat motivul acestei măsuri. 'Știm că Iranul desfășoară de mult timp activități în Suedia și împotriva Suediei, vizând atât persoane care se opun regimului iranian, cât și diverse interese evreiești și israeliene în țara noastră', a afirmat ministrul justiției suedez Gunnar Stormer, într-un comunicat. El a dat asigurări că aceste acțiuni sunt desfășurate în special de rețele infracționale, dar nu a oferit alte detalii. Joi, Iranul a calificat drept ''nefondate'' acuzațiile suedeze. în Suedia trăiește o importantă comunitate iraniană, inclusiv opozanți în exil. Relațiile diplomatice între cele două țări sunt tensionate de mai mulți ani. în luna martie, un cetățean suedez de origine iraniană, acuzat de spionaj în beneficiul Israelului, inamic declarat al Teheranului, a fost executat în Iran. Un alt iraniano-suedez, Ahmadreza Djalali, este întemnițat în Iran de peste zece ani. în anul 2017, el a fost condamnat pentru colaborare cu Mossad, serviciul israelian de informații externe. Iranul, care nu recunoaște dubla naționalitate, îl consideră pe Djalali unul dintre cetățenii săi. în luna mai 2024, serviciile de informații suedeze au dezvăluit că Iranul recruta membri ai unor bande infracționale suedeze ce urmau să fie folosiți pentru comiterea unor ''acte de violență'' contra Israelului. Teheranul a respins aceste acuzații. De la începerea războiului din Fâșia Gaza în octombrie 2023, în Suedia au avut loc mai multe acțiuni contra intereselor israeliene, în special în 2024. în februarie acel an, o grenadă a fost găsită în apropierea ambasadei Israelului la Stockholm. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Ankara le-a prezentat Ucrainei și Rusiei un protocol de acord pentru oprirea atacurilor în Marea Neagră
Turcia le-a prezentat Ucrainei și Rusiei un protocol de acord pentru a se pune capăt atacurilor împotriva navelor comerciale în Marea Neagră, a anunțat joi o sursă diplomatică turcă, informează AFP. ''Le-am predat un protocol de acord - o ciornă - rușilor și ucrainenilor în scopul găsirii unei soluții la loviturile în Marea Neagră'', a declarat sursa citată. în urmă cu două zile, ministrul de externe turc Hakan Fidan a afirmat, într-o conferință de presă la Baku, că răspândirea războiului dintre Ucraina și Rusia la întreaga regiune a Mării Negre și amenințarea siguranței cetățenilor turci sunt inacceptabile. Fidan a adăugat că atacurile asupra vaselor din Marea Neagră afectează siguranța navigației. în același cadru, șeful diplomației turce a spus că Ankara și-a intensificat eforturile destinate găsirii unei soluții la război printr-un acord, fără a oferi alte detalii. La începutul lunii august, Turcia le ceruse deja celor două țări beligerante să pună în aplicare un ''moratoriu'' pe fondul recrudescenței atacurilor contra navelor comerciale în Marea Neagră. Șeful diplomației ruse Serghei Lavrov a estimat însă că o asemenea inițiativă ar fi ''imposibil de supravegheat''. Aproximativ 25 de vase turce, majoritatea navigând sub pavilion străin, au fost ținta atacurilor în Marea Neagră în cursul verii, conform Camerei turce de comerț maritim (IMEAK). Mai multe dintre aceste nave au fost vizate de atacuri cu drone atribuite Ucrainei, care intenționa să împiedice astfel transportul de cereale și hidrocarburi în beneficiul Rusiei. Turcia l-a convocat la finalul lui august pe ambasadorul Ucrainei după atacarea unei nave turce în Marea Neagră și a unui al doilea vas venit să îl remorcheze pe primul. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Ada Vîlceanu)
Un film produs de Vatican candidează, în premieră, la Premiile Oscar
Vaticanul va candida, pentru prima dată în istorie, la Premiile Oscar cu un scurtmetraj documentar realizat de un tânăr italian care suferă de distrofie musculară, conform revistei Variety, citată de agenția de presă EFE. Intitulat 'Green Lava', proiectul de 39 de minute îl prezintă pe un tânăr italian pe nume G
JO 2032 - Australia: Probele de canotaj și kaiac-canoe vor avea loc pe un râu în care trăiesc crocodili
Râul Fitzroy, habitat al crocodililor mâncători de oameni, a fost selectat oficial joi drept loc de desfășurare a probelor de canotaj și kaiac-canoe din cadrul Jocurilor Olimpice de la Brisbane din 2032, în urma unei evaluări independente 'aprofundate și riguroase', potrivit Federației internaționale de canotaj, relatează AFP. Situat în Rockhampton, la aproximativ 600 km nord de Brisbane, acest sector al râului reprezintă o alegere controversată. Pe lângă prezența crocodililor de apă sărată, cunoscuți ca fiind mâncători de oameni, au existat diverse îngrijorări legate de condițiile tehnice și de corectitudinea competiției. Râul Fitzroy, care formează al doilea cel mai mare bazin hidrografic din Australia, este predispus la inundații și curenți puternici, factori ce pot crea condiții inegale de competiție. De asemenea, lipsa spațiilor de cazare pentru sportivi și spectatori a atras critici. O petiție care cerea mutarea evenimentelor într-o facilitate construită special în acest scop, situată în apropiere de Brisbane, a strâns mii de semnături. Cu toate acestea, o evaluare independentă a conchis că locația este adecvată pentru găzduirea competițiilor. Decizia a fost ratificată de organismele de conducere ale World Rowing (Federația internațională de canotaj) și Paddle Worldwide (Federația internațională de kaiac-canoe), precum și de organizatorii Jocurilor. 'Știm acum că râul Fitzroy poate oferi condiții de competiție echitabile în timpul Jocurilor', a declarat președintele World Rowing, Jean-Christophe Rolland, menționând că studiul s-a concentrat în special pe debite, nivelul apei și condițiile de vânt. Președintele Brisbane 2032, Andrew Liveris, a salutat decizia joi, afirmând că aceasta oferă 'o certitudine mai mare' pentru următoarele etape ale pregătirilor la baza sportivă din Rockhampton. Problema saurienilor nu a fost abordată în cadrul evaluării. Organizatorii au dat însă asigurări că vor fi instituite proceduri în cazul în care ar fi observată vreuna dintre aceste reptile. Râul Fitzroy marchează limita sudică a populației reproducătoare de crocodili de apă sărată din Queensland. Au existat deja mai multe semnalări privind exemplare de dimensiuni foarte mari în zonă, inclusiv un exemplar de 4,6 metri capturat în 2023, la aproximativ șase kilometri de viitorul traseu. AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)
SUA: Trump acuză democrații că încurajează criminalitatea și comunismul
Președintele american Donald Trump a făcut miercuri campanie electorală în statul Carolina de Nord în sprijinul unui candidat republican pentru Senat, aflat în sondaje în urma contracandidatului său democrat, și a acuzat democrații că ar încuraja criminalitatea și comunismul, relatează Reuters. Președintele republican probabil va insista asupra acestor teme în seria de acțiuni electorale pe care le-a promis în întreaga țară pentru a-și susține partidul înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului ce vor avea loc pe 3 noiembrie. La acest scrutin sunt în joc toate cele 435 de mandate din Camera Reprezentanților și 34 din cele 100 de mandate din Senat. Democrații sunt favoriți să recapete controlul asupra Camerei Reprezentanților, dar pentru Senat este așteptată o cursă strânsă. Trump a venit în Carolina de Nord la primul său eveniment major de campanie după convenția republicană desfășurată săptămâna trecută, când a descris democrații drept extremiști și deconectați de realitate în chestiunile culturale și a insistat asupra abordării sale ferme împotriva imigrației, o temă de interes care l-a ajutat de două ori să ajungă la Casa Albă. Prin prezența sa în Carolina de Nord, președintele republican a încercat să-l ajute pe Michael Whatley, fost președinte al Comitetului Național Republican, să recupereze în sondaje în fața fostului guvernator democrat Roy Cooper. 'îi veți zdrobi pe comuniști, pentru că ei asta sunt, comuniști (...) Noi nu vom fi o națiune socialistă. Am avut dreptate. Ei vor o națiune comunistă', a susținut Trump despre adversarii săi democrați. Pe un ecran au fost în acest timp expuse fotografii cu ceea ce el a afirmat că reprezintă unii dintre cei aproximativ 3.500 de deținuți din Carolina de Nord eliberați în mandatul de guvernator al lui Cooper pentru a reduce ocuparea penitenciarelor. 'Roy Cooper vrea ca infractori migranți precum aceștia să fie lăsați liberi pe străzile Carolinei de Nord, prin politicile de oraș-sanctuar. Michael Whatley îi vrea executați, arestați sau expulzați', a mai spus Trump în fața susținătorilor săi, într-un discurs care a durat o oră. Trump se bucură în continuare de un sprijin consistent în rândul bazei electorale republicane, însă Whatley va avea nevoie de asemenea de sprijinul numeroșilor alegători indeciși sau neafiliați politic din Carolina de Nord, aceștia din urmă formând circa 40% din alegătorii înregistrați în acest stat. Pe de altă parte, republicanii sunt penalizați electoral de îngrijorările economice tot mai mari legate de creșterea prețurilor și scăderea nivelului de trai, care au afectat popularitatea lui Trump în rândul alegătorilor mai moderați, deși, în același discurs, el a susținut că 'dacă ei (democrații) câștigă, această țară va intra într-o depresie economică masivă' și a repetat mesajul transmis republicanilor la convenția de săptămâna trecută, și anume 'să considere că eu sunt pe buletinul de vot', chiar dacă nu candidează. Un sondaj Reuters/Ipsos efectuat săptămâna indică pentru Trump o rată de aprobare de 35%, în creștere față de minimul istoric de 33% înregistrat în sondajul anterior. în schimb, democrații sunt cotați cu 44% în intenția de vot generală pentru Congres, față de 37% pentru republicani, acesta fiind cel mai mare avans al democraților în seria de sondaje Reuters/Ipsos realizate după revenirea lui Trump la Casa Albă, în ianuarie 2025. într-un sondaj recent realizat de Universitatea Elon, Cooper conduce în fața lui Whatley cu un raport de 49% la 38% în intenția de vot, în timp ce 54% dintre participanții la acest sondaj în Carolina de Nord au dezaprobat activitatea lui Trump, activitate aprobată de 31% dintre cei chestionați. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Un nou schimb de cadavre de soldați între Rusia și Ucraina
Ucraina a anunțat joi că a primit de la Rusia rămășițele a încă 252 de soldați presupuși a fi fost uciși în conflict, ceea ce ridică la peste 4.800 numărul cadavrelor predate de Moscova Kievului de la începutul anului, transmite AFP. 'în urma măsurilor de repatriere, rămășițele a 252 de persoane decedate au fost trimise în Ucraina. Conform părții ruse, aceste rămășițe sunt ale unor cetățeni ucraineni, printre care militari', a scris pe Facebook centrul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război. Kievul, care nu a precizat dacă a remis, la rândul său, rămășițe umane Rusiei, nu recunoaște trupurile ca fiind ale unor soldați decât după un îndelung proces de identificare. Potrivit agenției belaruse BELTA, Rusia și Ucraina au făcut joi un schimb de cadavre, Moscova predând 252, iar Kievul 23. Schimbul s-a desfășurat la granița dintre Belarus și Ucraina, a relatat BELTA, preluată de Reuters. Astfel de schimburi de cadavre de militari au loc în mod regulat între cele două părți. De la începutul anului, Rusia a predat peste 4.800 de rămășițe în opt schimburi, în timp ce Ucraina a transferat puțin peste 200. în 2025, Kievul primise peste 14.000 de presupuse rămășițe ale soldaților, în timp ce Moscova primise mai puțin de 400. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Rusia avertizează că noile sancțiuni americane vor îngreuna eforturile de pace din #Ucraina
Kremlinul a avertizat joi că noile sancțiuni aprobate cu o zi înainte de Congresul SUA, care vizează exporturile de hidrocarburi din Rusia și clienții săi, vor îngreuna eforturile diplomatice pentru încheierea unui acord de pace în Ucraina, relatează AFP și Reuters. 'Impunerea de noi sancțiuni de către Statele Unite va complica cu siguranță eforturile pentru găsirea unei soluții pașnice în Ucraina', a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, descriind măsurile SUA drept 'ostile'. 'Monitorizăm, desigur, evoluția în ceea ce privește acest document. Se încadrează în categoria acțiunilor ostile', a spus Peskov. Camera Reprezentanților a Congresului SUA a adoptat miercuri un pachet de sancțiuni ce are drept scop să crească presiunea economică asupra Rusiei ca urmare a războiului din Ucraina, un text deja adoptat de Senat. Proiectul de lege a fost trimis președintelui Donald Trump pentru promulgare. Acest proiect de lege, care prevede pentru prima dată acțiuni ale SUA împotriva 'flotei fantomă' a Rusiei, constituie prima acțiune majoră a Congresului american împotriva Moscovei de la revenirea la putere a președintelui republican. Acesta vizează, de asemenea, sectoarele rusești ale energiei și apărării, precum și pe președintele rus Vladimir Putin și pe alți oficiali cu rang înalt. Textul îi oferă totodată președintelui american puterea de a impune taxe vamale de până la 100% celor mai mari cinci țări importatoare de gaze și petrol rusesc, printre care China și India, pentru a reduce dependența acestora de petrolul și gazele rusești. India a avertizat Washingtonul că noile măsuri de impunere a unor tarife pentru achizițiile de petrol rusesc ar putea afecta relațiile bilaterale. Eforturile mediate de SUA pentru încheierea războiului din Ucraina, lansat de Rusia în urmă cu patru ani și jumătate, stagnează de luni de zile, însă președintele Trump a trimis doi emisari la Moscova și Kiev la începutul acestei luni pentru a relansa procesul diplomatic. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
VIDEO Filmul 'Spider-Man: Brand New Day' devine cel mai mare succes de box-office din istoria SUA
Fenomenul 'Spider-Man: Brand New Day', cu Tom Holland și Zendaya în rolurile principale, a devenit săptămâna aceasta cel mai mare succes de box-office din istoria Statelor Unite, informează agenția de presă EFE.
Noile tehnologii, precum Inteligența Artificială, sunt utilizate la combaterea supraturismului
Turiștii sunt informați în timp real, prin intermediul telefoanelor, că locul pe care doresc să-l viziteze este aglomerat și sunt încurajați să aleagă un alt monument iar lupta împotriva supraturismului ar putea implica noile tehnologii, din ce în ce mai utilizate de acest sector, transmite AFP. încă din această vară, Parcul ornit
Fotbal: UEFA încearcă să găsească un contracandidat convingător pentru actualul președinte FIFA, Gianni Infantino
Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) rămâne angajată pe traseul de identificare a unui contracandidat credibil pentru Gianni Infantino, actualul președinte al FIFA, și nu a permis ca demersul său să se transforme într-o utopie, a declarat miercuri vicepreședinta forului european, Laura McAllister, transmite Reuters. McAllister a prec
Fotbal: Selecționerul Germaniei, Jurgen Klopp, a anunțat un lot de 44 de jucători pentru meciurile din Liga Națiunilor
Jurgen Klopp a anunțat joi un lot format din 44 de jucători, inclusiv 16 debutanți în naționala de fotbal a Germaniei, pentru primele sale convocări în calitate de selecționer al Mannschaft și primele sale patru meciuri în această funcție, din Liga Națiunilor, informează AFP. După eliminarea lamentabilă din șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale în fața Paraguayului (1-1 după prelungiri, 2-4 la loviturile de departajare), Julian Nagelsmann a demisionat din funcția de selecționer, iar Jurgen Klopp a fost numit în locul său. Klopp a alcătuit două liste pentru lunga fereastră internațională de trei săptămâni dintre sfârșitului lunii septembrie și începutul lunii octombrie, dedicată Ligii Națiunilor: una pentru primele două meciuri, la Amsterdam, împotriva Olandei (24 septembrie), și la Augsburg, împotriva Greciei (27 septembrie), și o alta pentru următoarele două partide, la Munchen, împotriva Serbiei (1 octombrie), și la Salonic, împotriva Greciei (4 octombrie). 'Mi-a plăcut să întocmesc această listă. Am descoperit multe talente. Vreau să cunosc cât mai mulți jucători posibil', a explicat Klopp, care purta o șapcă în culorile Germaniei, inscripționată cu mesajul 'Unul din 83 de milioane'. El a anunțat că portarul său titular va fi Marc-Andre ter Stegen (34 de ani), care joacă la Ajax Amsterdam. 'O echipă are nevoie de stabilitate și de o coloană vertebrală. Iar odată ce coloana vertebrală este stabilizată, poți fi creativ și puțin nebun', a remarcat tehnicianul. Fostul antrenor de succes al echipelor Mainz, Borussia Dortmund și Liverpool a confirmat că Joshua Kimmich (31 de ani) va fi căpitanul echipei. Totuși, jucătorul lui Bayern va evolua din nou la mijlocul terenului, așa cum o face la Munchen, în timp ce Nagelsmann îl folosise ca fundaș dreapta la Cupa Mondială din America de Nord și la EURO 2024, turneu găzduit chiar de Germania. Printre cei 16 jucători convocați în premieră se numără patru de la Freiburg, finalistă a Europa League în sezonul trecut și lider al Bundesligii după trei etape. Iată componența grupului de 44 de jucători: Meciurile Olanda - Germania și Germania - Grecia: Portari: Finn Dahmen (Augsburg), Alexander Nubel (Beșiktaș/Turcia), Marc-Andre ter Stegen (Ajax Amsterdam/Olanda); Fundași: Hennes Behrens (Augsburg), Yann-Aurel Bisseck (Inter Milano/Italia), Nathaniel Brown (Bayern Munchen), Max Rosenfelder (Freiburg), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munchen), Philipp Treu (Freiburg), Josha Vagnoman (Stuttgart); Mijlocași: Nadiem Amiri (Mainz), Bambase Conte (Hoffenheim), Yannik Engelhardt (Freiburg), Chris Fuhrich (Stuttgart), Serge Gnabry (Bayern Munchen), Lennart Karl (Bayern Munchen), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Kevin Schade (Brentford/Anglia), Anton Stach (Leeds United/Anglia); Atacanți: Younes Ebnoutalib (Eintracht Frankfurt), Kai Havertz (Arsenal/Anglia). Meciurile Germania - Serbia și Grecia - Germania: Portari: Noah Atubolu (Eintracht Frankfurt), Finn Dahmen (Augsburg), Jonas Urbig (Bayern Munchen); Fundași: Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Ridle Baku (RB Leipzig), Finn Jeltsch (Stuttgart), Maximilian Mittelstaedt (Stuttgart), David Raum (RB Leipzig), Malick Thiaw (Newcastle/Anglia); Mijlocași: Karim Adeyemi (FC Barcelona/Spania), Mika Baur (Celtic Glasgow/Scoția), Tom Bischof (Bayern Munchen), Said El Mala (FC Koln), Brajan Gruda (RB Leipzig), Vitaly Janelt (Brentford/Anglia), Felix Keidel (Elversberg), Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Derry Scherhant (Freiburg), Florian Wirtz (Liverpool/Anglia); Atacanți: Jonathan Burkardt (Eintracht Frankfurt), Nick Woltemade (Juventus Torino/Italia). AGERPRES (AS/redactor: Mircea Lazaroniu; editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
UE, 'mai atractivă ca oricând', crede comisarul Kos, vorbind despre 'explorarea a noi forme de cooperare'
Europa este 'mai atractivă ca oricând', așa cum o arată proiectul de asociere între UE și Canada, a declarat joi comisarul european pentru extindere, Marta Kos, cu prilejul unei vizite la Oslo, transmite AFP. 'Europa nu a fost niciodată atât de atractivă ca astăzi', a declarat Marta Kos, întrebată despre o eventuală pierdere de atractivitate a UE după ce islandezii au respins prin referendum, la sfârșitul lui august, reluarea negocierilor de aderare. 'Când vorbesc despre atractivitate, nu vorbesc doar despre faptul de a deveni sau nu membru al Uniunii. Vorbesc despre voința de a lucra mai strâns cu noi sau de a explora alte forme de cooperare la care nu ne-am gândit încă, precum cea cu Canada', a adăugat ea. Pe fondul tensiunilor din relația cu Statele Unite, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri ca statul canadian să devină primul 'membru asociat' al UE, propunere făcută în prezența prim-ministrului Mark Carney, care se adresează joi eurodeputaților. Președintele american Donald Trump a reacționat miercuri amenințând cu tarife 'foarte grele' și chiar cu întreruperea schimburilor comerciale ca represalii față de acest proiect în discursul din Parlamentul European despre starea UE, Von der Leyen a propus de asemenea ca țara nord-americană să facă parte dintr-un viitor 'Consiliu european de securitate'. Referitor la Islanda, Marta Kos a spus că 'regretă rezultatul referendumului, dar, bineînțeles, îl respectăm'. 'Ar fi extraordinar dacă Islanda ar fi cu noi, în jurul mesei la Bruxelles, atunci când discutăm despre viitorul Uniunii Europene', a afirmat ea. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Balenele cu cocoașă prezintă o formă de 'comportament asociat doliului' (studiu)
Un 'comportament asociat doliului' a fost observat la o balenă cu cocoașă, potrivit unui studiu publicat joi în Australia și citat de AFP. O femelă a rămas în preajma trupului lipsit de viață al puiului său, care zăcea pe fundul mării, conform imaginilor video surprinse anul trecut în largul coastei de est a Australiei.
Japonia ia în considerare incriminarea clienților prostituatelor
Japonia a făcut joi un prim pas către incriminarea clienților prostituatelor, un grup de experți propunând o revizuire a legislației adoptate în urmă cu 70 de ani, adesea criticată pentru stigmatizarea doar a femeilor, relatează AFP. Prostituatele se confruntă în prezent cu amenzi sau pedepse cu închisoarea pentru oferirea de servicii sexuale, dar legislația japoneză nu îi vizează și pe clienții acestora, o excepție în rândul națiunilor industrializate. Un grup de experți juridici a recomandat ca și clienții să fie pedepsiți pentru solicitarea de servicii sexuale, atât pe stradă, cât și online. Conform raportului său final, care va servi drept bază pentru reforma legislativă, acte precum negocierea sexului în spații publice sau solicitarea de prostituate pe stradă ar trebui să devină infracțiuni sancționabile. Pentru Nao (un pseudonim), în vârstă de 25 de ani, această schimbare vine târziu. Victimă a violențelor din partea mamei sale, ea a fugit la 14 ani și a locuit sub un pod. Pentru 'a supraviețui de la o zi la alta', s-a orientat spre prostituția stradală. 'Dimineața, bărbați, adesea de vârstă mijlocie, în drum spre serviciu, mă abordau și mă întrebau dacă 5.000 de yeni (28 de euro la cursul de schimb actual) ar fi de ajuns', a declarat pentru AFP această supraviețuitoare a industriei sexului, activistă în cadrul grupului Toka ('Lumina'). 'La vremea respectivă, aveam nevoie să cred că ceva dădea valoare vieții mele. Dar, astăzi, știu că am fost victima exploatării sexuale', a spus ea. Adoptată în 1956, legea antiprostituție se baza pe ideea că prostituatele sunt un 'rău' deoarece seduceau bărbați căsătoriți, a declarat recent avocata feministă Yukiko Tsunoda. Unii activiști au pledat pentru adoptarea 'modelului nordic', care penalizează doar cumpărătorii de servicii sexuale, așa cum se întâmplă în Suedia, Norvegia sau Franța. însă comisia nu a mers atât de departe. Grupul nu a propus dezincriminarea completă a prostituției. Conform raportului său, unele femei intră în această activitate 'în mod voluntar', iar solicitarea lor perturbă ordinea publică. Pentru Risa, în vârstă de 37 de ani, o altă membră a Toka, menținerea sancțiunilor împotriva prostituatelor riscă să le împiedice să raporteze autorităților violențele la care sunt supuse, de teama de a fi tratate ca niște infractoare. De asemenea, ea contestă ideea liberei alegeri, subliniind că sărăcia, trauma sau o dizabilitatea le determină adesea parcursul. 'Mă întreb câte persoane ar alege încă această viață dacă ar avea acces la instruire, angajare sau îngrijire psihologică', spune ea. Experții sunt împărțiți în ceea ce privește eficacitatea incriminării clienților. Pentru criminologul Ronald Weitzer, aceasta riscă să împingă prostituția în principal către zone mai puțin monitorizate sau locuri închise. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
UPDATE/Carney în plenul PE: Canada salută invitația adresată de Ursula von der Leyen de a deveni membru asociat al UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Premierul canadian Mark Carney a declarat joi, în plenul Parlamentului European, că țara sa salută ambiția președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a invita Canada să devină membru asociat al UE. 'Nu suntem aliați de vreme bună. Nu urmărim acorduri de sumă zero. Angajamentul nostru pentru statul de drept, apărarea noastră a demnității umane, libertății individuale și a democrației împărtășesc aceleași rădăcini adânci, aceeași dedicare de neclintit', a afirmat premierul canadian în plenul PE, unde a fost foarte bine primit de eurodeputați, deși chiar înainte de începerea discursul său s-au auzit o voce din asistență care a strigat 'USA'. 'Noi credem că o economie puternică nu este un scop în sine însuși, ci un mijloc către o societate dreaptă. Suntem dedicați moștenirii noastre. Credem că prosperitatea noastră crește atunci când este împărtășită. Iar această împărtășire este o alegere, nu o coincidență', a mai spus el. 'Canada și UE sunt fiecare puternice. Canada și Europa sunt chiar mai puternice împreună', a afirmat Carney în fața eurodeputaților, care l-au aplaudat de mai multe ori la scenă deschisă. El a adăugat că 'instituțiile pe care le-am moștenit sunt organizate de geografie. Capabilitățile strategice de care avem nevoie sunt organizate de scopul lor. Ne putem alia prin scop, dacă suntem îndrăzneți și chibzuiți. Nu trebuie să fim intimidați de amploarea acestei sarcini', a pledat el. 'Președinta (Ursula) von der Leyen a vorbit ieri (miercuri - n.r.) despre a duce CETA dincolo de o Alianță pentru viitor - deschizând ușa pentru ca țara noastră să devină primul membru asociat al UE. Salutăm această ambiție. Sondajele arată că o majoritatea copleșitoare a canadienilor susțin legături mult mai apropiate cu Europa. O alianță pentru viitor este o abordare pozitivă unică pe care o vom defini împreună, construind pe atuurile noastre comune și pe valorile noastre împărtășite', a afirmat Carney în discursul său. 'Canada și Europa ar trebui să-și asigure autonomia strategică prin cooperare aprofundată într-o gama întreagă de capabilități strategice, între care minerale strategice, capacități în industria de apărare, Inteligență Artificială, securitate energetică, spațiu', a exemplificat șeful guvernului canadian. 'Ar trebui să aprofundăm legăturile de la om la om, permițându-le tinerilor să trăiască, să muncească și să studieze unde vor pe oricare dintre malurile Atlanticului. Apartenența Canadei la programul Erasmus+ le poate oferi studenților voștri și ai noștri mai multe oportunități de a învăța la universități de top din lume, de a-și lărgi orizontul, de a construi legături de durată care vor alimenta alianța noastră pe viitor', a afirmat șeful guvernului de la Ottawa. Faptul că Canada ar deveni membră a programul Horizon va permite 'punerea resurselor la un loc, cooperare în ceea ce privește frontierele tehnologice și obținerea de pârghii pentru institutele noastre de cercetare și universitățile noastre', a declarat el. Premierul canadian a ținut să se asigure că este clar ceea ce propune. 'Nu propun un al treilea bloc pentru a deveni o mare putere, dar cu maniere mai bune. Nu dorim puterea de a-i domina pe alții. Dimpotrivă, urmărim reziliența pentru ca nimeni să nu ne poată controla piețele, să ne afecteze suveranitatea, să ne amenințe integritatea teritorială, sau să ne submineze libertățile, democrațiile sau statul de drept. Aceste motivații, combinate cu puterea noastră latentă, înseamnă că putem contribui la crearea unei viitoare ordini mondiale juste, stabile și prospere', le-a spus Mark Carney eurodeputaților. 'O alianță Canada-UE va crea un far pentru alte democrații. O alianță care nu este definită prin lucrurile cărora li se opune, ci prin lucrurile care le agreează: libertate, solidaritate, prosperitate, sustenabilitate. O alianță care construiește reziliență pentru ceea ce ne permite nouă să facem mai mult pentru cetățenii noștri și lor să facă mai mult pentru ei înșiși', a explicat el. AGERPRES/(A - editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Tenis: Paula Badosa a debutat cu dreptul la Sao Paulo (WTA)
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa, a doua favorită, s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Sao Paulo (Brazilia), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari, după ce a dispus de lituanianca Justina Mikulskyte, cu 6-3, 6-2. în optimi, Badosa o va întâlni pe argentinianca Jazmin Ortenzi, care a trecut de Chloe Paquet cu 6-3, 6-2. Sârboaica Teodora Kostovic (19 ani) este prima jucătoare calificată în sferturile de finală, după ce a trecut de letona Darja Semenistaja (cap de serie numărul 9), cu 6-4, 6-1. Rezultatele înregistrate miercuri la SP Open (hard): Turul I Nauhany Silva (Brazilia) - Astra Sharma (Australia) 5-7, 6-4, 7-5 Kaitlin Quevedo (Spania/N.7) - Anastasia Tihonova (Rusia) 6-0, 6-2 Ana Blinkova (Rusia/N.4) - Carol Lee (SUA) 6-1, 6-3 Vendula Valdmannova (Cehia) - Laura Pigossi (Brazilia) 2-6, 6-1, 6-1 Alina Cearaeva (Armenia/N.8) - Xiaodi You (China) 3-6, 7-6 (7/5), 6-3 Eva Lys (Germania/N.5) - Gabriela Ce (Brazilia) 6-1, 5-7, 7-5 Suzan Lamens (Olanda) - Carolina Alves (Brazilia) 3-6, 7-6 (7/2), 6-2 Solana Sierra (Argentina/N.3) - Cadence Brace (Canada) 6-4, 3-6, 6-1 Dominika Salkova (Cehia) - Jessica Bouzas (Spania/N.6) 7-5, 6-1 Mary Stoiana (SUA) - Claire Liu (SUA) 6-3, 7-5 Jazmin Ortenzi (Argentina) - Chloe Paquet (Franța) 6-3, 6-2 Paula Badosa (Spania/N.2) - Justina Mikulskyte (Lituania) 6-3, 6-2 Turul II (optimi) Teodora Kostovic (Serbia) - Darja Semenistaja (Letonia/N.9) 6-4, 6-1 AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
O sondă a NASA a permis descoperirea unui crater format recent pe Lună
Un cercetător american a descoperit, cu ajutorul imaginilor transmise de o sondă a agenției spațiale americane, NASA, un crater de dimensiuni semnificative, format recent pe suprafața Lunii, un eveniment care, potrivit oamenilor de știință, se întâmplă 'o dată la un secol', relatează joi AFP. Denumit 'McGetchin' - în onoarea u
#Ucraina a atacat cu drone o rafinărie la 250 de kilometri de Moscova și un aerodrom în sudul Rusiei
Ucraina a atacat în noaptea de miercuri spre joi o rafinărie în orașul rus Iaroslavl, la 250 de kilometri nord de Moscova, și un aerodrom militar în regiunea sudică Rostov, potrivit autorităților locale și relatărilor presei independente ruse, relatează joi agenția EFE. 'Am respins astăzi un atac major al dronelor inamice. Au fost doborâte 65 de drone. Nu sunt morți sau răniți. Avem pagube la o rafinărie', a scris pe Telegram guvernatorul local din Iaroslavl, Mihail Evraev. într-un mesaj ulterior, acesta a mai susținut că între timp a fost stins un incendiu la acea rafinărie și că traficul pe șoseaua spre Moscova a fost întrerupt din cauza căderii unor fragmente de drone doborâte. Respectiva rafinărie, Slavneft-YANOS, a fost deja atacată de Ucraina de mai multe ori. Armata ucraineană a lansat în noaptea de miercuri spre joi drone și asupra regiunii Rostov, în partea de sud a Rusiei. Potrivit guvernatorului local, Iuri Slusar, patru sectoare ale orașului Rostov-pe-Don au rămas fără electricitate în urma atacului, în timp ce canalul independent rus Astra a semnalat pe Telegram un incendiu la un aerodrom militar în aceeași regiune. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat pe contul său de Telegram atacurile dronelor ucrainene atât asupra rafinăriei din Iaroslavl, cât și asupra aerodromului militar din Rostov, unde, a susținut el, au fost avariate trei avioane de transport Antonov și trei elicoptere. De asemenea, Zelenski a scris despre 'rezultate bune' în atacurile ucrainene în zona Mării Negre, fără detalii. Deasupra regiunii ruse Voronej au fost doborâte 23 de drone ucrainene, a scris tot pe Telegram guvernatorul local Aleksandr Gusev, alte 82 de drone fiind doborâte în regiunea rusă de frontieră Briansk, a susținut la rândul său guvernatorul local din această regiune, Igor Kovalciuk. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunțat doborârea a șase drone care se îndreptau spre capitala rusă în timpul nopții. Ministerul Apărării rus a raportat doborârea a 641 de drone în 20 de regiuni ale Rusiei, în peninsula Crimeea anexată și în zona mărilor Azov, Caspică și Neagră. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Recolta de orez a Indiei va înregistra cea mai puternică scădere din ultimele decenii
Producția de orez a Indiei este așteptată să scadă anul acesta pentru prima dată în ultimul deceniu, iar amploarea scăderii ar urma să fie cea mai mare din ultimii aproape 20 de ani, din cauză că precipitațiile sub nivelul normal din perioada de maturare a plantelor amenință să reducă randamentele, au declarat pentru Reuters mai mulți reprezentanți ai sectorulu
Tabloul 'Iris' de Monet, scos la licitație la un preț estimat la 22-30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța
Casa Sotheby's din Paris a anunțat joi scoaterea la licitație a tabloului 'Iris' al pictorului francez Claude Monet (1840-1926), la un preț estimat între 22 și 30 de milioane de euro, un record pentru o pictură în Franța, transmite agenția de presă EFE.
#Ucraina: 18 răniți într-un atac rusesc cu rachete și drone asupra Kievului
Un atac cu rachete și drone lansat în cursul nopții de miercuri spre joi de forțele ruse asupra Kievului s-a soldat cu cel puțin 18 răniți, au anunțat joi autoritățile ucrainene, relatează AFP. 'Sunt deja 18 răniți la Kiev', a declarat primarul capitalei, Vitali Kliciko, pe rețelele sociale. Acesta anunțase mai înainte că o clădire de locuințe a fost lovită în atac. Căile ferate ucrainene au raportat, de asemenea, daune în gara Mikilska Slobidka din estul Kievului. în primele ore ale zilei de joi, jurnaliști AFP au raportat circa zece explozii puternice în capitala ucraineană. 'încă o dată, infrastructura civilă a fost vizată și daune au fost raportate în opt regiuni', a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe rețelele sociale. în regiunea Odesa, pe coasta Mării Negre, vizată cu regularitate de atacuri rusești, șapte persoane au fost rănite în urma unui atac care a lovit o clădire rezidențială cu 19 etaje, potrivit serviciilor de urgență ucrainene. în regiunea Zaporojie, un atac cu rachete a rănit trei persoane, potrivit autorităților locale. Aceste atacuri au loc în contextul în care deputații americani au aprobat miercuri seara noi sancțiuni împotriva Rusiei, menite să facă presiuni asupra Moscovei să pună capăt războiului în Ucraina. De la începutul verii, Rusia și-a intensificat loviturile asupra infrastructurii logistice a capitalei Ucrainei, atât în timpul zilei, cât și noaptea, folosind drone și rachete pe care Kievul reușește cu greu să le intercepteze din cauza lipsei muniției. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Sancțiunile votate de Congresul SUA împotriva cumpărătorilor de petrol rusesc nu au fundament în dreptul internațional, avertizează China
China a respins joi orice 'ingerință sau coerciție' în relațiile sale comerciale cu alte state, după ce Congresul SUA a adoptat o lege care, dacă va fi promulgată de președintele Donald Trump, îi va permite acestuia să impună ca sancțiuni secundare taxe vamale de până la 100% împotriva țărilor care cumpără produse energetice rusești, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Guo Jiakun, a spus la o conferință de presă că Beijingul menține o cooperare economică și comercială 'normală' cu toate țările lumii, pe baza principiilor 'egalității' și 'avantajului reciproc'. 'Această cooperare nu este îndreptată împotriva niciunei țări terțe și nu trebuie să fie supusă ingerințelor sau coerciției din partea niciunei țări terțe', a adăugat oficialul chinez, răspunzând unei întrebări despre legea votată de Congresul american. China se opune 'în mod consecvent' sancțiunilor unilaterale lipsite de fundament în dreptul internațional și care nu au fost autorizate de Consiliul de Securitate al ONU, a subliniat purtătorul de cuvânt al MAE chinez. Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri legea așa-numită Lindsey O. Graham - inițiată de acest senator republican decedat în iulie - privind noi sancțiuni împotriva Rusiei și Iranului. Proiectul a fost deja votat favorabil de Senat și mai are acum nevoie doar de semnătura președintelui Donald Trump pentru a intra în vigoare. Această lege i-ar permite liderului de la Casa Albă să impună ca sancțiuni secundare taxe vamale de până la 100% asupra produselor importate în SUA din țări care cumpără petrol și gaz rusesc, o măsură ce ar putea afecta în special China și India. Legea nu prevede impunerea automată a unor astfel de taxe, ci autorizează administrația americană să le aplice prin anumite mecanisme. Pachetul inclus în aceeași lege mai prevede sancțiuni împotriva oficialilor, băncilor și sectoarelor strategice ale economiei ruse, precum și împotriva așa-numitei 'flote din umbră' folosită de Rusia pentru exporturile sale de petrol pe care UE și SUA încearcă să le împiedice prin sancțiuni. Actul normativ extinde și anumite sancțiuni financiare împotriva Iranului. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va anunța săptămâna viitoare orașul candidat pentru Jocurile Olimpice de vară
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, va participa săptămâna viitoare la anunțarea numelui orașului german care va depune dosarul de candidatură pentru Jocurile Olimpice de vară, transmite DPA. Confederația germană a sporturilor olimpice (DOSB) a anunțat miercuri că președintele Steinmeier va fi prezent pe scenă alături de președintele DOSB, Thomas Weikert, pentru anunțarea rezultatelor votului din data de 26 septembrie care se va desfășura în cadrul Adunării DOSB de la Baden-Baden. Munchen, Berlin și Koln/Rin-Ruhr și-au depus candidaturile pentru selecția din partea Germaniei privind Jocurile Olimpice de vară din 2036, 2040 sau 2044. De asemenea, se va stabili pentru care ediție își va depune Germania dosarul de candidatură. Fotbalistul german Leon Goretzka, care este membru al DOSB, va avea drept de vot în cadrul Adunării Generale a Confederației. însă, mijlocașul echipei engleze Aston Villa este într-o situație delicată privind acordarea votului său, ținând cont de faptul că Berlin este capitala Germaniei, el a jucat pentru Bayern Munchen și provine din regiunea Rin-Ruhr. ''Mă voi gândi cu atenție care anume concept de candidatură mă va convinge cel mai mult'', a spus mijlocașul german pentru cotidianul Bild. ''Când eram copil am iubit să urmăresc Jocurile Olimpice la TV. Este o plăcere mare să pot avea posibilitatea să votez dosarul de candidatură al Germaniei'', a adăugat Goretzka. Indiferent cine anume va câștiga va avea o concurență severă când vor încerca să câștige încrederea Comitetului Internațional Olimpice. Berlin a găzduit Jocurile Olimpice de vară în 1936, iar Munchenul în 1972. De atunci, mai multe candidaturi din partea orașelor germane au eșuat și au fost blocate prin referendum. Munchen și Koln/Rin-Ruhr au obținut un sprijin uriaș popular la referendumurile desfășurate recent. Hamburg s-a retras după refuzul rezidenților săi de a participa la competiția pentru depunerea candidaturii. La Berlin nu a fost organizat referendum, parlamentul local votând în favoarea susținerii unui asemenea demers. Rezultatele referendumului reprezintă un aspect din cadrul evaluării extinse a DOSB supra celor trei candidaturi înaintea desfășurării votului propriu-zis din Adunarea Generală. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
Franța, favorabilă aprofundării relației UE-Canada, dar forma instituțională trebuie analizată
Franța a salutat joi proiectul de aprofundare a relației dintre Uniunea Europeană și Canada, în pofida măsurilor de represalii cu care a amenințat președintele american Donald Trump, transmite AFP. 'Avem vocația de a crea legături tot mai strânse cu Canada', a declarat ministrul de externe francez, Jean-Noël Barrot, la postul de știri LCI. 'De altfel, Saint-Pierre-et-Miquelon, primul teritoriu eliberat al Franței libere, este locul unde președintele Republicii (Emmanuel Macron) se va întâlni cu prim-ministrul canadian (Mark Carney) duminică', a subliniat el. Puțin mai devreme, ministrul delegat pentru Europa, Benjamin Haddad a apreciat, la postul Public Sénat, că este 'o foarte bună idee aprofundarea relațiilor cu Canada', notând însă că problema statutului acestei asocieri rămâne deschisă. în opinia lui Barrot, acest proiect va trebui 'dezbătut, disecat, analizat' înainte ca Franța să adopte o poziție definitivă. Pe fondul tensiunilor din relația cu Statele Unite, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus miercuri ca statul canadian să devină primul 'membru asociat' al UE, propunere făcută în prezența prim-ministrului Mark Carney, care se va adresa joi eurodeputaților. Ea a propus de asemenea ca țara nord-americană să facă parte dintr-un viitor 'Consiliu european de securitate', a cărui înființare o susține ferm. 'Avem multe lucruri de făcut împreună cu Canada', care este aliniată politic cu UE pe mai multe teme, a remarcat Benjamin Haddad, recunoscând însă că nu știe 'ce formă instituțională trebuie să ia aceasta'. 'Avem astăzi deja mai multe instituții și mai multe formate în care putem deja să aprofundăm relația cu Canada', a explicat el. întrebat despre reacția lui Donald Trump, care a amenințat cu tarife 'foarte grele' și chiar cu întreruperea schimburilor comerciale ca represalii față de acest proiect, Haddad a răspuns că 'nu este treaba Statelor Unite să aleagă orientările politice și geopolitice ale europenilor'. 'Suveranitatea este ca și frontierele, ca și democrația, nu este negociabilă', a subliniat și Jean-Noël Barrot. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
UE îi răspunde lui Trump că parteneriatul său cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui'
Comisia Europeană i-a răspuns joi președintelui american Donald Trump și a afirmat că planul său de aprofundare a parteneriatului cu Canada 'nu este îndreptat împotriva nimănui', după ce republicanul a amenințat UE cu impunerea unor tarife vamale mari asupra Europei sau chiar cu încetarea comerțului direct cu blocul comunitar, informează EFE. 'Așa cum a precizat ieri (miercuri - n.r.) președinta noastră (Ursula von der Leyen), propunerea de consolidare a parteneriatului nostru cu Canada nu este îndreptată împotriva nimănui, ci mai degrabă în favoarea forței noastre comune', a declarat purtătorul de cuvânt al UE pentru comerț, Olof Gill. Comisia Europeană a răspuns astfel declarațiilor făcute de Trump la o conferință de presă din Carolina de Nord, în care președintele american a afirmat că eventuala asociere a Canadei la UE ar fi un 'act ostil' și că el va impune 'tarife vamale serioase' pentru a opri Europa. 'Mi se pare ridicol. Canada a fost un partener comercial teribil', a adăugat Trump, care a pus sub semnul întrebării posibilitatea ca țara nord-americană să își consolideze legăturile cu UE. Președintele SUA a făcut aceste comentarii după ce Von der Leyen a propus miercuri, în fața plenului reunit al Parlamentului European de la Strasbourg, 'deschiderea ușii' astfel încât Canada să devină primul 'membru asociat' al UE. Această formulă ar permite o cooperare mai strânsă între UE și Canada în domenii precum tehnologia, apărarea, energia, mineralele critice, inteligența artificială și securitatea economică. Propunerea vine după ce prim-ministrul canadian Mark Carney a clarificat duminică faptul că guvernul său nu dorește ca Canada să devină membră a UE, ci mai degrabă să promoveze o 'alianță unică' cu blocul, bazată pe valori, priorități și interese comune. Canada și UE au deja acorduri de cooperare comercială și de apărare, într-un proces de apropiere care s-a intensificat pe fondul tensiunilor comerciale cu Statele Unite. Inițiativa se bucură, de asemenea, de un larg sprijin în rândul canadienilor. Un sondaj Abacus Data publicat luni indică faptul că 81% dintre canadieni susțin o mai mare integrare cu UE fără ca țara lor să devină membră a blocului comunitar, în timp ce 80% susțin aprofundarea cooperării strategice în politica externă, apărare și economie. Canada, aflată în plin război comercial cu Statele Unite, caută noi parteneri, amintește AFP. La rândul său, Europa, ale cărei relații cu Washingtonul sunt la fel de tensionate, caută sprijin pentru strategia sa de reechilibrare a puterii între cele două superputeri, China și Statele Unite. Statutul de membru asociat luat în considerare pentru Canada nu este definit legal de tratatele UE. Cu toate acestea, Germania a propus recent ca Ucrainei să i se acorde acest statut. Berlinul sugerase atunci că Ucraina ar putea participa la anumite reuniuni ministeriale sau la summiturile UE, fără a avea însă drept de vot. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Fiji declară HIV o criză națională pe fondul creșterii numărului de cazuri diagnosticate
Fiji a declarat HIV o criză națională, după ce numărul noilor cazuri diagnosticate a crescut cu 27%, anul trecut. Actuala situație amplifică temerile conform cărora o epidemie, care anterior era concentrată în rândul persoanelor consumatoare de droguri injectabile, se răspândește pe scară mai largă în acest stat insular din Oceanul Pacific, informează
Procurorii britanici au depus o cerere oficială în SUA pentru extrădarea fraților Tate
Procurorii britanici au depus o cerere oficială pentru extrădarea din SUA a fraților Andrew și Tristan Tate, în vederea judecării acestora pentru acuzații de viol și trafic de persoane în scopuri sexuale, relatează joi PA Media și dpa. Totuși, avocatul celor doi influenceri de pe rețelele de socializare a acuzat autoritățile britanice că nu au furn
Fotbal: Mijlocașul Axel Witsel (Nice) și-a anunțat retragerea din naționala Belgiei
Mijlocașul defensiv Axel Witsel, care joacă din această vară la OGC Nice, a anunțat că se retrage din naționala de fotbal a Belgiei, la vârsta de 37 de ani, transmite AFP. ''De data aceasta este pe bune. Am luat decizia de a pune capăt carierei mele internaționale. Este timpul să las locul tinerilor și noii generații'', a































