Uniunea Europeană și Filipine au convenit marți asupra unui 'acord substanțial' privind un tratat de liber schimb, ceea ce reprezintă un 'moment semnificativ', după cum a confirmat Manila, în perspectiva semnării oficiale care va avea loc în 2027, după mai mulți ani de negocieri, transmite AFP.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat într-o postare pe X această realizare după o convorbire telefonică cu președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr..
'Tocmai am ajuns la un acord privind pactul de liber schimb! Se întâmplă exact la trei ani după vizita mea la Manila pentru a relansa negocierile', a spus Von der Leyen în mesajul însoțit de un comunicat în care subliniază intenția sa de a reveni în arhipelag anul viitor pentru semnarea tratatului.
'Un progres și o victorie pentru ambele părți', a scris, la rândul său, pe rețelele sociale, comisarul european pentru comerț Maros Sefcovic, după un apel video cu Maria Cristina Aldeguer-Roque, secretar pentru comerț și industrie din Filipine.
Potrivit comisarului, acest acord aprofundează legăturile cu 'una din cele mai dinamice economii din Asia de Sud-Est', oferind un potențial mare de creștere dincolo de schimburile actuale, care se apropie de 18 miliarde de euro în bunuri și 10 miliarde în servicii.
Președinta Camerei de Comerț Europene din Filipine, Diana Edralin, a subliniat că acordul reprezintă 'o etapă importantă în relația economică îndelungată dintre Filipine și Uniunea Europeană'', care vine după 'ani de angajament și muncă'.
'Încheierea acestor negocieri este o dovadă a angajamentului ambelor părți față de construirea unei relații comerciale mai solide și previzibile', a declarat într-un comunicat.
Ambele părți și-au îndemnat echipele de negociere să finalizeze ultimele detalii, fără a oferi mai multe informații despre data semnării.
Comunicatul de la Bruxelles a precizat că acordul de liber schimb va genera, pentru ambele părți, noi oportunități pentru afaceri, inclusiv pentru IMM-uri, precum și pentru fermieri, producători și consumatori, pe lângă crearea unor lanțuri de aprovizionare mai solide și a unor reguli 'corecte și previzibile'.
În plus, acordul va îmbunătăți legăturile comerciale și investițiile bilaterale, făcându-le 'mai diversificate și rezistente' și va transmite un semnal de angajament consolidat în fața actualului context internațional volatil, conform textului citat.
Von der Leyen a mulțumit, de asemenea, echipelor de negociere și l-a felicitat pe președintele Marcos pentru președinția filipineză a ASEAN.
Consolidarea relațiilor UE cu Filipine survine în contextul eforturilor Bruxelles-ului de a-și diversifica partenerii comerciali și de a reduce dependența blocului față de Statele Unite, ca urmare a politicii tarifare impuse de președintele Donald Trump.
Între sfârșitul anului trecut și începutul acestui an, UE a semnat cu Indonezia, India și Australia acorduri de liber schimb care fuseseră uitate în sertar în ultimele două decenii și care se adaugă celor pe care le avea deja în regiune cu Singapore, Vietnam, Japonia, Coreea de Sud și Noua Zeelandă, precum și celui pe care îl negociază cu Thailanda. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ada Vîlceanu)
UE și Filipine au încheiat negocierile privind un acord de liber schimb

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cumpărătorii de grâu se pregătesc de prețuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză)
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu prețuri mai mari atunci când vor reveni pe piață, în săptămânile următoare, prețurile globale crescând vertiginos din cauza războiului dintre Rusia și Ucraina, care nu dă semne de încetare, transmite Reuters.
Alibaba vrea să își extindă centrele de date în Europa și Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba și-a dezvăluit miercuri intenția de a-și extinde centrele de date din străinătate, vizând piețele din Europa și Orientul Mijlociu, informează AFP. Alibaba este unul dintre pionierii chinezi în domeniul inteligenței artificiale (AI), în special cu Qwen, modelul său de AI, unul d
Mărcile auto chinezești controlează o cotă record din piața europeană datorită cererii de hibride
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piața europeană în luna august, atrăgând cumpărătorii care sunt încă reticenți la ideea de a trece complet la vehiculele electrice prin oferirea unor modele hibride mai accesibile, transmite Bloomberg. Mărci precum BYD Co. au reprezentat aproape 12% din
Trump se declară în favoarea unei interdicții privind exporturile de motorină americană
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, s-a declarat marți favorabil unei interdicții privind exporturile de motorină americană, în condițiile în care prețurile carburanților au crescut brusc din cauza războiului din Orientul Mijlociu, notează AFP. 'Și eu am pledat în acest sens. Am spus: «Să nu ne vindem motorin
Grecia: Veniturile din turism au crescut în primele șapte luni cu 12%, ajungând la 13,5 miliarde de euro
Turismul elen a demonstrat în primele șapte luni din 2026 o reziliență solidă, pe fondul turbulențelor geopolitice, înregistrând o creștere de 12% a veniturilor, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG), informează publicația elenă Kathimrini. în perioada ianuarie-iulie 2026, veniturile au ajuns la 13,5 miliarde de eu
China cere Uniunii Europene să păstreze piețele auto deschise
Ministrul chinez al Comerțului, Wang Wentao, a cerut Uniunii Europene să-și păstreze piețele deschise pentru producătorii auto din Cina și să evite protecționismul, în vederea asigurării unui mediu 'echitabil, deschis și nediscriminatoriu', transmite Bloomberg. 'China nu este sursa problemelor economice și comerciale ale UE, ci un partener &i
Importurile de aur ale Chinei au depășit 1.000 de tone anul acesta
Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel record anul acesta, subliniind cererea rezilientă pe cea mai mare piață globală a metalelor prețioase, după declinul recent al cotațiilor, transmite Bloomberg. Achizițiile externe până în august au depășit 1.000 tone, depășind nivelul total înregistrat pe ansamblul anului trecut, conform celor ma
Opinia publică susține agricultura europeană și sprijinul UE pentru fermieri (Eurobarometru)
Agricultura și zonele rurale sunt considerate importante pentru viitorul Europei de 95% dintre europeni, în timp ce 93% consideră esențială asigurarea unei aprovizionări stabile cu alimente pentru UE, potrivit celui mai recent sondaj Eurobarometru, a anunțat marți Comisia Europeană (CE). O proporție și mai mare a europenilor consideră că politica agricol









