Ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual premii de performanță personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate importante în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care face parte, în limita totală a unui buget de maximum 4% din suma prevăzută pentru cheltuielile cu salariile de bază, conform proiectului Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS).
'Ordonatorii de credite pot acorda, trimestrial, semestrial sau anual, după caz, premii de performanță personalului care a realizat sau a participat direct la obținerea unor rezultate deosebite în activitatea instituției/autorității publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activități cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepțional ori a avut un volum de activitate ce depășește în mod semnificativ volumul optim de activitate. Premiile de performanță se acordă cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanților salariaților, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizații sindicale, în raport cu complexitatea sarcinilor îndeplinite, în baza criteriilor stabilite prin regulamente-cadru elaborate de către ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învățământ, sănătate și asistență socială, cultură, diplomație, justiție, administrație, de către instituțiile de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și de către autoritățile publice centrale autonome, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget', se arată la articolul 22 al actului normativ, dedicat stimulării performanței.
Potrivit sursei citate, valoarea totală a premiilor de performanță acordate într-un an calendaristic la nivelul fiecărui ordonator principal de credite nu poate depăși 4% din suma prevăzută pentru cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, soldele de grad, salariile gradului profesional deținut, gradațiile și soldele de comandă, salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare și indemnizațiile lunare, după caz, sub condiția încadrării în fondurile aprobate prin buget.
Documentul prevede, totodată, că premiile de performanță pot fi acordate pentru cel mult 30% din numărul total de posturi aferente funcțiilor de execuție ocupate la nivel de instituție/autoritate publică, respectiv pentru cel mult 30% din numărul total de posturi aferente funcțiilor de conducere și funcțiilor publice corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici ocupate la nivel de instituție/autoritate publică.
'Pentru determinarea numărului maxim de salariați cărora li se poate acorda premiul de performanță într-un an calendaristic, procentele prevăzute la alin. (3) se aplică la numărul total de posturi ocupate la finalul anului calendaristic anterior', se precizează în proiect.
Valoarea individuală a premiului de performanță nu poate fi mai mică de 10% sau mai mare de 20% din salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție sau, după caz, indemnizația de încadrare, la care respectivul salariat a avut dreptul pe parcursul anului calendaristic pentru care se acordă premiul de performanță, calculată la 3 luni, 6 luni, respectiv 12 luni.
Proiectul de lege subliniază că premiul de performanță nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor prevăzută la articolul 21, alineatul 2 al documentului.
Legea va intra în vigoare la data de 1 ianuarie 2027. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Ordonatorii de credite pot acorda premii de performanță într-un buget de maximum 4% din cheltuielile cu salariile de bază (proiect)
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
VIDEO Pîslaru: România are o dificultate majoră, pentru că nu are o evidență cu cât are în plată fiecare funcționar public
VIDEO Pîslaru: România are o dificultate majoră, pentru că nu are o evidență cu cât are în plată fiecare funcționar public
VIDEO Pîslaru: Ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică
VIDEO Pîslaru: Ideea că simpla deținere a unui doctorat ar trebui să aducă automat un spor salarial nu se justifică
Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor vor gestiona împreună politica salarială (proiect)
VIDEO Pîslaru: 8 miliarde de lei e impactul reformei în sistemul salarizării bugetarilor; categoria demnitarilor e sub 500 de milioane de lei
VIDEO Pîslaru: 8 miliarde de lei e impactul reformei în sistemul salarizării bugetarilor; categoria demnitarilor e sub 500 de milioane de lei
Ministerul Muncii demarează, marți, consultările privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice
Ministerul Muncii demarează, marți, consultările privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice
Bugetarii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031 (proiect)
Bugetarii ale căror salarii scad, după aplicarea noii legi, vor primi o diferență salarială până în 2031 (proiect)
Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
Noua lege a salarizării menține sporuri de până la 40% pentru proiectele europene
Munca peste programul normal de lucru, compensată cu zile libere, dar în anumite condiții cu un spor din salariul de bază (proiect)
Munca peste programul normal de lucru, compensată cu zile libere, dar în anumite condiții cu un spor din salariul de bază (proiect)
