Știri internaționale
Fereastra ta către lumea întreagă, află ce se întâmplă dincolo de granițe
Europa de Vest a înregistrat cea mai caldă lună iunie din istoria sa (Copernicus)
Luna iunie 2026 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest, a anunțat joi Copernicus, observatorul climatic al Uniunii Europene (UE), în condițiile în care continentul european care se confruntă cu episoade de căldură extremă din ce în ce mai frecvente și mai intense, transmite AFP. Raportul Cope
Bruxelles-ul va da dovadă de flexibilitate de la regulile fiscale pentru cheltuielile cu centralele nucleare
Uniunea Europeană va permite guvernelor statelor membre să includă energia nucleară printre categoriile de cheltuieli energetice care vor beneficia de o flexibilitate mai mare în temeiul regulilor bugetare stricte ale blocului comunitar, transmite Bloomberg. Executivul comunitar a transmis statelor membre o listă de proiecte potențiale înainte de reuniunea miniștrilor europeni de Finanțe, care va avea loc la Bruxelles. Potrivit unui document consultat de Bloomberg, lista de proiecte potențiale include centralele nucleare. Alte inițiative care vor beneficia de o flexibilitate fiscală mai mare includ stocarea energiei în baterii, tehnologiile pe bază de hidrogen, subvențiile pentru flotele de vehiculele electrice ale companiilor și investițiile publice în infrastructura feroviară și de metrou. Măsurile eligibile trebuie să fie finanțate la nivel național și să aibă un impact bugetar direct, se arată în documentul menționat. Propunerea vine în urma deciziei de luna trecută a Comisiei Europene de a acorda țărilor membre o marjă de manevră pentru a se abate de la regulile bugetare din cauza crizei energetice. Acum, țările membre pot cheltui până la 0,3% din PIB pentru măsuri legate de energie, fără ca acestea să fie incluse în regula conform cărui deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3% din PIB. Inițiativa este o extindere a unei măsuri anterioare pentru cheltuielile de apărare și a fost considerată o victorie pentru țări precum Italia și Spania, care cereau de mult timp o mai mare flexibilitate bugetară din partea Bruxelles-ului. Documentul datat din 24 iunie, și care va fi discutat de miniștri de Finanțe, precizează că măsurile care nu vor fi excluse de la calcul deficitului includ reduceri ale taxelor pe combustibili, plafoane de prețuri, subvenții pentru combustibili fosili și scheme de sprijinire a veniturilor pentru gospodării. O astfel de flexibilitate oferă unor state membre precum Franța mai mult spațiu de manevră pentru a accelera proiectele de construcție de noi reactoare și de prelungire a duratei de viață a unor reactoare existente, fără ca aceste costuri să fie incluse în obiectivele fiscale. Decizia reprezintă unul dintre cele mai clare semnale că UE pune energia nucleară pe picior de egalitate cu sursele regenerabile de energie în ceea ce privește securitatea energetică. Utilizarea energiei nucleare variază foarte mult în Uniunea Europeană, țări precum Franța și Belgia fiind mari producătoare de energie nucleară. în schimb, Germania și-a închis ultimele centrale nucleare în 2023, în urma unei decizii luate de cancelarul de atunci, Angela Merkel, după dezastrul de la Fukushima. La începutul acestui an, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că UE a făcut o 'greșeală strategică' întorcând spatele energiei nucleare. Potrivit Bloomberg, guvernele UE care vor să solicite o scutire de la regulile fiscale pentru centralele nucleare au termen până la mijlocul lunii august pentru a depune cereri, deși vor fi luate în considerare și cererile ulterioare. Comisia intenționează să emită recomandări cu privire la cereri în luna septembrie, înainte de o reuniune a miniștrilor de Finanțe care va avea loc în octombrie. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Trump spune că retragerea trupelor americane din Europa depinde de o înțelegere privind Groenlanda
Președintele american Donald Trump a ridicat posibilitatea unei reduceri suplimentare a trupelor americane din Europa, legând orice astfel de decizie de un posibil acord privind viitorul Groenlandei, transmite joi dpa. 'Nu am luat încă o decizie finală. Multe vor depinde de Groenlanda,' a declarat președintele Donald Trump la bordul Air For
Cutremure în Venezuela/ Bilanțul urcă la 3.811 morți
Bilanțul dublului seism din 24 iunie din Venezuela a fost revizuit în creștere și se ridică în prezent la 3.811 morți, a anunțat miercuri președintele Adunării Naționale, Jorge Rodriguez, în cursul unei intervenții televizate, notează AFP. 'Putem spune că până astăzi, 8 iulie 2026, 3.811 surori și frați au murit, din păcate, în urma tragediei dublului cutremur', a afirmat Rodriguez alături de sora sa, președinta interimară a țării, Delcy Rodriguez. Bilanțul precedent, datat marți, era de 3.685 de morți. Cutremurele au făcut '16.740 de răniți, iar 6.462 de venezueleni și venezuelene au fost salvați din dărâmături. Am asistat 86.794 de familii. 17.907 persoane au rămas fără locuință', a precizat el. Cu magnitudini de 7,2 și 7,5, cele două cutremure s-au produs la un interval de 39 de secunde și au afectat în principal nordul Venezuelei. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Trump nu a folosit avionul Air Force One oferit de Qatar pentru a părăsi Turcia
Președintele american Donald Trump a folosit un fost avion prezidențial, și nu aeronava Boeing 747 oferită de Qatar, pentru a părăsi miercuri Turcia la finalul summitului NATO, New York Times evocând motive de securitate, notează AFP. Sosit marți în capitala turcă Ankara la bordul acestui avion recent reconvertit, vopsit în roșu, el a plecat miercuri seară cu un alt aparat, Air Force One utilizat de ani de zile, vopsit în albastru. Noul aparat oferit de Qatar 'va zbura în Europa către două sau trei mari baze militare unde îl vom putea arăta oamenilor, iar eu mă voi întoarce prin mijloace normale', a declarat președintele american înainte de a pleca din Ankara. Acest lucru va permite 'soldaților să îl vadă, deoarece este cu adevărat magnific', a adăugat el, rămânând foarte evaziv cu privire la motivele acestei schimbări de ultim moment. New York Times a afirmt miercuri seară că acest lucru a fost făcut la cererea Secret Service, structura responsabilă cu protecția președintelui, din motive de securitate. Potrivit cotidianului, noul aparat, reamenajat rapid de armata americană după donația Qatarului, nu dispune de toate tehnologiile vechiului jet. Un fapt neobișnuit, jurnaliștii care călătoreau la bordul fostului avion prezidențial au primit instrucțiuni, la plecarea din Ankara, să tragă obloanele hublourilor. întrebat ulterior despre acest aspect în cadrul unui schimb de idei cu presa, Donald Trump a părut să sugereze că el însuși, și implicit avionul său, ar putea fi ținta Iranului, țară cu care ostilitățile au fost reluate. Fostul avion l-a transportat pe președinte până în Regatul Unit. Acolo, Donald Trump s-a îmbarcat în noul Air Force One vopsit în roșu, cu destinația Washington. Oferit de Qatar și evaluat la câteva sute de milioane de dolari, acest aparat a ridicat semne de întrebare importante, în special privind limitele care încadrează cadourile primite de un președinte din partea unor puteri străine. De asemenea, a stârnit controverse în materie de securitate, prin utilizarea acestui aparat care a aparținut inițial unui guvern străin și care este destinat să îndeplinească funcția extrem de sensibilă de avion prezidențial. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Euro digital: Parlamentul European a validat relansarea negocierilor cu Consiliul UE
Parlamentul European a validat joi, la Strasbourg, relansarea discuțiilor despre crearea unui euro digital, proiect intrat în impas în urmă cu trei ani, transmite AFP. Eurodeputații au aprobat, cu 416 voturi pentru, 169 voturi împotrivă și 22 de abțineri, decizia membrilor Comisiei de afaceri economice a PE (ECON), care s-a pronunțat în iunie pentru deschiderea negocierilor cu statele membre UE pe acest subiect. Aceste discuții, ce ar urma să înceapă în viitorul apropiat, ar urma să permită ajungerea la un compromis cu Consiliul UE în legătură cu proiectul de lege privind crearea unui euro digital. Este vorba despre un avans major pentru această versiune non-fizică a euro pe care Banca Centrală Europeană (BCE) speră să o poată lansa în 2029, sub rezerva ca până la finalul anului să fie adoptată legislația necesară. Utilizabil pentru plățile online, în magazine sau între indivizi, euro digital ar constitui o alternativă europeană la sistemele de plăți electronice gestionate de operatori privați, în cea mai mare parte americani, precum Visa, Mastercard și American Express, dar și PayPal, Apple Pay sau Google Pay. Comisia Europeană propusese în 2023 un proiect de lege pentru a autoriza euro digital, dar textul a rămas de atunci blocat în parlament. Proiectul este intens criticat de sectorul bancar european, ce denunță costul său astronomic. ''Unii preferă să sperie cu un scenariu distopic unde euro numeric ar fi utilizat ca instrument de control, dar vă asigur că ei mint, întrucât o majoritate din acest parlament a conceput un sistem ce respectă normele de confidențialitate cele mai stricte'', a declarat înaintea votului raportorul PE în acest dosar, spaniolul Fernando Navarrete Rojas (grupul Partidului Popular European). AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Rusia critică 'deciziile iresponsabile' ale NATO cu privire la #Ucraina
Moscova a calificat drept 'iresponsabile' angajamentele asumate de NATO în favoarea Ucrainei în cadrul ultimului său summit din Turcia, acuzând totodată statele europene că se pregătesc 'pentru un conflict armat cu Rusia', notează AFP. Ministerul rus de Externe a reproșat țărilor membre ale alianței atlantice că iau 'decizii iresponsabile capabile să ducă la o catastrofă' și că se concentrează pe 'militarizarea continentului european', potrivit unui comunicat al acestui minister. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Erdogan le-a oferit un pistol liderilor prezenţi la summitul NATO
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a oferit cadou celorlalţi lideri prezenţi la summitul NATO un pistol şi muniţie, a făcut cunoscut miercuri prim-ministrul britanic Keir Starmer, notează AFP. Keir Starmer, care a vorbit cu jurnaliştii britanici aflaţi la bordul avionului său la întoarcerea de la Ankara, a explicat că preşedintele turc i-a oferit fiecărui lider un pistol gravat cu numele său, însoţit de o cutie de muniţie. Erdogan şi-a însoţit cadoul cu o notă care scutea armele de controlul la export. Prim-ministrul a precizat, însă, că a fost nevoit să lase pistolul în Turcia, deoarece introducerea acestuia în Regatul Unit ar fi fost ilegală. Acest summit NATO a fost ultimul mare eveniment internaţional de acest gen pentru premierul britanic care şi-a anunţat pe 22 iunie demisia din Downing Street. El rămâne în funcţie până când va fi desemnat un succesor în cadrul Partidului Laburist, probabil fostul primar al oraşului Manchester, Andy Burnham. Puţin mai devreme, el a estimat că acest summit a fost "fructuos". "Ne-am atins obiectivul, şi anume unitatea", a declarat el pentru postul Sky News. în declaraţia lor finală, toate ţările Alianţei şi-au reafirmat angajamentul "de nezdruncinat" faţă de clauza de asistenţă reciprocă a NATO, consacrată prin Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord, piatra de temelie a organizaţiei. Iar în privinţa Ucrainei, ei şi-au reafirmat, de asemenea, "sprijinul de nezdruncinat" pentru această ţară aflată în război împotriva Rusiei. în timpul summitului, însă, preşedintele american Donald Trump i-a criticat mai întâi pe aliaţii săi europeni, pe care îi acuză în special că nu au sprijinit Statele Unite în conflictul împotriva Iranului. Keir Starmer, care a fost din nou ţinta criticilor preşedintelui american la Ankara, a afirmat că a "avut întotdeauna relaţii bune" cu acesta. "Vom rămâne în contact", a dat el asigurări. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Lavrov în Niger: Rusia va continua să acorde sprijin militar statelor din Sahel
Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, s-a deplasat miercuri la Niamey, în Niger, unde a participat la a doua sesiune de consultări între Rusia și șefii diplomațiilor din Mali, Burkina Faso și Niger, care fac parte din Alianța statelor din Sahel (AES), relatează joi AFP. Rusia 'și-a confirmat voința de a-și continua sprijinul' militar pentru statele membre AES, au indicat părțile într-un comunicat comun publicat miercuri seara. Mali, Niger, Burkina sunt conduse de regimuri militare, ajunse la putere prin lovituri de stat între 2020 și 2023, care au întors spatele fostei puteri coloniale franceze pentru a se apropia de Rusia. Cele trei țări din Sahel au părăsit Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest (Cedeao), pe care o consideră, printre altele, subordonată Franței, și au format Alianța statelor din Sahel (AES). Lavrov și omologii săi din cele trei țări ale confederației au desfășurat a doua sesiune de consultări 'la nivel înalt' la Niamey, potrivit comunicatului comun, la peste un an de prima consultare, organizată la 1 aprilie 2025, la Moscova. Obiectivul său a vizat 'consolidarea și mai mult a excelentelor relații de prietenie, solidaritate și cooperare care leagă AES și Rusia', se mai spune în text. în cadrul reuniunii, ambele părți și-au 'reafirmat voința comună de a continua aprofundarea cooperării lor în domeniile politic, diplomatic, de securitate, economic și social'. Părțile și-au exprimat satisfacția cu privire la 'intensificarea cooperării lor militare și militar-tehnice', continuă textul, adăugând că Rusia 'și-a confirmat voința de a continua să sprijine consolidarea capacităților operaționale ale forțelor armate ale statelor membre ale AES'. Moscova și aliații săi din AES au condamnat de asemenea 'atacurile teroriste barbare și ignobile' din ultimele luni în regiune, în special cele comise împotriva Mali la sfârșitul lunii aprilie, precum și asaltul asupra aeroportului din Niger la sfârșitul lunii ianuarie. La Niamey, Lavrov - care a vizitat Etiopia marți - a fost primit de liderul juntei nigeriene, generalul Abdourahamane Tiani, potrivit televiziunii publice. De asemenea, a avut întâlniri bilaterale cu ministrul de externe din Mali, Abdoulaye Diop, și cu cel din Burkina, Jean Marie Traore. Nigerul și țările vecine, Mali și Burkina Faso, se confruntă de mai mulți ani cu acte de violență jihadiste comise de grupări armate afiliate Al Qaida și grupării Statul Islamic, care s-au soldat cu mii de morți. Rusia și compania sa privată de mercenari Wagner, transformată între timp în Africa Corps, ajută țările din AES să lupte împotriva acestor grupări jihadiste. Dar mercenarii ruși, precum și armatele celor trei țări ale confederației sunt acuzați frecvent de comiterea de abuzuri asupra civililor în Sahel. Moscova a semnat, de asemenea, acorduri de apărare cu cele trei țări cărora le-a livrat echipamente militare. în plus, Rusia cooperează cu AES în domeniile energiei și mineritului, notează AFP. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
VIDEO Iranul raportează mai multe explozii pe coastele sale (presă)
Explozii au fost auzite în mai multe locuri de-a lungul coastelor iraniene, în timp ce Statele Unite au lansat noi atacuri împotriva Iranului miercuri seară, a transmis agenția oficială de presă iraniană IRNA, citată de AFP. Avioane de luptă au fost auzite deasupra insulei Kish, iar mai multe explozii au zguduit orașele portuare Bandar Abbas, Konarak și Chabahar, unele dintre acestea suferind pene de curent, a raportat IRNA. Armata americană a anunțat că a lansat miercuri noi atacuri împotriva Iranului pentru a 'slăbi capacitatea' Teheranului de a viza nave comerciale în Strâmtoarea Ormuz, după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că Washingtonul va 'lovi puternic' în cursul nopții. 'Forțele americane au început să efectueze noi atacuri împotriva Iranului pentru a-i slăbi și mai mult capacitatea de a bloca libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz. Statele Unite consideră Iranul responsabil pentru recentele agresiuni nejustificate împotriva navelor comerciale și a echipajelor civile care tranzitează liber o cale de navigație internațională vitală', a scris pe X armata americană. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Trump afirmă că va cere Curții Supreme să reanalizeze garantarea dreptului pământului
Președintele american Donald Trump a anunțat miercuri că va solicita Curții Supreme reexaminarea deciziei sale care a protejat dreptul pământului (cetățenia prin naștere), transmite AFP. Cererile de reexaminare trebuie depuse în termen de 25 de zile de la o decizie a Curții Supreme și sunt acceptate foarte rar. într-o postare pe platforma sa Truth Social, președintele american a denunțat miercuri 'panouri și afișe care laudă obținerea cetățeniei datorită dreptului pământului' instalate, potrivit acestuia, 'de-a lungul frontierei de sud, precum și în Mexic'. 'Voi cere IMEDIAT o nouă examinare a cazului de către Curtea Supremă a Statelor Unite', a adăugat el, descriind decizia acesteia ca fiind 'total nesăbuită'. Cea mai înaltă instanță a țării a anulat săptămâna trecută un decret emis de Donald Trump încă din prima zi a celui de-al doilea mandat al său care elimina dreptul pământului pentru copiii imigranților cu statut ilegal, cu scopul de a pune capăt a ceea ce el consideră a fi un stimulent pentru imigrația clandestină. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
CE și șefa diplomației UE propun un nou regim de sancțiuni împotriva introducerii ilegale de migranți și traficului de persoane
Comisia Europeană și înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate au propus joi un nou regim de sancțiuni al UE pentru a combate introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane și alte forme grave de criminalitate organizată, între care traficul de arme de foc și de droguri ilicite, precum și spălarea banilor. 'Astăzi, prezentăm un nou regim de sancțiuni împotriva persoanelor care introduc ilegal migranți și a traficanților de migranți. Toți avem un obiectiv comun. Pentru a le scoate din afaceri. Și pentru a salva viețile a mii de oameni care visează la o viață mai bună. Noi, cei din Europa, trebuie să decidem cine vine la noi și în ce circumstanțe', a declarat Ursula von der Leyen. Infractorii organizați destabilizează societățile, subminează statul de drept și democrația și slăbesc stabilitatea și securitatea economică. Activitățile ilicite ale persoanelor care introduc ilegal migranți și ale traficanților de persoane care provin din afara UE reprezintă o amenințare gravă la adresa securității și a valorilor Uniunii, afirmă executivul UE într-un comunicat. Deși numărul sosirilor ilegale a scăzut cu peste 50 % în ultimii doi ani, prea multe persoane continuă să își riște și să își piardă viața din cauza persoanelor care introduc ilegal migranți, consideră Comisia Europeană. Inițiativa a fost anunțată de președinta von der Leyen în timpul discursului privind starea Uniunii din 2025 și urmărește să perturbe modelul de afaceri al persoanelor care introduc ilegal migranți, să le restricționeze deplasările și să le taie profiturile. Propunerile de joi vizează activitățile ilicite originare din afara Uniunii care, prin natura lor larg răspândită, sistematică sau organizată, reprezintă o amenințare gravă la adresa valorilor Uniunii, a securității Uniunii și a statelor sale membre sau a securității internaționale și comportamentul legat de introducerea ilegală de migranți, traficul de persoane, traficul și alte activități legate de droguri ilicite, fabricarea și traficul ilicit de arme de foc și spălarea banilor. De asemenea, sunt vizate persoanele și entitățile identificate implicate în aceste activități, inclusiv cele care le conduc, le direcționează sau le sprijină prin introducerea și stabilirea unui cadru clar pentru măsurile restrictive. Măsurile restrictive propuse sunt înghețarea activelor și interdicțiile de a pune fonduri sau alte resurse economice la dispoziția persoanelor sau entităților incluse pe listă, interdicțiile de călătorie pentru a împiedica intrarea în statele membre ale UE sau tranzitarea acestora de către persoanele incluse pe listă. Instrumentele propuse ar urma să fie aplicate în mod coordonat, asigurându-se că sancțiunile sunt rapide, proporționale și revizuite periodic. Propunerile vor fi acum prezentate în cadrul Consiliului și trebuie să fie adoptate de statele membre în unanimitate.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Simona Aruştei)
Spania 'a fost foarte generoasă astăzi', susține Trump
Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani. Miercuri, la summitul NATO de la Ankara, președintele american a calificat Spania drept un 'partener îngrozitor' și a ordonat oprirea imediată a comerțului cu statul iberic, pe fondul disputelor cu acesta legate de nivelul cheltuielilor militare și de războiul din Iran. Totuși, pe drumul înapoi către SUA, după summit, Trump le-a spus reporterilor de la bordul Air Force One că a 'avut niște probleme (cu Spania) și încă mai sunt'. 'Dar astăzi spaniolii au recuperat. Spania a fost foarte generoasă astăzi', a adăugat el. întrebat ce anume a făcut Spania, Trump a explicat: 'Și-au onorat cererea pentru numeroase plăți, și dacă nu ar fi făcut-o nici nu am fi discutat cu ei'. Un purtător de cuvânt al premierului spaniol Pedro Sanchez a indicat că președintele american s-a referit la respectarea de către Madrid a fostului target de cheltuieli pentru apărare al NATO de 2% din PIB. La summit, Sanchez a scos în evidență că Spania va atinge acest obiectiv în 2026, majorându-și de peste două ori aceste cheltuieli, de la 0,98% din PIB în 2017, pentru a le aduce la aproape 33 miliarde de dolari. Premierul spaniol a minimizat existența unei dispute și a susținut că a avut o conversație 'foarte cordială' cu Trump la summit. Pe agenda guvernului spaniol de joi figura și o întâlnire a ministrului apărării, Margareta Robles, cu ambasadorul SUA, Benjamin Leon. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)
Franța: Două sondaje o indică pe Marine Le Pen câștigătoare a alegerilor prezidențiale din 2027, în pofida verdictului de vinovăție
Lidera partidului Rassemblement National (RN, antiimigrație, eurosceptic), Marine Le Pen, ar câștiga alegerile prezidențiale din Franța în pofida deciziei recente a unei curți de apel care i-a menținut verdictul de vinovăție pentru deturnare de fonduri UE, arată două sondaje publicate joi, transmite Reuters. Până la primul tur de pe 18 aprilie 2027 se pot întâmpla multe, iar cele două institute de sondare subliniază că rezultatele prezentate joi nu sunt o prognoză, ci o 'fotografie' a intențiilor actuale de vot ale electoratului francez. Ambele sondaje, realizate de Ifop pentru postul LCI și cotidianul Le Figaro, și de Toluna Harris Interactive pentru posturile M6 și RTL, o dau învingătoare pe Le Pen atât în turul întâi cât și în cel final de pe data de 2 mai, la fel cum o creditau și majoritatea sondajelor înainte de pronunțarea verdictului. Cele două sondaje au fost efectuate după ce lidera veterană a RN a anunțat că va candida la viitoarele alegeri prezidențiale, în urma hotărârii curții de apel care a găsit-o vinovată de utilizarea abuzivă de fonduri UE pentru a plăti personalul partidului, dar i-a redus interdicția de exercitare a drepturilor electorale, permițându-i să candideze. în sondajul Ifop, Le Pen conduce cu 36% din intențiile de vot, în creștere față de sondajele din lunile anterioare care o creditau cu 32-34%. Niciunul dintre contracandidații prezumtivi nu ar obține peste 19% din voturi. Celelalte sondaje au arătat rezultate similare. în turul decisiv, ambele sondaje publicate joi o dau câștigătoare pe Marine Le Pen. în sondajul Harris Interactive, victoria cea mai strânsă ar fi împotriva fostului prim-ministru Edouard Philippe, un candidat de centru-dreapta, cotat cu un scor de 49%, la o diferență aflată în marja de eroare a sondajului. în ambele sondaje, Gabriel Attal, un alt fost prim-ministru sub președinția lui Emmanuel Macron, este creditat cu 45% din intențiile de vot în turul decisiv, în timp ce, dacă adversarul lui Le Pen ar fi Jean-Luc Melenchon (Franța Nesupusă), acesta ar obține doar circa o treime din voturi. Reacționând la ultimele două sondaje, liderul Partidului Socialist, Olivier Faure, vede în Marine Le Pen un 'candidat formidabil'. Socialiștii, la fel ca multe alte partide, consideră rușinoasă candidatura liderei RN. Marine Le Pen a contestat în apel sentința primită, iar Curtea de Casație, cea mai înaltă instanță, a declarat că își propune să dea un verdict final înainte de alegeri. Miercuri, la lansarea campaniei prezidențiale, Marine Le Pen a fost întâmpinată cu urale, dar și cu fluierături. în timp ce strângea mâini în piața stradală La Fleche de pe Valea Loarei, în vestul Franței, unii din cei prezenți i-au strigat 'Dă banii înapoi!' și 'La închisoare!', iar alții au scandat 'Marine, președintă!', un semn al tensiunilor ce ar putea apărea. Un alt sondaj, realizat de institutul Elabe pentru BFM TV și publicat miercuri, a evidențiat câteva din provocările cu care se va confrunta Le Pen. Șapte din zece respondenți nu au fost de acord cu declarațiile ei conform cărora este nevinovată. Și, chiar dacă o majoritate largă a votanților RN îi susțin decizia de a candida, 32% sunt de părere contrară. AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Directorul SIS avertizează că Rusia se pregătește deja de următoarele alegeri din Republica Moldova
Rusia se pregătește deja să se implice în următoarele alegeri din Republica Moldova și a intensificat deja campaniile de dezinformare și încercările de influențare a opiniei publice, a declarat joi directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteață, care a subliniat că scopul principal al acestor acțiuni este erodarea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și în procesele democratice, relatează Deschide.md, preluând un interviu acordat de acesta publicației Ziarul de Gardă. Republica Moldova este astăzi mai bine pregătită pentru a face față tentativelor de interferență externă decât în anii precedenți, însă amenințările continuă să evolueze, a afirmat Mustață. 'Noi suntem mult mai pregătiți pentru următoarele tentative de interferență ale Federației Ruse. Totodată, nu trebuie să ne relaxăm, pentru că ei nu se relaxează. Au echipe foarte mari de specialiști, foarte bine plătiți, care țintesc în fiecare zi în noi', a declarat Alexandru Musteață într-un interviu pentru Ziarul de Gardă. Șeful SIS a precizat că, în acest an, instituția observă o creștere masivă a activităților de dezinformare și propagandă, desfășurate prin metode diferite de cele folosite anterior. Dacă în trecut platforma Telegram era principalul canal de răspândire a propagandei, în prezent TikTok a devenit principalul instrument de distribuire a dezinformării. Totodată, el a remarcat o revenire a campaniilor de manipulare pe Facebook, precum și apariția unor site-uri create temporar pentru răspândirea informațiilor false. Potrivit lui Musteață, obiectivul acestor campanii este decredibilizarea instituțiilor democratice. 'Sunt campanii de a decredibiliza sectorul armatei, sectorul de securitate, sectorul de ordine publică și sectorul justiției. Scopul este de a scădea din încredere, astfel încât la următorul ciclu electoral cetățeanul să-și pună întrebări dacă instituțiile operează eficient sau nu', a explicat directorul SIS. Oficialul moldovean a vorbit și despre fenomenul escrocheriilor online și telefonice, despre care susține că face parte dintr-o strategie mai amplă de afectare a încrederii cetățenilor în stat. Potrivit acestuia, serviciile ruse colectează date personale ale cetățenilor pentru a le utiliza ulterior în acțiuni de recrutare sau în scheme de fraudă. 'Este clar că s-a dat o sarcină undeva la Moscova: loviți în buzunar, loviți în credibilitate', a declarat șeful SIS. Alexandru Musteață a precizat că multe dintre escrocheriile raportate în Republica Moldova sunt comise prin intermediul unor call-centre aflate peste hotare. Escrocii se prezintă adesea drept ofițeri ai SIS sau reprezentanți ai Băncii Naționale și utilizează logo-urile instituțiilor publice pentru a câștiga încrederea victimelor. Directorul SIS a mai declarat că Federația Rusă încearcă să-și consolideze influența în Republica Moldova inclusiv prin pătrunderea în mediul politic. 'în setul de instrumente pe care îl are Federația Rusă este controlul elitelor politice', a afirmat Musteață, explicând că acest lucru se poate realiza atât prin recrutarea și promovarea unor actori politici, cât și prin finanțarea ilegală a unor persoane care acționează în interesul Moscovei. întrebat dacă în prezent există politicieni din Republica Moldova ghidați de Federația Rusă, șeful SIS a evitat un răspuns direct, invocând existența unor investigații în desfășurare. 'Pot să vă spun cu siguranță că Federația Rusă nu a încetat și nu încetează niciodată să identifice astfel de actori care pot fi activi în politica Republicii Moldova', a declarat acesta. Potrivit lui Alexandru Musteață, investigarea cazurilor de trădare de patrie și de influență externă este un proces complex și de lungă durată, însă în ultima perioadă autoritățile au obținut 'rezultate remarcabile' în documentarea unor astfel de dosare, unele dintre ele fiind deja transmise Procuraturii pentru continuarea urmăririi penale, notează Deschide.md. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Simona Aruştei)
Sporirea luminozității norilor ar putea atenua fenomenul El Nino, însă cu anumite riscuri (studiu)
Fenomenul climatologic El Nino, aflat în prezent în etapa de formare, ar urma să doboare recordurile sale de intensitate în lunile următoare. însă un studiu publicat miercuri în revista Science Advances propune o modalitate de a 'opri' aparițiile viitoare ale fenomenului, înainte ca acesta să se formeze, prin sporirea luminozității norilor, informează AFP. Oamenii de știință au folosit modele computerizate pentru a demonstra că o astfel de acțiune, dacă este sincronizată corect, ar putea neutraliza fenomenul meteorologic El Nino și atenua efectele sale negative. El Nino este o variație naturală a climei de pe Terra, care crește temperaturile la suprafața apei în centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial, declanșând schimbări climatice la scară globală. în combinație cu schimbările climatice de origine antropică, cel mai recent fenomen El Nino a contribuit la situația în urma căreia 2023 a ocupat locul al doilea în clasamentul celor mai călduroși ani înregistrați vreodată de meteorologi, iar 2024 a fost cel mai călduros an înregistrat vreodată. Fenomenul poate să determine, de asemenea, secete în anumite regiuni ale lumii și inundații în altele. în contextul în care cercetările anterioare privind geoingineria - modificarea artificială a climei folosind diverse metode - s-au concentrat pe ideea răcirii întregii planete, noul studiu propune, în schimb, intervenții mai țintite. 'Aceste intervenții pe termen scurt ar putea fi o modalitate foarte puternică de a încorpora geoingineria în ansamblul de răspunsuri la schimbările climatice', a declarat Jessica Wan, o cercetătoare înscrisă la studii postdoctorale la Universitatea din Chicago și autoarea principală a studiului. Cercetările precedente au arătat că incendiile de vegetație din 'Vara Neagră' care au afectat Australia în 2019-2020 au jucat un rol cheie în formarea unui eveniment La Nina întins pe mai mulți ani - omologul rece al fenomenului El Nino. Atunci când particulele de fum au pătruns în nori, acestea au declanșat o reacție în lanț care a determinat o sporire a luminozității norilor, reflectând mai multă energie solară înapoi în spațiu. Model de predicție Motivați de acel 'experiment natural', Jessica Wan și colegii ei s-au întrebat dacă ar obține un rezultat similar prin introducerea în nori a sării de mare - un element deja prezent în mod natural în norii care se formează deasupra oceanului - în locul particulelor de fum. Ei au folosit un model puternic de predicție meteorologică pentru a evalua impactul acestor nori într-o vastă zonă a Oceanului Pacific ecuatorial în timpul evenimentelor El Nino din 1997-1998 și 2015-2016. Cercetătorii și-au dat seama apoi că intervenția funcționa cel mai bine dacă începea devreme - în iunie - și continua până în luna februarie a anului următor. Jessica Wan s-a declarat mulțumită de 'modul în care consecințele (acestei manipulări) se manifestă asupra uscatului'. Sporirea luminozității norilor inversează majoritatea efectelor asupra temperaturii și precipitațiilor: zonele care s-au încălzit în timpul fenomenului El Nino devin mai reci, iar zonele care deveniseră mai umede devin astfel mai uscate, și viceversa. 'Un neajuns' însă o astfel de tehnică este încă departe de a putea fi pusă în practică. De exemplu, tehnologia nu este încă pregătită. Autorii studiului estimează că 2.400 de avioane - reprezentând 2% din flota comercială globală - ar trebui să fie echipate cu duze pentru a dispersa sarea de mare în atmosferă. Astfel de echipamente se află deja în faza de testare, însă 'pulverizatoarele funcționează în prezent cu două niveluri sub nivelul la care ar trebui să funcționeze', a declarat Jessica Wan. Și chiar dacă provocarea tehnică ar fi depășită, rezervele privind această metodă continuă să existe. Nu toate regiunile lumii ar avea de câștigat de pe urma inversării fenomenului El Nino; simulările au evidențiat, de exemplu, o încălzire a Europei și Asiei drept consecință neașteptată a acestei manipulări a climei. 'Un alt neajuns este faptul că noi nu am analizat efectele pe termen lung', recunoaște Jessica Wan - mai exact, ce s-ar întâmpla cu variabilitatea naturală a climei de pe Terra dacă tehnica de sporire a luminozității norilor ar fi aplicată în mod repetat. Ea îi contrazice însă pe criticii geoingineriei, care văd în aceasta un risc moral, întrucât le-ar permite marilor poluatori să-și continue activitățile, bazându-se pe posibilitatea răcirii artificiale a climei. 'Am depășit deja momentul în care simpla oprire a emisiilor ar fi fost suficientă pentru a evita problemele. Suntem deja angajați pe o traiectorie de încălzire. Așadar, perspectiva mea asupra geoingineriei este următoarea: 'Cum putem atenua cele mai grave impacturi în timp ce lucrăm la o soluție pe termen lung?'', a explicat coordonatoarea noului studiu. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Lavazza: Este prea curând să reducem prețurile, volatilitatea pe piața cafelei persistă
Volatilitatea de pe piața cafelei împiedică firmele să reducă prețurile de retail pentru consumatori, a apreciat miercuri celebra companie italiană Lavazza SpA, descriind instabilitatea ca noua normalitate, transmite Reuters. Cotațiile la cafea au crescut semnificativ în 2024 au atins valori record în 2025, aprovizionarea fiind afectată de vremea nefavorabilă. în general prețurile boabelor de cafea au fost mai reduse anul acesta, dar au crescut luni, după ce ONU a avertizat asupra unei intensificări rapide a fenomenului El Nino, deja în curs de formare, care ar trebui să atingă 'o intensitate puternică' între lunile iulie și septembrie (nivel 3 din 4), crescând probabilitatea unor evenimente meteorologice extreme în lumea întreagă. El Nino este o variație naturală a climei care crește temperaturile de la suprafața apei din centrul și estul Oceanului Pacific ecuatorial, determinând schimbări la scară globală în ceea ce privește nivelul vânturilor, presiunea atmosferică și regimurile pluviometrice. El Nino se produce, în general, la intervale cuprinse între doi și șapte ani și durează aproximativ 9-12 luni. 'Trăim o perioadă îndelungată de instabilitate și incertitudine. Deocamdată este prea curând să spunem: s-a încheiat cea mai dificilă perioadă, piața va avea stabilitate, deci este momentul să ne gândim la reducerea prețurilor', l-a spus jurnaliștilor președintele firmei italiene, Giuseppe Lavazza, la celebrul magazin Lavazza din Londra. Cheia pentru reducerea volatilității și eliminarea impactului speculațiilor pe piața cafelei va fi cel puțin doi ani de recolte bune de la principalele state care produc cafea, Brazilia și Vietnam, a declarat Lavazza. Acesta a adăugat: 'încă nu suntem siguri că piața ajung la stabilitatea adecvată pe care ne-o dorim. Prețurile mai scăzute ale boabelor de cafea au nevoie de câteva luni pentru a fi resimțite de consumatori, iar volatilitatea continuă nu este de ajutor'. Cererea din partea consumatorilor a rămas rezilientă chiar dacă prețurile au crescut, a explicat Lavazza, atrăgând atenția că clienții preferă mai degrabă să consum mai puțină cafea decât să treacă la o marcă diferită. 'Dacă prețurile cresc, desigur, trebuie să accepți o ușoară reducere. Poate pierzi niște clienți, dar baza încă există acolo', a dat asigurări Lavazza. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Trump vorbește despre o ''unitate extraordinară'' la summitul NATO și remarcă progrese în cheltuielile pentru apărare
Președintele american Donald Trump le-a spus miercuri jurnaliștilor că a existat o ''unitatea extraordinară'' la summitul NATO din Turcia și a promis, de asemenea, că va crește producția americană de arme. ''Ei (europenii - n.r.) vor echipament american, pentru că funcționează mai bine'', a declarat Trump î
Misiunea NATO de poliție aeriană în țările baltice va fi transformată în misiune de apărare antiaeriană
NATO a convenit să transforme misiunea sa de poliție aeriană din statele baltice în misiune de apărare antiaeriană, oferind astfel piloților avioanelor de vânătoare un mandat mai larg, inclusiv distrugerea ''țintelor ce reprezintă o amenințare'', a declarat miercuri președintele lituanian Gitanas Nauseda, potrivit Reuters.
Franța va contribui la forțele terestre avansate ale NATO în țările nordice
Franța va contribui la forțele terestre avansate ale NATO numite FLF Finlanda, conduse de Suedia și destinate consolidării capacităților de descurajare în fața amenințării ruse, au anunțat miercuri cele trei țări, transmite France Presse. ''Franța va contribui prin desfășurări de forțe terestre terestre la rotația Forțelor terest
Coreea de Sud speră să extindă cooperarea cu România dincolo de sectorul apărării, afirmă președintele sud-coreean
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a avut miercuri la Ankara o întâlnire cu președintele român Nicușor Dan și a afirmat că Seulul dorește să extindă cooperarea bilaterală dincolo de industria de apărare, a consemnat agenția de presă sud-coreeană Yonhap. întâlnirea a avut loc în marja summitului Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, la care Lee a participat în calitate de lider al unei țări partenere a alianței. Lee a descris România drept ''un partener important de cooperare'' pentru Coreea de Sud, spunând că cele două țări înregistrează o cooperare în creștere în comerț și industria de apărare. ''Punem accent pe faptul că are loc o cooperare substanțială în industria de apărare (între țări), cu dezvoltare și producție comune și extindere în țări terțe (piețe)'', a declarat președintele sud-coreean. Lee a mai afirmat că Seulul vrea să extindă cooperarea dincolo de industria de apărare, în alte sectoare, inclusiv energia nucleară, și l-a invitat de asemenea pe Dan să viziteze Coreea de Sud. La rândul său, Dan a evidențiat un proiect de apărare românesc care implică grupul Hanwha din Coreea de Sud, precum și proiecte de modernizare a centralelor nucleare din România care implică companii sud-coreene. El a mai spus că cele două țări vor avea noi oportunități de a extinde cooperarea economică și l-a invitat pe Lee să viziteze România. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Gabriela Badea) Citeşte şi: * Summitul NATO de la Ankara (7-8 iulie)
Parlamentul European îl critică pe Zelenski în disputa istorică cu Polonia
Parlamentul European a dezaprobat miercuri decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a numi o unitate militară după denumirea unei grupări care a masacrat cetățeni polonezi în Al Doilea Război Mondial, decizie ce a tensionat relațiile dintre Ucraina și Polonia, relatează agenția dpa. într-o rezoluție adoptată de Parlame
NATO trebuie să acorde atenție și flancului său sudic, afirmă la Ankara premierul italian Giorgia Meloni
NATO trebuie să acorde atenție și flancului său sudic, în contextul în care și acesta este vizat de amenințări, a declarat miercuri premierul italian Giorgia Meloni, după încheierea summitului de la Ankara, informează Reuters și ANSA. ''Africa este vecinul nostru direct și ar dori să coopereze cu noi mai mult, î
Președintele Croației semnalează la summitul NATO achizițiile de arme ale Serbiei ca pe un motiv de preocupare
Președintele croat Zoran Milanovic a invocat miercuri, la summitul NATO de la Ankara, preocupări privind dezvoltarea militară a Serbiei, inclusiv achiziția de către aceasta de arme cu rază lungă de acțiune, avertizând că Croația va trebui să ia în considerare un răspuns, relatează agenția croată de știri Hina. ''Serbia se c
Record absolut de temperatură înregistrat la Barcelona: 40,5°C
Barcelona a înregistrat miercuri un record absolut de temperatură, de 40,5°C, în zonele mai înalte ale orașului, doborând precedentul record de 40°C, stabilit în iulie 2024, au anunțat serviciile meteorologice regionale din Spania, informează AFP. La Barcelona, un oraș foarte popular în rândul turiștilor, proximitatea mării are tendința de a atenua căldura din aer, potrivit meteorologilor. Lângă aeroportul local, pe țărmul mării, temperatura a atins valoarea de 37,7°C, depășind recordul de 37,4°C din 2010, a precizat totodată Agenția națională de meteorologie din Spania (AEMET). Cele două valori înregistrate în cele două stații meteorologice din Barcelona reprezintă ''temperaturi maxime istorice'', a declarat purtătorul de cuvânt al AEMET, Jose Angel Nunez. Spania se confruntă de duminica trecută cu un nou val de căldură, care afectează în special nord-estul țării, inclusiv Catalonia, unde este situat orașul Barcelona. Două zone apropiate de Barcelona sunt în continuare vizate de o alertă roșie, care semnalează ''un pericol excepțional'' cu posibile ''impacturi foarte grave'' pentru populație. Noul val de căldură, cu temperaturi în jurul pragului de 40°C în numeroase orașe ale Spaniei, ar trebui să continue să se manifeste până joi, cu un risc de incendii ''foarte ridicat'', potrivit AEMET. Spania, o țară aflată în prima linie a efectelor produse de schimbările climatice în Europa, este obișnuită cu temperaturile ridicate, însă țara iberică a trebuit să facă față în ultimii ani unei înmulțiri și intensificări a valurilor de căldură. Actualul val de căldură este cel de-al doilea din această vară după o lună iunie 2026 care a fost a doua din istorie prin prisma căldurii de la începutul măsurătorilor, potrivit AEMET. De asemenea, Spania s-a confruntat în vara anului trecut cu cele mai grave incendii de vegetație din istoria sa recentă. înmulțirea valurilor de căldură și reducerea precipitațiilor în anumite zone formează o combinație ideală pentru izbucnirea incendiilor de pădure, care se declanșează mai ușor atunci când vegetația și solurile sunt foarte uscate. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)
Germania: Un adolescent de 16 ani a fost arestat după un presupus atac la un liceu din Bavaria
Poliția germană a arestat un suspect în vârstă de 16 ani după un atac la un liceu din Schongau, Bavaria, miercuri, soldat cu rănirea gravă a două fete, informează AFP și dpa. &#
CE cere României să notifice transpunerea Directivei privind reducerea cerințelor de raportare pentru operatorii economici
Comisia Europeană a anunțat miercuri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere Ciprului, Maltei și Finlandei, și să trimită avize motivate României, Croației, Italiei, Austriei și Portugaliei pentru că nu au notificat transpunerea Directivei (UE) 2024/2839 în legislația lor. Directiva (UE) 2024/2839 reduce cerințele de raportare ale statelor membre și ale operatorilor economici în mai multe domenii. Pentru operatorii economici, cerințele de raportare se referă la emisiile sonore ale echipamentelor utilizate în exterior, a indicat Executivul comunitar într-un comunicat de presă. Directiva precizează obligațiile de raportare pe care operatorii economici nu mai trebuie să le respecte. Statele membre care nu au notificat nicio măsură au primit o scrisoare de punere în întârziere la 29 ianuarie 2026 (pachetul de acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din ianuarie), în timp ce statele membre care au notificat măsuri considerate totuși insuficiente după evaluare au primit o scrisoare de punere în întârziere miercuri. Statele membre în cauză au din acest moment la dispoziție două luni pentru a răspunde preocupărilor exprimate de Comisie. în caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat statelor membre care au primit o scrisoare de punere în întârziere (Cipru, Malta și Finlanda) și să trimită statele membre care au primit un aviz motivat (România, Austria, Croația, Italia și Portugalia) în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, solicitând sancțiuni financiare. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Trump amenință Iranul că îi va distruge podurile, infrastructura energetică, uzinele de desalinizare și că îi va ocupa insula Kharg
Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul că îi va ocupa insula petrolieră strategică Kharg, îi va distruge infrastructura de generare a energiei electrice, precum și podurile și instalațiile de desalinizare a apei, relatează agenția EFE. Adresându-se presei la începutul unei întâlniri c
Comisia Europeană atenționează România în legătură cu restricțiile privind serviciile de construcții și instalații cu impact energetic
Comisia Europeană a informat miercuri că a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României, Bulgariei, Cehiei, Spaniei, Croației, Ciprului, Letoniei, Lituaniei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei pentru că au impus regimuri restrictive obligatorii de autorizare sau de certificare pentru serviciile de construcții și instalații cu impact energetic. O procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Franței din motive similare este deja în curs de desfășurare. într-un comunicat de presă, Executivul comunitar a precizat că aceste cazuri abordează obstacolele din calea instalării de echipamente pentru energie din surse regenerabile, create de cerințele în materie de autorizare și de alte cerințe similare. Aceste cerințe complică activitatea instalatorilor de echipamente de energie din surse regenerabile și a furnizorilor de instalații de eficiență energetică în întreaga UE. Se pot utiliza măsuri mai puțin restrictive - cum ar fi controalele ex post - pentru a asigura calitatea acestor servicii de instalare mai degrabă decât pentru a restricționa accesul pe piață prin impunerea unor regimuri obligatorii de certificare sau a unor cerințe de înregistrare. în plus, Comisia a identificat cazuri în Bulgaria, Cipru, Ungaria, Letonia și Spania, unde se impun cerințe și mai ample în materie de atestare și înregistrare pentru construcții. Astfel de dispoziții naționale care impun autorizarea sau certificarea și obligațiile asociate conduc la fragmentarea pieței, îngreunează accesul la aceste activități și limitează posibilitățile de alegere ale consumatorilor și disponibilitatea acestor servicii. Deciziile se încadrează în eforturile Comisiei de a elimina barierele de pe piața unică în 11 domenii prioritare, astfel cum s-a anunțat în comunicarea intitulată 'Un cadru de reglementare al UE mai simplu, mai clar și mai bine aplicat'. Această acțiune se aliniază la abordarea 'O Europă, o piață' anunțată de președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și urmărește să îmbunătățească integrarea pieței unice în domeniul serviciilor de construcții și instalații legate de tranziția verde. Comisia consideră că aceste măsuri încalcă Directiva privind serviciile (Directiva 2006/123/CE) prin impunerea unor cerințe nejustificate în contextul stabilirii și furnizării de servicii transfrontaliere. în plus, cu titlu subsidiar, măsurile încalcă principiul proporționalității garantat de articolul 49 și de articolul 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să trimită avize motivate. AGERPRES/(AS-redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Numărul cazurilor de cancer la nivel mondial ar putea deveni aproape dublu până în 2050, avertizează OMS
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a anunțat miercuri că numărul cazurilor noi de cancer diagnosticate anual la nivel mondial ar putea crește până la 35 de milioane, de la 20,6 milioane în 2024, dacă țările nu vor lua măsuri urgente, informează DPA. Raportul global al OMS privind situația cancerului din 2026 arată că 92% din po































