Aplicația InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator sunt afectate marți, din cauza unor probleme tehnice de comunicație cu un operator terț.

'În dimineața acestei zile, din cauza unor considerente tehnice de comunicație cu un operator terț, au fost afectate funcționarea aplicației InfoTB și plata călătoriei direct cu cardul bancar la validator (contactless)', a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Societății de Transport București (STB), Constantin Tobescu.

Potrivit acestuia, echipele tehnice lucrează în regim de urgență pentru remedierea situației 'în cel mai scurt timp posibil'.

Până la remedierea defecțiunii, călătorii pot folosi alte modalități de plată, respectiv trimiterea de SMS la numărul 7458, aplicațiile BiletTB și 24pay sau cardul de călătorie STB reîncărcat, disponibil la centrele de emitere și reîncărcare titluri de călătorie.

'Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere', a transmis reprezentantul STB. AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Andreea Lăzăroiu)