logologo

Agerpres – Agen\u021bia Na\u021bional\u0103 de Pres\u0103: \u0218tiri de actualitate cu informa\u021bii de \u00eencredere pentru o societate bine informat\u0103.

Bucure\u0219ti

Pia\u021ba Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Știri internaționale

Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe

Tenis: Elena Rîbakina, noul lider al clasamentului WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15
Sport extern 14.09. 12:49

Tenis: Elena Rîbakina, noul lider al clasamentului WTA; Sorana Cîrstea a urcat pe locul 15

Kazaha Elena Rîbakina, care a câștigat sâmbătă titlul la US Open, a urcat pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, în timp ce românca Sorana Cîrstea ocupă cel mai bun loc din carieră, 15. Rîbakina a detronat-o pe învinsa sa din finală

Festivalul de la Toronto/Actrița Cynthia Erivo speră ca filmul ''˜Prima Facie'' să stârnească discuții despre violența sexuală
Cultură 14.09. 12:45

Festivalul de la Toronto/Actrița Cynthia Erivo speră ca filmul ''˜Prima Facie'' să stârnească discuții despre violența sexuală

Actrița Cynthia Erivo speră că pelicula ''Prima Facie'', o adaptare cinematografică după piesa dramaturgei australiene Suzie Miller, care abordează teme precum consimțământul în relații, violența sexuală și drumul anevoios prin sistemul juridic britanic în căutarea dreptății, va stârni conversații ce vor duce la schimbări semnificative

Papa Leon al XIV-lea împlinește 71 de ani
Cultură 14.09. 12:43

Papa Leon al XIV-lea împlinește 71 de ani

Papa Leon al XIV-lea împlinește luni 71 de ani, aceasta fiind a doua sa aniversare a zilei de naștere în calitate de pontif. Ziua va fi marcată de activități profesionale, întrucât papa își menține agenda obișnuită, cu mai multe întrevederi și inaugurarea unei expoziții dedicată apei la Biblioteca Apostolică a Vaticanului, transmite agenția de presă EFE. Vaticanul nu sărbătorește ziua de naștere a pontifului, ci doar ziua sa onomastică, potrivit obiceiului. Prin urmare, nu sunt așteptate evenimente speciale cu această ocazie. Cu toate acestea, duminică, în timpul rugăciunii Angelus, zeci de credincioși adunați în Piața Sfântului Petru de la Vatican au început să intoneze cântece de felicitare pentru pontif atunci când acesta și-a făcut apariția la fereastra Palatului Apostolic. în ajunul zilei sale de naștere, unul dintre frații săi, John Prevost, a subliniat de la Chicago capacitatea acestuia de a face față cerințelor funcției: 'Sunt mândru că încă nu a cedat, că rezistă și că merge mai departe', a declarat el într-un interviu acordat postului de televiziune Mediaset. John Prevost a dezvăluit, de asemenea, aspecte cotidiene ale relației dintre cei doi și a povestit că papa l-a ajutat să rezolve probleme cu calculatorul său și chiar cu declarația de venit. De ziua lui, papa Leon al XIV-lea se va efectua prima sa vizită la Biblioteca Apostolică a Vaticanului pentru a inaugura seria de expoziții 'Catastrofă și minune', primul capitol al acesteia, intitulat 'AQUA', fiind dedicat apei. Expoziția dorește să atragă atenția, prin intermediul artei, asupra apei ca resursă comună și, în același timp, ca o amenințare în contextul crizei climatice globale. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Purgaru, editor online: Anda Badea)

Președintele francez Emmanuel Macron, în vizită de stat în Spania, în perioada 29-30 septembrie
Politică externă 14.09. 12:40

Președintele francez Emmanuel Macron, în vizită de stat în Spania, în perioada 29-30 septembrie

Președintele francez Emmanuel Macron va efectua o vizită de stat de două zile în Spania, pe 29 și 30 septembrie, au anunțat luni guvernul spaniol și Palatul Elysee, relatează AFP. 'Această primă vizită de stat a unui președinte francez în Spania din 2009 va ilustra profunzimea legăturilor care unesc cele două țări, precum și amploarea cooperări

Poliția iraniană avertizează că este 'cu degetul pe trăgaci' în caz de proteste
Politică externă 14.09. 12:30

Poliția iraniană avertizează că este 'cu degetul pe trăgaci' în caz de proteste

Poliția iraniană a avertizat că este 'cu degetul pe trăgaci' în eventualitatea unor proteste împotriva Republicii Islamice și a avertizat că participanții vor fi considerați 'trădători' și tratați ca 'dușmani' deoarece țara este în război, informează luni EFE. 'Suntem în stare de război și, dacă un trădător, la invitația inamicului, încearcă să creeze insecuritate, îl considerăm un inamic și vom acționa în același mod în care am face-o cu un inamic', a declarat comandantul Poliției Naționale Iraniene, generalul Ahmad Reza Radan, duminică seară, într-un interviu acordat televiziunii de stat. 'Suntem în stare de război și dacă un trădător, la invitația inamicului, încearcă să creeze insecuritate, îl considerăm dușman și vom acționa în același mod în care am face-o cu un dușman', a declarat comandantul Poliției Naționale din Iran, generalul Ahmad Reza Radan, duminică seară, într-un interviu acordat televiziunii publice. Radan a avertizat că poliția, la fel ca 'armata și Basij (miliție subordonată Gărzii Revoluționare), sunt cu degetul pe trăgaci' și pe deplin pregătite să facă față a ceea ce el consideră a fi potențiale tulburări în țară. în ceea ce privește protestele antiguvernamentale din ianuarie, înaltul oficial al poliției a declarat că manifestanții au fost actori ai 'unei lovituri de stat în toată regula' și a dat asigurări că poliția 'nu-i va uita niciodată pe complotiștii loviturii de stat și îi monitorizează constant'. Potrivit lui Radan, aproximativ 6.000 de persoane au fost arestate de la protestele din ianuarie, care au fost declanșate de creșterea prețurilor și de deprecierea monedei naționale, dar s-au extins și au fost reprimate brutal, bilanțul fiind de 3.117 morți, conform cifrelor furnizate de guvernul iranian. Cu toate acestea, organizațiile pentru drepturile omului, cum ar fi grupul de opoziție HRANA, cu sediul în SUA, au estimat acest număr la peste 7.000. în plus, 29 de protestatari au fost executați până în prezent pentru participarea lor la proteste, potrivit ONG-ului Human Rights Watch, cu sediul în SUA, în timp ce sistemul judiciar susține că a confiscat 240 de proprietăți aparținând 'trădătorilor de patrie'. în ultimele săptămâni, autoritățile iraniene au avertizat că Statele Unite, prin intensificarea presiunii economice împotriva Republicii Islamice, încearcă să provoace noi 'tulburări' în Iran, după ce 'au eșuat în sfera militară și diplomatică'. Inflația din Iran a crescut brusc de la începutul războiului, pe 28 februarie, ajungând la 89% în august. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Germania: CDU a câștigat alegerile locale în Saxonia Inferioară
Politică externă 14.09. 12:29

Germania: CDU a câștigat alegerile locale în Saxonia Inferioară

Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a cancelarului Friedrich Merz și-a păstrat poziția de cel mai puternic partid la nivel local în landul Saxonia Inferioară în urma alegerilor de duminică, la care a obținut 27,2% din voturi, arată rezultatele preliminare publicate luni, transmite dpa. Alegerile s-au desfășurat la nivel de districte, orașe și autorități locale în acest land nordic, unde se află sediile gigantului auto Volkswagen și furnizorului de piese auto Continental. Deși în mod obișnuit alegerile locale nu atrag o atenție deosebită, cele de duminică s-au desfășurat într-un context agitat pentru establishmentul politic german după victoria răsunătoare a AfD săptămâna trecută în Saxonia-Anhalt și înaintea alegerilor regionale programate pe 20 septembrie la Berlin și în Mecklenburg-Pomerania Inferioară. în urma alegerilor de duminică, CDU a pierdut 4,5% puncte procentuale în Saxonia Inferioară, față de scorul de 31,7% din 2021. Partidul Social Democrat (SPD), partenerul conservatorilor în guvernul federal de coaliție, s-a plasat pe locul al doilea, cu 24,6%, față de 30% în 2021. Alternativa pentru Germania (AfD) se află pe locul al treilea, cu 15,9% din voturi, cel mai bun rezultat al său de până acum la localele din Saxonia Inferioară, după ce în 2021 obținuse doar 4,6%. Verzii s-au plasat pe locul al patrulea, cu 14,1%, urmați de Stânga (Die Linke) cu 6% și de Partidul Liber Democrat (FDP) cu 3,7% din voturi, conform portalului electoral al landului. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Fidelitatea față de mărcile de fast-food, asociată cu o calitate mai slabă a alimentației (studiu)
Social extern 14.09. 12:11

Fidelitatea față de mărcile de fast-food, asociată cu o calitate mai slabă a alimentației (studiu)

Un studiu recent sugerează că persoanele care se simt puternic atașate de anumite mărci renumite de fast-food și de băuturi îndulcite cu zahăr ar putea avea o alimentație generală mai puțin echilibrată, în pofida avertismentelor nutriționale, relatează luni agenția de presă Xinhua. Studiul a constatat că loialitatea psihologică față de mărcile de f

Atletism: Alison Dos Santos (400 m garduri), Kenny Bednarek, Melissa Jefferson-Wooden (200 m) - campioni Ultimate
Sport extern 14.09. 12:02

Atletism: Alison Dos Santos (400 m garduri), Kenny Bednarek, Melissa Jefferson-Wooden (200 m) - campioni Ultimate

Atletul brazilian Alison Dos Santos a obținut titlul în proba de 400 m garduri, în care deține recordul mondial (45 sec 80/100), duminică, la Campionatele Ultimate, organizate de World Athletics la Budapesta, transmite AFP. Sud-americanul de 26 de ani și-a încheiat sezonul cu o nouă cursă sub 46 de secunde, 45 sec 98/100.

Himalaya se apropie de un punct critic, mijloacele de trai a milioane de oameni sunt în pericol (raport)
Planeta 14.09. 11:59

Himalaya se apropie de un punct critic, mijloacele de trai a milioane de oameni sunt în pericol (raport)

Masivul Himalaya se apropie de un punct critic întrucât ghețarii din acest masiv se topesc mai repede decât în urmă cu un deceniu, fenomen care amenință securitatea aprovizionării cu apă pe măsură ce regiunea se apropie de un ''volum maxim'', preconizat să fie atins până la jumătatea secolului, potrivit unui studiu dat publicităț

Șeful Organizației pentru Energie Atomică a Iranului, împiedicat să participe la o reuniune AIEA la Viena la presiunile SUA
Politică externă 14.09. 11:53

Șeful Organizației pentru Energie Atomică a Iranului, împiedicat să participe la o reuniune AIEA la Viena la presiunile SUA

Șeful Organizației pentru Energie Atomică a Iranului (OIEA), Mohammad Eslami, a fost împiedicat să participe la o reuniune a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) la Viena, la presiunea Statelor Unite, a anunțat luni televiziunea de stat iraniană, potrivit AFP. 'Mohammad Eslami și delegația sa au luat o cursă aeriană regulată spre Viena sâmbătă, dar au fost blocați pe parcurs din cauza obstrucțiilor din partea Statelor Unite', a transmis televiziunea, precizând că Eslami a revenit în Iran în aceeași zi. El era așteptat la sediul AIEA de la Viena pentru conferința generală anuală ce are loc până vineri. Eslami participase la conferința din septembrie 2025, la care pronunțase un discurs în numele Iranului, stat membru al AIEA. O sursă diplomatică de la Viena a confirmat, sub rezerva anonimatului, că lui Eslami i-a fost refuzată intrarea în Austria, la presiunile americane. Iranul a mai informat că l-a convocat la Ministerul de Externe pe însărcinatul cu afaceri al Austriei pentru a protesta față de această decizie. Refuzul Vienei 'de a elibera vize delegației Republicii Islamice Iran este o decizie total nejustificată', a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Esmail Baghai. 'Este evident pentru noi că acest incident s-a produs la presiunea americană, însă aceasta nu exonerează guvernul austriac de întreaga responsabilitate', a adăugat reprezentantul diplomației iraniene. Statele Unite și Israelul au declanșat un război împotriva Iranului pe 28 februarie, invocând amenințarea pe care ar reprezenta-o programul nuclear al Teheranului. SUA, Israelul și țări europene suspectează Iranul de decenii că încearcă să obțină arma nucleară, ceea ce Teheranul dezminte categoric. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Începe sesiunea din septembrie a PE, cu discursul președintei Comisiei privind starea Uniunii în prim-plan
Politică externă 14.09. 11:37

Începe sesiunea din septembrie a PE, cu discursul președintei Comisiei privind starea Uniunii în prim-plan

Principalul punct pe ordinea de zi a sesiunii din septembrie a Parlamentului European este discursul președintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, despre starea Uniunii Europene, în cadrul căruia aceasta va prezenta prioritățile executivului UE pentru anul care urmează, dar nu vor lipsi și subiectele de actualitate precum protejarea instituțiilor europene d

Iranul susține că a doborât o dronă americană MQ-1 deasupra Strâmtorii Ormuz
Politică externă 14.09. 11:29

Iranul susține că a doborât o dronă americană MQ-1 deasupra Strâmtorii Ormuz

Garda Revoluționară iraniană a susținut luni că a interceptat și doborât o dronă americană MQ-1 care survola Strâmtoarea Ormuz, pe fondul tensiunilor reînnoite dintre Iran și Statele Unite pe această cale navigabilă strategică, informează EFE. Forța militară de elită iraniană a declarat că drona MQ-1 a fost doborâtă folosind un nou sistem avansat de apărare antiaeriană, potrivit unui comunicat publicat de agenția de știri Tasnim. Anunțul vine într-un moment de creștere a tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul menține restricții asupra transportului maritim comercial din cauza blocadei navale americane și a confruntărilor continue dintre cele două țări. La 9 septembrie, Iranul a informat că a doborât și distrus o altă dronă americană de tip MQ-1 deasupra Strâmtorii Ormuz, la o zi după ce Teheranul a anunțat capturarea unei drone subacvatice autonome americane Dive-LD la intrarea în Strâmtoarea Ormuz. Statele Unite au confirmat ulterior pierderea aeronavei, deși au atribuit incidentul unei defecțiuni și au declarat că este vorba de un model mai vechi, fără sisteme sau date clasificate. De la începutul războiului dintre Iran, SUA și Israel, la 28 februarie, autoritățile iraniene au anunțat doborârea a zeci de drone și a mai multor avioane de vânătoare, deși majoritatea acestor incidente nu au fost confirmate de Washington sau Tel Aviv. Navigația prin Strâmtoarea Ormuz rămâne un punct major de fricțiune între Teheran și Washington, care au lansat atacuri reciproce într-o nouă escaladare de la începutul lunii septembrie. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Șeful diplomației germane pledează pentru recuperarea timpului pierdut și deschiderea unui nou capitol cu Ungaria
Politică externă 14.09. 11:20

Șeful diplomației germane pledează pentru recuperarea timpului pierdut și deschiderea unui nou capitol cu Ungaria

Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a pledat luni, înainte de a pleca spre Budapesta pentru prima vizită în Ungaria a unui ministru de externe german în aproape șapte ani, ca ambele țări să profite de șansa de a recupera timpul pierdut și de a deschide un nou capitol împreună, informează EFE. 'Acum, Germania și Ungaria au

Miniștri britanici, chemați să ia măsuri în cazul unui diplomat american evacuat în secret din Regatul Unit
Politică externă 14.09. 11:11

Miniștri britanici, chemați să ia măsuri în cazul unui diplomat american evacuat în secret din Regatul Unit

Miniștri britanici se confruntă cu solicitări de a lua măsuri după ce autoritățile americane au scos în secret din Regatul Unit un diplomat american acuzat de deținere de imagini indecente cu minori, transmit luni PA Media/dpa. Potrivit cotidianului The Sun, oficiali americani ar fi descins luna trecută în apartamentul din Londra al diplomatului, r

SUA: AirBaltic a cerut să intre sub protecția Legii falimentului
Economic extern 14.09. 11:10

SUA: AirBaltic a cerut să intre sub protecția Legii falimentului

Operatorul aerian leton airBaltic a cerut luni în Statele Unite să intre sub protecția Legii falimentului, ca parte a restructurării financiare menite să ducă la reducerea datoriei, transmite Reuters. airBaltic, în care statul leton deține o participație majoritară, a informat că operarea zborurilor va continua conform programului, biletele și rezervările rămân valabile iar serviciile pentru clienți vor continua fără perturbări în timpul procesului supervizat de un tribunal din New York. într-un comunicat, compania a anunțat că și-a asigurat un angajament de finanțare a debitorului de 350 milioane de euro, de la creditori ca Strategic Value Partners, Barclays, Hayfin Capital Management, Morgan Stanley și Oaktree Capital Management, pentru sprijinirea operațiunilor în timpul restructurării. în iulie, premierul leton Andris Kulbergs a declarat, într-un interviu acordat Reuters, că Executivul negociază cu un investitor strategic pentru compania aeriană controlată de stat airBaltic, care se confruntă cu dificultăți financiare. airBaltic, în care grupul german Lufthansa deține o participație minoritară, caută finanțare pe termen scurt pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. 'Vorbim cu un partener serios, da, pot dezvălui asta. Sperăm ca în această vară să ajungem la un acord ... Trebuie să trecem prin pașii necesari în vederea pregătirii companiei pentru un investitor strategic...dacă aceasta se va întâmpla, atunci airBaltic va zbura', a declarat Kulbergs pentru Reuters, fără a da numele companiei. Principala condiție pusă de Letonia oricărui investitor este menținerea hub-ului airBaltic la aeroportul din Riga, unde este cea mai mare companie aeriană, a afirmat Kulbergs, fără a preciza ce participație ar putea prelua un potențial investitor. Situația financiară a airBaltic arată modul în care majorarea costurilor de la începutul războiului din Iran a expus problemele structurale al unor companii aeriene, sporind temerile investitorilor privind capacitatea lor de a-și achita datoriile. Compania, care operează o flotă de 55 avioane Airbus A220-300, a amânat în mod repetat planurile pentru listare deoarece întârzierea livrărilor de motoare ține la sol multe din aeronavele sale. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Fotbal: Lamine Yamal consideră că Kylian Mbappe este singurul său adversar pentru Balonul de Aur
Sport extern 14.09. 11:08

Fotbal: Lamine Yamal consideră că Kylian Mbappe este singurul său adversar pentru Balonul de Aur

Fotbalistul spaniol Lamine Yamal consideră că succesul cu naționala Spaniei și câștigarea titlului în La Liga cu FC Barcelona ar trebui să-i ofere avantajul necesar în acest an în cursa pentru câștigarea Balonului de Aur, transmite Reuters. Atacantul francez Kylian Mbappe, care a fost cel mai bun marcator la Cupa Mondială din America de Nord din acest an, dar totodată și golgheterul sezonului trecut din La Liga și Liga Campionilor, a declarat săptămâna trecută că niciun jucător nu a fost mai bun decât el anul trecut, chiar dacă nu a reușit să câștige vreun trofeu. Lamine Yamal a fost desemnat cel mai bun jucător în La Liga în sezonul trecut, echipa sa FC Barcelona reușind să-și apere cu succes titlul, iar ulterior a jucat un rol important în câștigarea Cupei Mondiale din America de Nord de către naționala Spaniei. ''Cred cu sinceritate că suntem cei mai buni doi jucători din lume, iar în acest an consider că merit acest premiu pentru ceea ce am câștigat'', a spus Yamal, într-un fragment de interviu distribuit de Movistar, duminică. ''în ceea ce mă privește, Mbappe și cu mine suntem cei mai buni din lume. Este limpede pentru mine, iar toți cei care urmăresc meciurile știu acest lucru'', a adăugat jucătorul Barcelonei. Lamine Yamal a fost al doilea jucător în clasamentul Balonului de Aur anul trecut, după câștigătorul trofeului, Ousmane Dembele, iar Mbappe a fost al treilea în anul 2023, atunci când argentinianul Lionel Messi a câștigat distincția pentru a opta oară. Trofeul Balonul de Aur va fi decernat la Londra, la 26 octombrie. AGERPRES/(AS-redactor: Liviu Tatu, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Comediantul Chris Rock revine în spatele camerei de filmat cu 'Misty Green'
Zigzag 14.09. 11:04

Comediantul Chris Rock revine în spatele camerei de filmat cu 'Misty Green'

Vedeta americană de stand-up comedy Chris Rock revine în spatele camerei de filmat, după mai bine de zece ani de pauză, cu 'Misty Green', o comedie dramatică despre Hollywood, și se declară deschis la toate genurile pentru proiectele viitoare din cariera sa de regizor, relatează luni AFP. 'Voi rămâne întotdeauna un comediant',

Ungaria: Magyar spune că o nouă Constituție și o nouă legea electorală vor fi adoptate până în 2030
Politică externă 14.09. 11:02

Ungaria: Magyar spune că o nouă Constituție și o nouă legea electorală vor fi adoptate până în 2030

O nouă Constituție și o nouă lege electorală în Ungaria vor fi adoptate în cadrul ciclului legislativ 2026-2030, a declarat luni prim-ministrul Peter Magyar într-un interviu acordat postului public de radio Kossuth, conform MTI. 'Scopul este, cu siguranță, adoptarea unei noi Constituții și a unei noi legi electorale', a spus el, adăug

SUA: Administrația Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (media)
Politică externă 14.09. 11:00

SUA: Administrația Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (media)

Administrația președintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune și gaz, anulând regulile de decarbonizare stabilite în 2024 în timpul administrației Joe Biden, potrivit mai multor publicații americane, relatează luni AFP. Lee Zeldin, la conducerea Agenției pentru Protecția Mediului (EPA), urmează să facă anunțul luni, la o reuniune a miniștrilor energiei din G20, la Houston, în Texas, au anunțat The New York Times și Bloomberg, citând surse familiarizate cu situația. Potrivit The New York Times, centralele electrice vor trebui să respecte în continuare anumite limite privind mercurul, arsenicul și alți contaminanți. Cărbunele este combustibilul care emite cele mai ridicate niveluri de gaze cu efect de seră care contribuie la încălzirea globală. Președintele Donald Trump a numit în repetate rânduri drept o 'farsă' schimbările climatice cauzate de activitatea umană. De la întoarcerea la Casa Albă în ianuarie 2025, administrația Trump a implementat numeroase măsuri în favoarea combustibililor fosili, în special prin relaxarea mai multor reguli privind emisiile de poluanți. Trump a abrogat, de asemenea, la începutul acestui an legislația care a servit drept fundament pentru lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

China interzice deținerea de drone în Beijing în numele 'securității'
Politică externă 14.09. 10:56

China interzice deținerea de drone în Beijing în numele 'securității'

Autoritățile de la Beijing, unde zborurile cu drone erau deja interzise, au anunțat o interdicție totală a deținerii acestora începând din luna noiembrie, pentru 'protejarea securității' în capitala chineză, relatează luni AFP. în metropola cu 22 de milioane de locuitori se află sediul guvernului și sediul central al Partidului Comunist Chinez (PCC). Este o zonă sensibilă supusă unor măsuri de securitate stricte și constante. Noile reguli, care intră în vigoare pe 15 noiembrie, vor interzice 'deținerea sau depozitarea aparatelor de zbor fără pilot' pe teritoriul administrativ al orașului, au declarat duminică autoritățile locale într-un comunicat. îngrijorările legate de securitatea spațiului aerian al orașului au revenit în iunie, după ce un avion de mici dimensiuni s-a izbit de cea mai înaltă clădire din Beijing, soldându-se cu moartea pilotului și rănirea altor 13 persoane. Zborurile cu drone erau deja interzise în capitala chineză, cu excepția cazurilor în care exista o autorizație specială. Din mai 2026, Beijingul a interzis vânzarea de drone în oraș. Proprietarii erau obligați să își înregistreze dispozitivele, însă li se permitea să le păstreze. Noile reguli le impun acum proprietarilor de drone să renunțe la aparatele de zbor fără pilot sau să le mute în afara capitalei până pe 15 noiembrie, sub sancțiunea confiscării lor și a amenzilor. Excepții de la zborurile cu drone pot fi acordate pentru utilizări specifice, precum lupta împotriva terorismului, menținerea ordinii publice, răspunsul la situații de urgență, agricultură sau cercetarea științifică. Dronele au devenit foarte populare în China în ultimii ani, fiind apreciate atât de turiști pentru agrement, cât și de profesioniști pentru activitățile lor. AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Muzeul Orsay din Paris îl omagiază pe Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății
Cultură 14.09. 10:36

Muzeul Orsay din Paris îl omagiază pe Auguste Bartholdi, creatorul Statuii Libertății

Muzeul Orsay din Paris îl omagiază, începând de marți, pe creatorul Statuii Libertății, Auguste Bartholdi, printr-o expoziție care combină documente de arhivă și incursiuni în realitatea virtuală a acestei construcții monumentale, informează AFP. Cu ocazia celei de-a 140-a aniversări a statuii și a împlinirii a 250 de ani de la de

Premiile Emmy 2026/ Momentul adevărului pentru 'Widow's Bay' și 'The Pitt'
Zigzag 14.09. 10:16

Premiile Emmy 2026/ Momentul adevărului pentru 'Widow's Bay' și 'The Pitt'

Noul serial al Apple TV 'Widow's Bay', care îmbină elemente de groază și comedie, și drama medicală 'The Pitt' se vor întrece luni, la Los Angeles, pentru prestigioasele premii Emmy, echivalentul Oscarurilor pentru televiziunea americană, transmite AFP. Christopher Rosen, redactor-șef adjunct al publicației de specialitate The A

Baschet feminin: Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv
Sport extern 14.09. 10:10

Baschet feminin: Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv

Echipa Statelor Unite a cucerit al cincilea său titlu mondial consecutiv, după ce a învins Franța cu scorul de 97-79 (17-20, 26-25, 30-12, 24-22), duminică seara, în finala Cupei Mondiale de baschet feminin de la Berlin, transmite AFP. Diferența a fost făcută de sfertul al treilea, adjudecat de campioana olimpică la o diferență de 18 puncte, astfel americancele rămân neînvinse la o competiție majoră de 20 de ani. Franța, care a pierdut și finala olimpică de la Paris în fața SUA, a reușit prima sa clasare pe podiumul mondial de la bronzul din 1953. Pentru echipa SUA au evoluat: Paige Bueckers, Sonia Citron, Rhyne Howard (2 puncte), Kahleah Copper (15), Chelsea Gray (12), Kiki Iriafen, Breanna Stewart (22), Napheesa Collier (6), Caitlin Clark (12), Jackie Young (18), Aliyah Boston (7), Angel Reese (3). Selecționeră: Kara Lawson. Pentru Franța, care rămâne cu titlurile europene obținute în 2001 și 2009, au jucat: Carla Leite (5), Valeriane Ayayi (8), Janelle Salaun (7), Domonique Malonga (21), Gabby Williams (20), Marieme Badiane (7), Marine Johannes (5), Migna Toure (3), Aminata Gueye, Romane Bernies, Leila Lacan (2), Pauline Astier (1). Selecționer: Jean-Aime Toupane. Medaliile de bronz au revenit Spaniei, care a învins echipa gazdă, Germania, cu 81-58, în finala mică. Spania a mai reușit clasări pe podiumul mondial în 2010 (3), 2018 (3) și 2014 (2). Bronzul de la Berlin vine să completeze argintul european câștigat în 2023 și 2025. Iyana Martin (20 ani) a fost cea mai bună jucătoare a ibericelor (22 puncte, 4 recuperări, 9 pase decisive). Raquel Carrera a avut și ea o prestație apreciată, cu 15 p, 5 rec, 3 pd. De la învinse s-au evidențiat Alexis Peterson (13 p) și Nyara Sabally (13 p, 4 rec). AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)

Japonia: Demisii de la conducerea unei centrale nucleare în urma unui scandal de falsificare de date seismice
Social extern 14.09. 10:05

Japonia: Demisii de la conducerea unei centrale nucleare în urma unui scandal de falsificare de date seismice

Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunțat luni demisia președintelui său și a președintelui consiliului de administrație în urma unui scandal de falsificare de date seismice, transmite AFP. De asemenea, compania a anunțat că își va retrage cererile de evaluare oficială pentru repornirea reactoarelor 3 și 4 ale centralei nucleare din Hama

Trump minimalizează riscurile asociate inteligenței artificiale, calificându-le drept 'lucruri care nu se vor întâmpla'
Politică externă 14.09. 10:03

Trump minimalizează riscurile asociate inteligenței artificiale, calificându-le drept 'lucruri care nu se vor întâmpla'

Președintele SUA, Donald Trump, a minimalizat riscurile inteligenței artificiale (AI), afirmând că 'forțe negative' aduc în discuție 'lucruri care nu se vor întâmpla', în urma unor solicitări ale liderilor din industrie de a încetini ritmul dezvoltării, relatează PA Media și dpa. Dario Amodei, șeful companiei Anthropic, și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că AI 'a evoluat extrem de rapid' în ultimele luni. Având în vedere ritmul dezvoltării, Amodei se teme că, în decurs de șase până la 12 luni, AI ar putea deveni capabilă să coordoneze o rețea de sisteme autonome în stare să preia controlul asupra întregului internet. Antreprenorul, a cărui companie a creat Claude, asistent AI, a prezentat un plan în trei etape pentru dezvoltarea acestei tehnologii într-un ritm 'echilibrat'. Eseul său, intitulat 'Trebuie să dozăm ritmul avansului tehnologic', a primit susținerea altor lideri din domeniu, inclusiv a șefului Grok, Elon Musk, și a cofondatorului OpenAI Sam Altman. Angela Rayner, secretarul britanic pentru comunități și locuințe, și-a exprimat satisfacția că firmele de AI 'discută atât despre riscuri, cât și despre oportunități', după ce Musk și Altman au susținut apelul ca industria să încetinească ritmul dezvoltării. Trump le-a declarat jurnaliștilor că SUA sunt înaintea Chinei în ceea ce privește dezvoltarea inteligenței artificiale. 'Sincer, vreau să păstrez această situație, pentru că cine câștigă cursa AI câștigă totul', a adăugat el. în timpul vizitei sale în Irlanda, Trump a afirmat că 'forțe negative' aduc în discuție 'lucruri care nu se vor întâmpla'. într-un interviu pentru Sky News, Rayner și-a exprimat satisfacția că 'aceste companii vorbesc atât despre riscuri, cât și despre oportunitățile pe care ni le oferă inteligența artificială', adăugând că 'trebuie să colaborăm cu partenerii noștri internaționali, ceea ce și facem'. Descriind Regatul Unit drept un 'lider mondial' în domeniul securității inteligenței artificiale, secretarul pentru comunități și locuințe a adăugat: 'Am implementat sisteme solide aici, în Regatul Unit, precum Institutul pentru Securitatea Inteligenței Artificiale, pentru a ne asigura că dezvoltăm reziliența, astfel încât să beneficiem de avantajele tehnologiei, dar și să înțelegem pe deplin și să ne protejăm împotriva oricăror riscuri'. Tom Tugendhat, ministrul de externe din 'cabinetul din umbră', a declarat că guvernul 'nu are viteza necesară pentru a ține pasul' cu progresele în domeniul inteligenței artificiale și că 'trebuie să ne păstrăm capacitatea de a ne proteja'. 'Ritmul schimbării este, de asemenea, extraordinar. Aici guvernul poate, într-adevăr, să faciliteze un dialog, însă pur și simplu nu avem viteza necesară pentru a ține pasul cu progresele care se întâmplă. Iar realitatea este că nu putem adopta legi împotriva matematicii. Este vorba despre ecuații matematice care sunt dezvoltate cu o viteză tot mai mare, iar noi trebuie să ne păstrăm capacitatea de a ne proteja', a declarat el pentru Sky News. în luna iulie, OpenAI, creatorii ChatGPT, au zguduit industria după ce au anunțat că propriul lor sistem de inteligență artificială a compromis securitate Hugging Face - o platformă populară în rândul dezvoltatorilor de AI - acționând autonom, într-un 'incident cibernetic fără precedent'. Tugendhat a afirmat că atacul asupra Hugging Face a demonstrat 'diversele modalități prin care au devenit posibile capacitățile de evadare a sistemului'. Amodei a prezentat un plan pentru intensificarea verificărilor în cadrul industriei, propunând ca firmele de AI să permită accesul unor evaluatori externi, care să verifice protocoalele de siguranță și să raporteze eventualele incidente. 'Anthropic își asumă unilateral acest pas chiar acum', a declarat el. Celelalte măsuri ar necesita o coordonare la nivelul întregii industrii și cu guvernele din întreaga lume, inclusiv cu cele autoritare. Amodei a afirmat că inteligența artificială evoluează rapid, adăugând că firmele din acest sector 'pot și ar trebui să colaboreze voluntar pentru a stabili standarde'. Anthropic a anunțat anterior că a blocat tentativele unor actori rău-intenționați de a utiliza modelele sale de inteligență artificială în scopuri malițioase, precum atacuri cibernetice, supraveghere și cercetări care ar fi putut duce la crearea de arme biologice. Ca răspuns la eseul publicat de Amodei pe platforma X, Musk a scris: 'Dario are dreptate'. Altman, directorul executiv al OpenAI, a scris pe aceeași platformă: 'Sunt de acord cu Dario că trebuie să gestionăm ritmul dezvoltării tehnologiilor de vârf'. 'Acesta a fost un subiect central al discuțiilor purtate în cadrul OpenAI în ultimele săptămâni. Angajamentul de a implica evaluatori independenți, cărora să li se ofere un nivel de acces similar cu cel al angajaților, este o idee excelentă, iar noi vom proceda la fel. Vom avea mai multe de comunicat în curând', a precizat el. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Șeful OpenAI amână listarea companiei și califică riscul de extincție ca fiind 'inacceptabil'
Economic extern 14.09. 09:38

Șeful OpenAI amână listarea companiei și califică riscul de extincție ca fiind 'inacceptabil'

OpenAI, pionier și lider în domeniul inteligenței artificiale (IA) generative de la lansarea ChatGPT, nu va depune anul acesta cererea pentru o Ofertă Publică Inițială (IPO), a anunțat directorul general Sam Altman, citând preocupările privind siguranța legate de AI, care fac 'inacceptabil' riscul de 10% că AI ar putea cauza dispariția omenirii până la sfârșitul deceniului, transmite Reuters. Comentariile vin după ce mai mulți politicieni din SUA au cerut noi reglementări care să guverneze sistemele AI, în contextul în care angajații principalelor companii din domeniul AI și-au exprimat public, în ultimele săptămâni, îngrijorarea cu privire la creșterea riscurilor asociate sistemelor avansate de AI. Directorul companiei Anthropic, Dario Amodei, a lansat un apel pentru încetinirea vitezei de dezvoltare a inteligenței artificiale (AI), invocând necesitatea unui control mai strict al evoluțiilor sale, precum și incidentul survenit în iulie la OpenAI. Mesajul publicat sâmbătă pe pagina personală a CEO-ului survine la câteva zile după ce un cercetător din cadrul Anthropic, Jacob Coxon, și-a anunțat demisia din start-up-ul californian, pe care l-a acuzat de minimizarea riscului existențial pe care AI-ul îl reprezintă pentru umanitate. 'Chiar cred că, ținând cont de tot ce se întâmplă cu siguranța, ar fi un moment nepotrivit pentru ca listarea să aibă loc chiar acum, și nu simțim presiune în legătură cu asta', a afirmat Altman pentru revista Fortune. întrebat dacă există o șansă de 10% ca AI să cauzeze dispariția omenirii, Altman a explicat că nu știe cum ar putea fi făcută o astfel de estimare, dar a avertizat că riscul este suficient de serios astfel încât companiile AI și guvernele ar trebui să acționeze ca și cum ar fi de neacceptat. 'Dacă există un risc de 10%, sau 8%, sau 6%, problema este că toți avem o responsabilitate imensă și nu putem lăsa orgoliile sau stimulentele de profit sau orice altceva să ne stea în cale. Trebuie să acționăm astfel încât să nu ne asumăm niciunul dintre acele riscuri, și cred că putem face asta', a declarat șeful OpenAI. în iunie, New York Times anunțase că firma cu sediul în San Francisco ia în considerare să amâne listarea până în 2027. întrebat de Fortune dacă o listare în 2026 este exclusă în favoarea uneia în 2027, Altman a răspuns: 'Nu aș spune nu pentru 2026. Avem multe de făcut, inclusiv întâlniri pentru noi reglementări privind siguranța și alinierea, și modul în care industria și guvernele pot lucra împreună'. De asemenea, Altman a sugerat că OpenAI și alte firme ar putea prezenta un pact pentru încetinirea dezvoltării AI și să lucreze împreună pentru a ține sub control riscurile legate de siguranță. Conform Bloomberg, OpenAI analizează posibilitatea de a încetini dezvoltarea inteligenței artificiale de ultimă generație, iar Sam Altman și-a exprimat speranța ca și alte companii din sector să facă același lucru. Sam Altman le-a comunicat angajaților, în cadrul unei ședințe cu întreg personalul, organizată săptămâna trecută, potrivit unor surse avizate citate în articol, că OpenAI ar putea modera ritmul de dezvoltare a AI, eventual în colaborare cu alte companii. Șeful departamentului științific al OpenAI, Jakub Pachocki, a publicat recent un text pe blog în care avertiza asupra pericolelor AI și susținea că firmele din sector ar trebui să se coordoneze pentru a încetini dezvoltarea viitoare atunci când este necesar. Pachocki a adăugat că speră ca aceste încetiniri voluntare să devină o practică obișnuită până la stabilirea unor limite comune de siguranță. OpenAI a dat asigurări că a încetinit deja unele procese de dezvoltare și că a suspendat recent anumite antrenamente interne ale AI din motive de securitate. în plus, la sfârșitul lunii iulie, peste 1000 de angajați ai principalelor companii din domeniul AI au semnat o petiție prin care solicitau un mecanism de moderare a ritmului de dezvoltare al AI. îngrijorarea cu privire la riscurile sistemelor de AI a crescut, de asemenea, după ce s-a aflat că agenții de AI ai OpenAI au colaborat între ei pentru a eluda măsurile de restricție și a pirata un site web al unei terțe părți. OpenAI se așteaptă ca veniturile sale să crească rapid în următorii ani, și să depășească 280 miliarde de dolari în 2030. în mai, analiștii estimau că în urma listării compania condusă de Sam Altman ar putea ajunge la o evaluare de până la 1.000 miliarde de dolari. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Premierul Canadei afirmă că Ottawa dorește o 'alianță unică' cu UE, dar nu să devină membru al blocului
Politică externă 14.09. 09:29

Premierul Canadei afirmă că Ottawa dorește o 'alianță unică' cu UE, dar nu să devină membru al blocului

Canada dorește o 'alianță unică' cu Uniunea Europeană, dar nu intenționează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat că șeful guvernului canadian explorează posibilitatea ca țara sa să devină 'membru asociat' al blocului, relatează luni Reuters. UE, care în trecut nu a dat dovadă de flexibilitate în privința regulilor de aderare, este deschisă ideii de a acorda Canadei un statut încă necreat de membru asociat, a relatat ziarul, citând oficiali neidentificați atât din UE, cât și din Canada. 'Nu urmărim să devenim membri ai Uniunii Europene', a spus Carney. 'Ceea ce dorim', și pentru care vom începe discuții, 'este o alianță unică între Canada și Uniunea Europeană', a declarat el pentru jurnaliștii prezenți la Festivalul Internațional de Film de la Toronto. 'împărtășim aceleași valori, avem aceleași priorități și dispunem de trăsături foarte complementare', a mai spus el. Biroul lui Carney a confirmat sâmbătă că acesta va efectua vizite în Franța și Regatul Unit săptămâna viitoare. El se va adresa Parlamentului European la Strasbourg și va asista la discursul privind starea Uniunii Europene susținut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Publicația The Globe and Mail a precizat că Uniunea Europeană, și nu Carney, a fost cea care a avansat ideea statutului de 'membru asociat', citând o sursă anonimă care a afirmat că orice discuție privind o titulatură dată acestei relații este prematură. Războiul comercial în creștere dintre Canada și Statele Unite a determinat Ottawa să își grăbească demersurile de orientare către alți parteneri comerciali. Relațiile Canadei cu SUA s-au deteriorat brusc de când președintele Donald Trump s-a întors la Casa Albă la începutul anului 2025 din cauza neînțelegerilor legate de comerț și alte probleme. Disputa comercială a dus la tarife asupra a zeci de miliarde de dolari în comerțul transfrontalier. Canada și UE discută modalități de a permite bunurilor, serviciilor și lucrătorilor din Canada implicați în lanțuri de aprovizionare strategice, precum energia, AI, apărarea și mineralele critice să se deplaseze liber, mutând astfel efectiv granița UE, scrie The Wall Street Journal. Canada și UE discută, de asemenea, despre instalarea de cabluri subacvatice, construirea împreună de centre de date, stocare în cloud și noi rețele de sateliți și infrastructură pentru a transporta energia canadiană către UE, a spus ziarul. Premierul Carney a discutat cu regularitate cu mai mulți lideri ai UE, în special cu președintele francez Emmanuel Macron, despre posibilitatea ca, pe viitor, canadienii să poată locui și să lucreze fără viză în UE, a relatat WSJ, citând doi oficiali neidentificați, familiarizați cu subiectul. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Moise, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)

Filmul ''I Play Rocky'', primit cu ovații la Festivalul de la Toronto
Cultură 14.09. 09:22

Filmul ''I Play Rocky'', primit cu ovații la Festivalul de la Toronto

''I Play Rocky'', un film care spune povestea tânărului Sylvester Stallone și a luptei lui pentru realizarea lungmetrajului care avea să-i schimbe viața, a fost primit cu ovații de publicul prezent la premiera mondială, sâmbătă, la Festivalul Internațional de Film de la Toronto, informează AFP. Spectatorii s-au ridicat în picioare și au aplaudat timp de mai multe minute, scandând ''Rocky! Rocky! Rocky!'', o mărturie a impactului cultural pe care acest personaj încă îl mai exercită la o jumătate de secol de la crearea sa. Regizat de cineastul american Peter Farrelly, al cărui lungmetraj precedent, ''Green Book'', a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film în 2019, ''I Play Rocky'' documentează perioada dificilă de la începutul carierei lui Sylvester Stallone la Hollywood. Filmul biografic se concentrează asupra momentului decisiv al carierei actorului: redactarea scenariului filmului ''Rocky'', povestea unui boxeur amator din Philadephia care primește șansa de a-l înfrunta în ring pe campionul mondial la categoria grea. O poveste care oglindește chiar traiectoria actorului. Ajuns atât de sărac încât a fost nevoit să-și vândă câinele pentru a supraviețui, actorul a refuzat la acea vreme să vândă scenariu fără să i se ofere garanția că va juca chiar el rolul principal. ''Parcursul lui Stallone înainte de a realiza acest film, dificultățile din timpul filmărilor (...) m-au impresionat profund întrucât nu știam nimic despre asta'', a explicat pentru AFP Peter Farrelly, pe covorul roșu al Festivalului de la Toronto. Regizorul spune că a vrut să transmită același mesaj pe care îl transmite și ''Rocky'': ''Rezistați, fiți puternici, veți încasa lovituri, dar dacă rămâneți integri, veți triumfa în cele din urmă''. ''Rocky'', realizat cu un buget modest, a devenit cel mai mare succes de box-office după premiera din 1976. Filmul l-a propulsat pe Stallone la rangul de star internațional și i-a adus trei trofee Oscar din zece nominalizări, inclusiv în categoria cel mai bun film. înaintea proiecției, Farrelly i-a mulțumit lui Silvester Stallone ''pentru că ne-a dat voie să-i spunem povestea incredibilă''. ''Am spus de la început că nu voi face acest film fără acordul lui Sylvester Stallone'', a mărturisit cineastul pentru AFP. ''A citit scenariul și mi-a spus 'Fă-o!', apoi a văzut filmul și a fost încântat, slavă Domnului''. Rolul principal este interpretat de actorul american Anthony Ippolito, de 27 de ani, care seamănă izbitor cu Stallone. Ippolito a obținut rolul după ce a trimis o casetă demo înainte chiar de lansarea oficială a castingului, a precizat regizorul. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)

SUA: Amazon suspendă operațiunile cu compania 21 Air după incidentul de pe aeroportul din Miami soldat cu cinci morți
Social extern 14.09. 09:15

SUA: Amazon suspendă operațiunile cu compania 21 Air după incidentul de pe aeroportul din Miami soldat cu cinci morți

Amazon a anunțat suspendarea operațiunilor cu compania 21 Air, cu sediul în Miami, care a operat aeronava închiriată de Amazon Air implicată în incidentul soldat cu moartea a cinci persoane pe aeroportul din Miami, transmite luni Reuters. 'După tragicul incident de weekendul trecut, am acordat timp sprijinirii anchetei și analizării circu

Fotbal: PSG a obținut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon
Sport extern 14.09. 09:12

Fotbal: PSG a obținut prima sa victorie în Ligue 1 în acest sezon

Echipa de fotbal Paris Saint-Germain, campioana Franței și a Europei, a obținut prima sa victorie în acest sezon în Ligue 1, 1-0 cu Brest, duminică, în deplasare, în etapa a patra, transmite AFP. Singurul gol al meciului a fost înscris de campionul mondial Ferran Torres (min. 5), cel care reușite un hat-trick mier

Cele mai noi știri

Cele mai citite

Flux Agerpres