Investițiile grecești în România sunt la un nivel bun, cu peste 2.000 de companii grecești prezente, iar exporturile au atins un grad ridicat de dezvoltare, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Konstantinos Gkioulekas, ministrul adjunct de Interne pentru regiunile Macedonia și Tracia.

''Investițiile se află la un nivel bun. Există, în acest moment, peste 2.000 de companii grecești prezente în România. Exporturile din Grecia către România sunt la un nivel destul de dezvoltat. De asemenea și cele dinspre România spre Grecia. Bineînțeles că există și loc de mai bine. Războiul din Ucraina a ajutat la crearea unui coridor de mărfuri între cele două țări, trecând din Grecia, prin Bulgaria în România. Să nu uităm și de coridorul energetic care pornește din Grecia, trece prin Bulgaria în România și apoi se extinde în regiune'', a spus Gkioulekas.

Aflat în fruntea unei delegații de peste o sută de persoane, care participă la București, timp de două zile, la un eveniment dedicat cooperării economice și regionale dintre Grecia și România, Konstantinos Gkioulekas consideră că vor fi încheiate mai multe contracte economice, comerciale și academice între cele două țări.

''Ne dorim să semnăm cât mai multe contracte de colaborare sub toate aspectele, începând de la universități, autorități portuare, dar și cu autorități administrativ-teritoriale'', a adăugat demnitarul elen, care consideră România nu doar un partener strategic, ci și o țară prietenă.

Întrebat despre interesul românilor de a cumpăra, în ultimul timp, proprietăți în nordul Greciei, pentru folosință proprie sau închiriere, Konstantinos Gkioulekas a menționat că acesta este ''un lucru absolut normal''.

''Suntem în aceeași familie europeană, în Schengen, în Piața comună. Astfel, Guvernul elen vede ca un lucru absolut normal ca ca cetățeni europeni să cumpere proprietăți într-o țară care aparține aceleași Uniuni. La fel de normal este să cumpere și cetățenii greci proprietăți în România. Noi vedem în români prieteni adevărați, lucru care înlesnește achiziția de proprietăți în Grecia'', a explicat ministrul adjunct de Interne pentru regiunile Macedonia și Tracia.

În ceea ce privește criza financiară prin care a trecut Republica Elenă în anii 2007-2008, Gkioulekas a explicat care au fost măsurile luate de guvern pentru depășirea greutăților din acea perioadă.

''Guvernul Kyriakos Mitsotakis a urmărit o stabilitate economică fără populism. A combătut evaziunea și a redus impozitele pentru a ajuta la dezvoltarea afacerilor și la scăderea șomajului. În acest fel am redus șomajul de la 18% la sub 8%, cât este în prezent. A creat 600.000 de locuri de muncă noi și asta prin deducerea a 83 de impozite, fără să crească niciun alt impozit. Am inițiat verificarea încrucișată a datelor (fiscale - n.r.) conectând casele de marcat cu POS-urile, care a avut ca rezultat reducerea evaziunii și creșterea veniturilor la bugetul statului. Am reușit astfel să creăm surplusuri prin care să finanțăm politici pentru ajutorarea concetățenilor noștri aflați într-o situație economică precară'', a precizat ministrul adjunct.

Conform acestuia, salariul de bază în Grecia a crescut cu peste 35%, iar salariul mediu cu peste 30%.

''Am ajutat foarte mult și am susținut familiile cu copii, pensionarii, pe cei care lucrează în structurile militare, în poliție și în toate instituțiile de siguranță din țara noastră. Am acordat motivații pentru tinerii antreprenori, desființând impozitul pentru aceia sub 25 de ani și scăzând impozitul pentru antreprenorii între 25 și 30 de ani, de la 24% la 9%. În prezent, economia grecească este una dintre cele două-trei economii europene cu cea mai rapidă rată de creștere, lucru care ne ajută să reducem în continuare datoria publică'', a mai arătat Konstantinos Gkioulekas.

În anul 2024, valoarea schimburilor comerciale bilaterale dintre Grecia și România a fost de 3,22 miliarde euro, în creștere cu 10,64% față de anul 2023, din care export 1,24 miliarde euro (+13,68%) și import 1,98 miliarde euro (+8,82%), cu un sold negativ de 737,77 milioane euro, potrivit unei statistici a Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB) transmisă AGERPRES.

În primele zece luni ale anului 2025, valoarea schimburilor comerciale bilaterale a fost de 3,052 miliarde euro, în creștere cu 15,51% față de aceeași perioadă a anului 2024, din care export 1,147 miliarde de euro (+10,46%) și import 1,904 miliarde de euro (+18,78%), cu un sold negativ de 757,05 milioane euro.

Structura comerțului bilateral evidențiază un schimb echilibrat de produse cu valoare adăugată relevantă. Exporturile României către Grecia sunt dominate de mașini, aparate și echipamente electrice, alături de produse agroalimentare și animale vii, în timp ce importurile din Grecia vizează cu precădere metale comune, combustibili minerali și produse ale industriei chimice. Această complementaritate sectorială oferă premise solide pentru extinderea cooperării economice și pentru identificarea unor noi oportunități de parteneriat între companiile din cele două țări.

CCIB, împreună cu Ambasada Republicii Elene la București și partenerii instituționali din ambele țări, organizează luni și marți un eveniment dedicat cooperării economice și regionale dintre Grecia și România, sub titulatura: ''Cooperare regională strategică în sud-estul Europei''.

La eveniment participă reprezentanți ai autorităților și administrației regionale, camere de comerț, organizații de business, universități și instituții de cercetare, companii grecești și românești.

Potrivit organizatorilor, domeniile reprezentate de companiile elene sunt din imobiliare și construcții, prelucrarea lemnului, structuri metalice, mobilier, tehnologie și IT, produse medicale, servicii, industria alimentară. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Marina Nica, editor online: Gabriela Badea)

Citeşte şi:

* Noile reguli pentru turiștii din Grecia ajută la păstrarea moștenirii culturale (ministru adjunct elen)

* Evoluțiile din ultimii cinci ani au evidențiat importanța strategică a interconectării dintre Grecia, Bulgaria și România (ambasador)

* Mărgeloiu (MEDAT): Inițiativa celor Trei Mări va transforma Estul și Sud-Estul Uniunii Europene

* Costreie: Cooperarea viitoare dintre România și Grecia să se îndrepte și către universități, educație și cercetare

* Luca Niculescu: România și Grecia au o responsabilitate regională importantă, colaborând pe infrastructura de transport, energie și investiții și comerț

* Stocklosa: Comerțul bilateral dintre România și Grecia evidențiază un schimb echilibrat de produse cu valoare adăugată relevantă