Federația Agro-Star 2022 solicită Ministerului Agriculturii clarificarea publică a eventualelor intenții privind reorganizarea sau reducerea personalului Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), precum și organizarea de urgență a unei întâlniri cu reprezentanții salariaților, potrivit unui comunicat transmis luni.
Federația își exprimă îngrijorarea față de declarațiile făcute în spațiul public de ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, cu privire la activitatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) și față de posibilitatea adoptării unor măsuri care ar putea afecta stabilitatea profesională și drepturile salariaților instituției.
'APIA nu este o instituție oarecare. Este una dintre instituțiile esențiale ale agriculturii românești, prin care sunt gestionate și plătite fonduri europene și naționale către fermieri. În spatele fiecărei plăți, al fiecărui dosar și al fiecărui termen procedural se află oameni care muncesc sub o presiune permanentă și care poartă o responsabilitate uriașă. Nu putem accepta ca acești oameni să fie transformați în țapi ispășitori pentru problemele administrației sau în victime ale unor măsuri de austeritate', se arată în comunicat.
Reprezentanții federației susțin că o eventuală reorganizare a APIA trebuie discutată în prealabil cu organizațiile sindicale.
'Federația Agro-Star 2022 consideră că orice reorganizare a APIA trebuie să fie fundamentată, transparentă și discutată în prealabil cu organizațiile sindicale reprezentative. Dialogul social nu poate fi înlocuit de declarații făcute în presă. Dacă există un proiect de reorganizare a APIA, acesta trebuie prezentat partenerilor sociali, analizat împreună cu aceștia și discutat cu cei care cunosc cel mai bine realitatea din instituție: salariații și reprezentanții lor sindicali', precizează sursa citată.
În acest context, organizația sindicală solicită Ministerului Agriculturii garantarea respectării drepturilor salariale și profesionale ale angajaților APIA, clarificarea publică a oricăror intenții privind reorganizarea sau reducerea personalului, respectarea acordului colectiv de muncă și a legislației privind dialogul social, precum și consultarea organizațiilor sindicale reprezentative.
Totodată, federația cere organizarea de urgență a unei întâlniri cu Federația Agro-Star 2022 și Sindicatul Național APIA.
'Federația Agro-Star 2022 nu se opune eficientizării administrației. Se opune însă ferm unei eficientizări făcute pe spatele salariaților. Nu acceptăm ca angajații APIA să plătească prețul unor decizii administrative sau politice pe care nu ei le-au luat. Respectul pentru salariați înseamnă respect pentru agricultura României și pentru fermierii care depind de funcționarea corectă a APIA', se mai arată în comunicat.
Federația precizează că va continua să apere drepturile și interesele salariaților din agricultură și că va utiliza 'toate mijloacele sindicale și legale' pentru protejarea acestora. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sindicaliștii cer Ministerului Agriculturii clarificări privind o eventuală reorganizare a APIA

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Nazare: Confirmarea ratingului de către S&P, după Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe
Confirmarea ratingului României de către agenția S&P, după deciziile similare ale Fitch și Moody's, transmite semnale pozitive pe piețe, iar randamentele titlurilor de stat au scăzut luni cu 10-20 de puncte de bază, în funcție de maturitate, a anunțat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Semnale pozitiv
Isărescu: Fotografiile lui Lucian Tudose constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante
Fotografiile realizate de Lucian Tudose de-a lungul unei cariere de peste trei decenii constituie o arhivă imagistică valoroasă a unor momente importante din istoria recentă a României, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, la dezbaterea prilejuită de apariția volumului 'Fotografiile vorbesc - Povestea vieții mele&#
Ministrul Agriculturii anunță măsuri pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești
Ordinul ministrului Transporturilor privind regimul de acceptanță a trenurilor de marfă în stațiile care deservesc Portul Constanța ar putea fi modificat pentru fluidizarea exporturilor de cereale românești, a anunțat, luni, ministrul Agriculturii, Tanczos Barna. 'în această dimineață, împreună cu ministrul transporturilor, Radu Mir
Mihailov: Agenția pentru Dezvoltare Regională luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre
Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) finanțează locuințe sociale pentru persoanele defavorizate, oferind fonduri municipalităților pentru a achiziționa apartamente de pe piața liberă, și luptă împotriva segregării urbane, un fenomen prezent în orașele noastre, în special în cele mari, a afirmat, luni, Luminița Mihailov, director general la Agenți
Pîslaru: Ne propunem ca până la finalul anului să asigurăm finanțarea pentru un hub deep-tech
România își propune ca până la finalul acestui an să asigure finanțarea pentru un hub deep-tech, din fonduri de coeziune, proiectul urmând să sprijine conectarea ecosistemului românesc la instrumentele Consiliului European pentru Inovare (EIC), a declarat, luni, ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru.
ANSVSA pregătește reluarea exporturilor de ovine către Libia
O delegație oficială din Libia efectuează, în perioada 5-10 octombrie, o vizită de lucru în România pentru evaluarea condițiilor tehnice și sanitare necesare reluării și securizării exporturilor de animale vii, în perspectiva implementării Planului de Acțiune pentru reluarea exporturilor, a anunțat luni Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pen
Venera Vlad (BERD): Există o nevoie reală în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii
Există o nevoie reală, semnificativă, în sectorul locuințelor la prețuri accesibile, în special în marile municipii, situație cu care se confruntă atât România, cât și alte țări din regiune, a declarat, luni, Venera Vlad, director asociat la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), la un eveniment de specialitate.
Scăderea nivelului de trai și sărăcia, printre principalele îngrijorări economice ale românilor (Monitorul Social)
Scăderea nivelului de trai și sărăcia sunt principalele motive de îngrijorare pentru români, iar temerile lor sunt mai accentuate decât în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, arată datele din Eurobarometrul privind percepția europenilor asupra economiei, prelucrate de Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România









