Președintele american Donald Trump a amenințat miercuri Iranul că îi va ocupa insula petrolieră strategică Kharg, îi va distruge infrastructura de generare a energiei electrice, precum și podurile și instalațiile de desalinizare a apei, relatează agenția EFE.
Adresându-se presei la începutul unei întâlniri cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, la summitul NATO de la Ankara, președintele american a spus că Statele Unite au bombardat o parte a insulei Kharg în noaptea de marți spre miercuri.
''Am atacat insula Kharg noaptea trecută și am distrus o parte din ea. Le-am spus (comandanților militari americani n.red): 'Nu, nu atingeți petrolul!', pentru că poate punem mâna pe insulă (...) 'Nu atacați conductele petroliere, limitați-vă să atacați tot restul!'. Și așa au făcut. Probabil că noaptea aceasta vom ataca din nou'', a susținut Trump.
Pe insula Kharg se află principalul terminal petrolier al Iranului, prin care această țară livrează circa 90% din exporturile sale de petrol. Luna trecută, înainte ca SUA și Iranul să semneze un memorandum de încetare a ostilităților, care a deschis calea unor negocieri de 60 de zile pentru un acord de pace final, Trump a mai amenințat Iranul că ar putea încerca să ocupe insula Kharg, pentru ca SUA să preia controlul asupra petrolului iranian, după modelul aplicat în Venezuela în urma capturării președintelui Nicolas Maduro.
Trump a spus miercuri mai devreme că respectivul memorandum nu mai este valabil și că nu va mai negocia cu Teheranul în urma atacurilor iraniene asupra unor nave în zona Strâmtorii Ormuz. Într-o declarație ulterioară, tot la începutul întrevederii cu Zelenski, președintele american a amenințat cu un posibil nou atac aerian împotriva Iranului în noaptea care urmează, adăugând însă că va aștepta mai întâi să vadă cum decurg ultimele discuții cu Teheranul.
''Am putea distruge poduri. Într-o singură zi am putea distruge toate podurile din Iran. Dacă vom fi nevoiți să o facem, am putea distruge instalațiile lor de generare a energiei'', a mai susținut Trump.
''Nu vreau să fac asta, dar dacă va trebui să o facem, le vom distruge. Au instalații de desalinizare. Le vom distruge dacă va fi necesar. Urăsc să fiu nevoit să fac asta'', a insistat el. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Gabriela Badea)
Trump amenință Iranul că îi va distruge podurile, infrastructura energetică, uzinele de desalinizare și că îi va ocupa insula Kharg

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONU/Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe 'o rachetă', răspunzând la întrebările jurnaliștilor ruși
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuții la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe 'o rachetă', ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, rela
Invitarea lui Putin la summitul G20 ar putea încuraja agresiunea rusă în #Ucraina, consideră premierul polonez
Invitarea președintelui rus Vladimir Putin la summitul G20, care va avea loc în decembrie în SUA, la Miami, ar putea încuraja Rusia să-și continue agresiunea împotriva Ucrainei, a susținut joi premierul polonez Donald Tusk, potrivit Reuters.
Statele baltice impun sancțiuni proprii împotriva a doi oligarhi ruși
Cele trei state baltice - Letonia, Estonia și Lituania - au impus măsuri punitive împotriva oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman în urma ridicării controversate a sancțiunilor UE împotriva celor doi, informează joi dpa. Estonia 'nu a considerat justă scoaterea acestor doi oameni de afaceri ruși proeminenți de pe lista cu sanc
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''în această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare
Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE. Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului









