Fotografiile realizate de Lucian Tudose de-a lungul unei cariere de peste trei decenii constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante din istoria recentă a României, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea prilejuită de apariția volumului 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele', eveniment găzduit de BNR.



Isărescu a menționat în discursul său perioada 2009-2018, când Lucian Tudose a lucrat la Banca Națională, arătând că acesta a avut acces la momente pe care puțini le-au putut vedea din aceeași perspectivă.

'Martor la multe momente istorice de-a lungul carierei, Lucian a știut mereu să surprindă discret prin obiectiv atât importanța împrejurărilor, cât și dimensiunea lor umană (...) A fost martor la zeci de colocvii de istorie bancară, conferințe, seminarii, dezbateri științifice, seri culturale, expoziții, emisiuni numismatice și filatelice', a spus guvernatorul BNR.

La evenimentul organizat în Sala ''Mitiță Constantinescu'' a BNR, Lucian Tudose și-a prezentat volumul retrospectiv drept o mărturie a unei vieți profesionale dedicate fotografiei documentare.


'Fotografiile vorbesc, nu este un simplu album de autor și nici un bilanț statistic al activității mele de fotoreporter. El este o bucată din sufletul meu, revelat în argintul halogenurilor de sodiu și în pixelii unei jumătăți de veac de istorie trăită la intensitate maximă. Timp de mai bine de trei decenii de teren, sub soarele arzător, sau în săli de conferințe în care am suportat rigorile protocolului de stat și trepidația minutelor unice de la marile evenimente politice pe care le-am documentat în numele AGERPRES, am purtat pe umăr o geantă grea, cu aparatură, dar și responsabilitatea uriașă de a imortaliza esențialul, de a nu lăsa clipele importante să dispară. Am avut privilegiul rar și uneori invidiat de a fi martorul discret al momentelor de cotitură ale României contemporane, privind de aproape liderii globali, regi, președinți și mari personalități. Prin obiectivul meu s-a derulat o întreagă istorie universală contemporană', a spus Lucian Tudose.

Un capitol al volumului, intitulat ''Un deceniu printre bancheri'', este dedicat perioadei petrecute la BNR.



'Aici, la BNR, am învățat că rigoarea cifrelor se poate înfrăți subtil și armonios cu expresivitatea vizuală a fotografiilor și că o mare instituție își păstrează măreția și prin modul în care prețuiește, își conservă și își respectă istoria', a subliniat Lucian Tudose.

Directorul general al AGERPRES, Claudia Nicolae, a menționat importanța fotografiei de agenție și rolul fotoreporterilor în constituirea arhivei de memorie a unei instituții de presă.



Ea a anunțat, cu această ocazie, că agenția a făcut un pas important pentru conservarea acestei memorii fotografice, prin lansarea și semnarea unui contract pentru digitalizarea, cel puțin parțială, a arhivei fotografice a AGERPRES, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României.

'Săptămâna trecută am semnat contractul pentru digitalizarea parțială a arhivei fotografice a AGERPRES, împreună cu Autoritatea pentru Digitalizarea României. Nu sunt foarte mulți bani, un milion și jumătate de euro, dar este un start. Ceea ce avem noi acolo, în arhivă, nu reprezintă imaginea pe care AGERPRES o păstrează, ci reprezintă acești oameni care au reușit cu talentul, dăruirea și profesionalismul lor să lase istorie', a subliniat Claudia Nicolae, mulțumindu-i fotoreporterului Lucian Tudose pentru contribuția pe care a avut-o de-a lungul carierei la arhiva fotografică a AGERPRES, dar și pentru volumul realizat.

Editorul cărții, Cristian Niculescu, fondator al Editurii Niculescu, a apreciat că Lucian Tudose a reușit, prin carte, să transforme experiența profesională într-o mărturie despre o perioadă mai largă din istoria României.


'Puțini au îndrăzneala și curajul să scrie memoriile activității și vieții lor. Oare câți dintre noi, aici de față, sau din apropierea noastră o vom face? Este un pariu extrem de greu, pe care Lucian l-a câștigat cu brio', a spus Cristian Niculescu.

Jurnalista Gilda Lazăr a vorbit despre fotografia de protocol ca instrument de imagine publică și despre profesionalismul și discreția lui Lucian Tudose, pe care îl cunoaște de mai multe decenii.



'Fotografia de protocol, pozele de grup, portretul necesită, pe lângă știință și aparatură de top, o mână sigură, un ochi format și mai ales acel ceva care vine din interiorul celui care declanșează obiectivul și se reflectă în imaginea pe care o surprinde', a spus Gilda Lazăr, remarcând și dimensiunea etică a activității unui fotoreporter, mai ales în perioada în care acesta lucrează pentru o agenție de presă sau într-un cadru oficial.

Evenimentul de la BNR a fost urmat de vernisajul expoziției 'Un deceniu printre bancheri', care reunește fotografii realizate de Lucian Tudose în perioada 2009-2018.



Volumul 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele', publicat de Editura Niculescu, este o retrospectivă a carierei fotografului Lucian Tudose și cuprinde imagini realizate în România și în străinătate, începând cu perioada de după 1989 și până în prezent. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Foto: ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO

Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO