Comuniștii ruși au declarat joi că la alegerile legislative în regiunea Krasnodar (sud), unde partidul Kremlinului, Rusia Unită, a câștigat majoritatea, ca și în restul țării, 'le-au fost furate aproape jumătate de milion de voturi', relatează EFE.
Frauda a fost denunțată de Aleksandr Safronov, secretarul comitetului din Krasnodar al Partidului Comunist din Rusia, citat de publicația independentă rusă Meduza, deși Comisia electorală declarase mai devreme că în această regiune, pe ansamblu, nu s-a înregistrat nereguli.
Faptul că alegerile s-au desfășurat timp de trei zile, între 18 și 20 septembrie, a deschis calea pentru falsificarea rezultatelor scrutinului, a afirmat Safronov, denunțând o serie de încălcări în secțiile de votare din regiune în timpul numărării voturilor.
Partidul de guvernământ Rusia Unită a obținut aproape 60% din voturi în Krasnodar - a câștigat atât pe liste, cât și în cele nouă colegii uninominale -, în timp ce comuniștii s-au clasat pe locul al doilea, cu 16 % din sufragii.
În Krasnodar, una dintre cele mai dezvoltate regiuni din țară, aproape 70% - peste 3 milioane - dintre alegătorii cu drept de vot și-au exprimat opțiunea, cu 10% mai mult decât media națională.
Liderul comuniștilor ruși, Ghennadi Ziuganov, lansase un apel autorităților 'să nu manipuleze rezultatele', după ce Comisia Electorală Centrală anunțase că Rusia Unită a obținut cea mai mare victorie din istoria sa cu 355 din 450 de locuri în Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal).
Președintele rus, Vladimir Putin, a susținut miercuri că alegerile legislative care s-au încheiat duminică au demonstrat sprijinul majoritar al rușilor pentru războiul din Ucraina, în pofida acuzațiilor opoziției de fraudă.
'Vreau să mă adresez soldaților și comandanților noștri de pe front. Vreau să știți, că acest vot este pentru voi. Oamenii cred în voi, în victoria noastră, în eroismul vostru și în loialitatea voastră față de patrie', a spus Putin.
El a salutat rata ridicată de participare la primele alegeri parlamentare din timpul războiului: 'Numărul record de persoane care s-au prezentat la urne arată că poporul rus susține eforturile noastre de consolidare a țării'.
Mai mulți activiști au solicitat autorizație pentru a organiza în weekend mitinguri împotriva fraudei electorale în orașe precum Sankt Petersburg, Kazan, Perm sau Ijevsk.
Experții citați de presă estimează că Rusia Unită, care acumula în jur de 34% în intențiile de vot înainte de alegeri, a primit cu aproximativ 18-20 de milioane de voturi mai mult decât a obținut efectiv la urne.
Atât singurul partid pacifist rus, Iabloko, exclus de la alegerile naționale și care a denunțat numeroase nereguli în cele trei zile de vot, cât și comuniștii, consideră că rezultatul nu reflectă în niciun fel starea de spirit din societate, unde două treimi dintre ruși doresc încetarea rapidă a luptelor și începutul negocierilor de pace, potrivit EFE. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Ada Vîlceanu)
Comuniștii ruși susțin că le-au fost luate 'aproape jumătate de milion de voturi' la recentele alegeri parlamentare

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar 'improbabilă' (serviciul de informații militare danez)
O invazie rusă într-o țară NATO nu este exclusă, dar rămâne improbabilă, a estimat joi serviciul de informații militare danez (FE) într-o nouă evaluare a amenințării ruse, informează AFP. 'Există un risc scăzut, dar în creștere ca Rusia să lanseze atacuri militare limitate împotriva unei țări NATO vecine cu Ru
Kremlinul afirmă că transferul către #Ucraina al unor venituri din activele rusești înghețate în UE este ilegal
Kremlinul a declarat joi că decizia Uniunii Europene de a transfera Ucrainei venituri din active rusești înghețate este ilegală și reprezintă un furt, transmite Reuters. La începutul lunii august, Comisia Europeană a anunțat că blocul comunitar va trimite Kievului încă 1,4 miliarde de euro din profiturile extraordinare genera
#Ucraina: Șase persoane, ucise într-o lovitură rusă asupra unei întreprinderi agricole din regiunea Harkov
Șase persoane au murit într-un atac rus cu dronă efectuat joi asupra unei întreprinderi agricole în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, a anunțat premierul ucrainean Serghi Korețki, potrivit AFP. ''în această dimineață, o dronă a lovit o întreprindere agricolă'', a indicat șeful guvernului de
Zelenski insistă pe lângă secretarul general al NATO asupra necesității urgente a rachetelor antibalistice pentru Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a insistat în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, că armata ucraineană are nevoie urgentă de rachete interceptoare capabile să doboare rachetele balistice rusești la care Ucraina este în prezent extrem de vulnerabilă, informează joi EFE.
Pakistan: Capitala se baricadează înaintea unei manifestații prevăzute în susținerea fostului premier Imran Khan, aflat în închisoare
Autoritățile pakistaneze au intensificat arestările și au blocat joi principalele căi de acces către capitala Islamabad, în perspectiva unui protest programat pentru acest weekend de către susținătorii fostului premier Imran Khan, aflat în prezent în închisoare, relatează AFP. Autoritățile au mobilizat 22.000 de membri
Președinta Republicii Moldova și șeful legislativului condamnă noua incursiune de drone în spațiul aerian al republicii
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și șeful forului legislativ de la Chișinău, Igor Grosu, au condamnat joi noua incursiune ilegală de drone în spațiul aerian al republicii. Războiul Rusiei pune în pericol întreaga Europă, a afirmat Maia Sandu, indicând că dronele care au încălcat spațiul aerian al republicii sunt de proveniență
Ministrul israelian al apărării îl califică pe Erdogan drept un 'sultan de hârtie'
Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, a reacționat joi la criticile aduse Israelului de către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, de la tribuna Adunării Generale a ONU, calificându-l drept un 'sultan de hârtie', relatează EFE. 'Erdogan este un 'sultan de hârtie': puternic în discursur
Andrius Kubilius, în turneu european pentru pregătirea planului de acțiune privind accesul la spațiu
Comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, se află într-un turneu european menit să pregătească un plan de acțiune privind accesul european la spațiu, relatează joi Euractiv. Obiectivul acestui turneu al înaltului demnitar european este de a identifica blocajele existente cu privire la producție și inovare '









