Deficitul bugetar s-a redus în primele patru luni din acest an cu 1,75 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 1,17% din PIB, comparativ cu 2,92% din PIB în intervalul ianuarie - aprilie 2025, potrivit datelor publicate marți de Ministerul Finanțelor.
'Execuția bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 23,95 miliarde lei, respectiv 1,17% din PIB, comparativ cu deficitul de 55,97 miliarde lei (2,92% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025. Astfel, deficitul bugetar s-a redus cu peste 32 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului trecut, respectiv cu 1,75 puncte procentuale ca pondere în PIB, marcând una dintre cele mai importante ajustări bugetare din ultimii ani', se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor, transmis AGERPRES.
Veniturile totale au însumat 223,83 miliarde de lei în primele patru luni din 2026, în creștere cu 12% (an/an). Exprimate ca pondere în PIB, veniturile totale au avansat cu 0,5 puncte procentuale, susținute cu precădere de veniturile curente - TVA, impozit pe salarii și venit și contribuții de asigurări.
Potrivit MF, cheltuielile totale, în sumă de 247,79 miliarde de lei, au scăzut în termeni nominali cu 3,2% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile în primele patru luni ale anului 2026 au înregistrat o scădere cu 1,24 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2025, de la 13,4% din PIB la 12,1% din PIB. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Deficitul bugetar s-a redus la 1,17% din PIB, după primele patru luni din 2026
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Nazare: Deficitul bugetar s-a redus cu 32 de miliarde de lei; este o corecție de amploare, nu una de etapă
Nazare: Deficitul bugetar s-a redus cu 32 de miliarde de lei; este o corecție de amploare, nu una de etapă
Pistol: Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1)
Pistol: Progres fizic de 60% pe șantierul secțiunii Margina - Holdea a autostrăzii Lugoj - Deva (A1)
Darău: România este prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice
Darău: România este prima țară din Europa care a lansat sistemul de certificare a destinațiilor ecoturistice
Probleme tehnice cu aplicația InfoTB și plata cu cardul în mijloacele STB, marți
Probleme tehnice cu aplicația InfoTB și plata cu cardul în mijloacele STB, marți
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale (sondaj)
Aproape 30% dintre români spun că vor face cumpărături online de pe platforme internaționale (sondaj)
Finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială are loc marți, la București
Finala Maratonului pentru Educație Antreprenorială are loc marți, la București
CNAIR a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild
CNAIR a câștigat și în instanțele de judecată din Italia procesele deschise de Webuild
VIDEO Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7, 14 miliarde de lei
VIDEO Pîslaru: Nerespectarea vechii Legi a salarizării bugetarilor a condus la costuri semnificative obținute în instanță în valoare de 7, 14 miliarde de lei




