Uniunea Europeană va permite guvernelor statelor membre să includă energia nucleară printre categoriile de cheltuieli energetice care vor beneficia de o flexibilitate mai mare în temeiul regulilor bugetare stricte ale blocului comunitar, transmite Bloomberg.
Executivul comunitar a transmis statelor membre o listă de proiecte potențiale înainte de reuniunea miniștrilor europeni de Finanțe, care va avea loc la Bruxelles.
Potrivit unui document consultat de Bloomberg, lista de proiecte potențiale include centralele nucleare. Alte inițiative care vor beneficia de o flexibilitate fiscală mai mare includ stocarea energiei în baterii, tehnologiile pe bază de hidrogen, subvențiile pentru flotele de vehiculele electrice ale companiilor și investițiile publice în infrastructura feroviară și de metrou. Măsurile eligibile trebuie să fie finanțate la nivel național și să aibă un impact bugetar direct, se arată în documentul menționat.
Propunerea vine în urma deciziei de luna trecută a Comisiei Europene de a acorda țărilor membre o marjă de manevră pentru a se abate de la regulile bugetare din cauza crizei energetice. Acum, țările membre pot cheltui până la 0,3% din PIB pentru măsuri legate de energie, fără ca acestea să fie incluse în regula conform cărui deficitul bugetar nu trebuie să depășească 3% din PIB. Inițiativa este o extindere a unei măsuri anterioare pentru cheltuielile de apărare și a fost considerată o victorie pentru țări precum Italia și Spania, care cereau de mult timp o mai mare flexibilitate bugetară din partea Bruxelles-ului.
Documentul datat din 24 iunie, și care va fi discutat de miniștri de Finanțe, precizează că măsurile care nu vor fi excluse de la calcul deficitului includ reduceri ale taxelor pe combustibili, plafoane de prețuri, subvenții pentru combustibili fosili și scheme de sprijinire a veniturilor pentru gospodării.
O astfel de flexibilitate oferă unor state membre precum Franța mai mult spațiu de manevră pentru a accelera proiectele de construcție de noi reactoare și de prelungire a duratei de viață a unor reactoare existente, fără ca aceste costuri să fie incluse în obiectivele fiscale.
Decizia reprezintă unul dintre cele mai clare semnale că UE pune energia nucleară pe picior de egalitate cu sursele regenerabile de energie în ceea ce privește securitatea energetică. Utilizarea energiei nucleare variază foarte mult în Uniunea Europeană, țări precum Franța și Belgia fiind mari producătoare de energie nucleară. În schimb, Germania și-a închis ultimele centrale nucleare în 2023, în urma unei decizii luate de cancelarul de atunci, Angela Merkel, după dezastrul de la Fukushima.
La începutul acestui an, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a apreciat că UE a făcut o 'greșeală strategică' întorcând spatele energiei nucleare.
Potrivit Bloomberg, guvernele UE care vor să solicite o scutire de la regulile fiscale pentru centralele nucleare au termen până la mijlocul lunii august pentru a depune cereri, deși vor fi luate în considerare și cererile ulterioare. Comisia intenționează să emită recomandări cu privire la cereri în luna septembrie, înainte de o reuniune a miniștrilor de Finanțe care va avea loc în octombrie. AGERPRES/(AS-redactor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Bruxelles-ul va da dovadă de flexibilitate de la regulile fiscale pentru cheltuielile cu centralele nucleare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germanii rămân fideli utilizării numerarului, dar plățile electronice câștigă teren
Germanii nu mai fac la fel de multe plăți cu bani gheață ca în trecut, însă continuă să utilizeze bancnote și monede mai frecvent decât majoritatea celorlalți europeni, arată un raport publicat miercuri de firma de consultanță Boston Consulting Group (BCG), transmite DPA. în medie, locuitorii Germaniei au efectuat 300 d
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma









