Președintele francez Emmanuel Macron a trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cere amânarea regulilor de raportare a metanului pentru importatorii de petrol și gaze, argumentând că reglementările ar crea riscuri legale pentru importatori, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie, transmite Reuters.

Regulamentul (UE) 2024/1787 este primul act legislativ al UE care impune norme stricte pentru măsurarea, raportarea și reducerea emisiilor de metan în sectorul energetic. Acesta obligă companiile de petrol, gaze și cărbune să elimine treptat practicile de rutină privind arderea la faclă și evacuarea în atmosferă, vizând o reducere cu 45% a emisiilor până în 2030.

Din 2027, petrolul și gazele din import trebuie să îndeplinească reglementările privind monitorizarea emisiilor echivalente cu cele din Europa.

Scrisoarea din 18 septembrie trimisă președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost pentru prima dată anunțată de publicația franceză Les Echos și a fost analizată de Reuters.

Guvernul președintelui Macron se confruntă cu presiuni din partea sindicatelor în diverse sectoare pentru adoptarea de măsuri menite să combată problemele legate de creșterea costului vieții, și cu o campanie electorală dificilă înainta alegerilor din 2027.

Macron cere amânarea regulilor de raportare a metanului cu un an, până la 1 ianuarie 2028.

Metanul este al doilea cel mai mare contributor la încălzirea globală, după dioxidul de carbon.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat că Executivul comunitar monitorizează cu atenție evoluțiile de pe piețele combustibililor și va analiza sugestiile lui Macron.

'Dacă vedem orice problemă legată de securitatea aprovizionării, suntem desigur pregătiți să luăm în considerare noi măsuri', a adăugat oficialul.

Mai multe state membre UE, inclusiv Germania, cea mai mare piață europeană de gaze, au cerut deja amânarea sau suspendarea reglementărilor. În iulie, Comisia Europeană a sfătuit guvernele UE să acorde scutiri de trei ani de la plata penalităților companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul. Comisia Europeană a informat că statele membre UE nu ar trebui să aplice penalități companiilor de petrol și gaze care încalcă Regulamentul UE privind metanul în 2027, 2028 și 2029, pentru 'a evita perturbările în aprovizionare'.

În plus, Macron a cerut UE atenuarea temporară a normelor privind calitatea carburanților pentru a majora producția europeană de kerosen și motorină, pe fondul înăspririi aprovizionării cu energie. Rafinăriile franceze estimează că astfel ar putea majora producția de combustibil cu 5% - 20%, a explicat șeful statului.

Președintele francez a cerut Comisiei Europene să examineze posibile modificări temporare ale cerințelor europene privind densitatea combustibilului, limitele de evaporare și desulfurare.

Ca rezultat al deteriorării aprovizionării internaționale cu combustibili, rafinăriile și importatorii se confruntă cu dificultăți în confirmarea livrărilor din următoarele săptămâni, a explicat Macron. Acesta a indicat că o flexibilitate similară a fost acordată în timpul pandemiei.

Conform scrisorii, măsurile ar putea majora aprovizionarea cu combustibili a Europei, într-un moment în care blocul comunitar rămân puternic dependent de Orientul Mijlociu, care este responsabil de 36% din importurile UE de kerosen și 18% de motorină. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)