Un creator german de conținuturi video pe platforma YouTube și-a păstrat pentru al treilea an la rând titlul de campion în cursa de alergare la vale după o roată de cașcaval, o competiție insolită organizată în comitatul Gloucestershire din Regatul Unit, informează luni BBC.
Tom Kopke, care utilizează în spațiul online pseudonimul Tooleko, l-a învins pe concurentul local și deținătorul recordului mondial Guinness, Chris Anderson, în prima cursă a acestei competiții anuale care se desfășoară pe Dealul Cooper (Cooper's Hill) din localitatea Brockworth.
Mii se persoane s-au reunit luni, o zi marcată de o căldură sufocantă, pentru a-i urmări pe concurenții veniți din lumea întreagă în timp ce alergau la vale după o roată de cașcaval dintr-un sortiment local, denumit Cașcaval Gloucester - ce poate atinge viteze de până la 112 km/h -, pe o pantă cu înclinația de 50%.
''E o cursă deschisă pentru toată lumea și trebuie doar să dai tot ce ai mai bun în tine, iar cel mai bun câștigă'', a declarat Tom Kopke.
Șapte curse au fost organizate în total, fiecare câștigător fiind premiat cu o roată de cașcaval.

Foto: (c) Isabel Infantes / REUTERS
Ploile abundente din această primăvară au înmuiat solul, însă vremea recentă, fierbinte, a dus la uscarea acestuia și a făcut condițiile de concurs mai dure și mai periculoase pentru concurenți.
Meteorologii britanici au anunțat că această luni, care este zi de sărbătoare în Regatul Unit, este cea mai fierbinte din istoria înregistrărilor disponibile, cu temperaturi care au atins aproape 30 de grade Celsius în Brockworth.
Jem Wakeman, maestrul de ceremonii, a spus că evenimentul din acest an a fost ''cel mai fierbinte'' pe care l-a prezentat vreodată.
Tom Kopke, care a devenit de la Munchen pentru a-și apăra titlul obținut în cursa de coborâre a dealului dedicată bărbaților, a considerat însă că condițiile de desfășurare au fost ''optime'' în acest an.
''Cred că acesta a fost cel mai bun an al meu și am încercat să rămân în picioare cât mai mult timp posibil. Mi se pare că am avut o redresare bună la jumătatea dealului și, apoi, am sprintat în restul cursei'', a declarat el.
Tom Kopke l-a învins astfel pe Chris Anderson, de 23 de ori învingător în această cursă, foarte aproape înainte de linia de sosire.
''Întreaga cursă l-am văzut pe Chris în fața mea și a trebuit să îl depășesc'', a declarat Tom Kopke.
Înainte de începerea cursei, Chris Anderson a fost numit deținătorul unui record mondial Guinness, întrucât a câștigat cele mai multe curse în această competiție - 23 - între anii 2002 și 2022.
El a decis să renunțe la ''pensionarea'' sa voluntară pentru a concura în acest an împotriva lui Tom Kopke, însă a încheiat cursa pe locul al doilea.
Familia Anderson a celebrat însă alte victorii, întrucât fiul lui Chris, William, și un nepot al său, Xander, au câștigat cursele dedicate copiilor, care sunt organizate însă în sens invers, de la bază spre vârful dealului.
Printre ceilalți câștigători de luni s-au aflat Niels - un fan al fotbalului, venit din Țările de Jos -, francezul Alix Heugas, concurentul Jamie din orașul britanic Stroud, precum și Ariel Dempsey, o dublă câștigătoare originară din Michigan, Statele Unite.
Evenimentul a fost organizat în mod neoficial, după ce îngrijorările legate de sănătatea și siguranța concurenților au dus la anularea competiției oficiale în 2010.

Foto: (c) Isabel Infantes / REUTERS
Această cursă tradițională britanică este celebrată de secole și se crede că își are rădăcinile într-un festival păgân care sărbătorea sosirea primăverii.
Prima relatare scrisă despre alergarea după o roată de cașcaval a fost publicată în Berrow's Worcester Journal pe 9 iunie 1836.
În prezent, evenimentul este clasificat ca un sport extrem și este considerat drept una dintre cele mai dificile curse de alergare la vale pe panta unui deal din Regatul Unit. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Gabriela Badea)



