''Iorgu'', spectacolul premieră după romanul lui Adrian Jicu, în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a deschis ediția din acest an a Bacău Fest Monodrame, care marchează 145 de ani de la nașterea poetului George Bacovia.
''În certificatul de naștere a fost Gheorghe Vasiliu. Mama îi spunea Iorgu. Istoria și-l amintește drept Bacovia. Pornind de la romanul lui Adrian Jicu, spectacolul nu își propune să recompună solemn biografia unui mare poet și nici să așeze pe scenă imaginea rigidă a unui monument cultural. 'Iorgu' caută omul care a existat înaintea mitului și dincolo de el'', se arată în sinopsisul spectacolului.
Regizorul spectacolului, Matei Lucaci-Grunberg, a vorbit, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, despre cum a reușit să îl transpună pe George Bacovia într-un limbaj teatral.
''Cred că și eu dacă, ipotetic vorbind, aș fi scris un roman despre Bacovia, tot așa cred că m-ar fi interesat mai curând latura asta umană cu care putem empatiza mult mai ușor, decât construirea unei statui. (...) Toți copiii învață Bacovia, poate să fie și subiect de Bac, dar cumva trebuie să ne dăm seama că acești oameni au existat, au trăit, n-au fost niște zei care au fost mângâiați pe creștet numai de bucurii și de victorii, ci au fost niște oameni cu niște destine, cu o istorie, cu o istorie care poate nu i-a protejat. Bacovia a supraviețuit pariului istoriei, dar cumva este latura asta profund umană a unui om care de fapt a eșuat constant, adică e paradoxal faptul că istoria l-a ținut minte la cât de mult eșec a fost în viața lui'', a afirmat regizorul.
AGERPRES: La aniversare a 145 de ani de la nașterea uneia dintre cele mai reprezentative figuri ale literaturii române, poetul George Bacovia (pe numele său real Gheorghe Vasiliu), ați adus pe scena băcăuană, în deschiderea Bacău Fest Monodrame, spectacolul 'Iorgu', care are la bază romanul lui Adrian Jicu. Care a fost cea mai mare provocare în transpunerea universului său literar în limbaj teatral?
Matei Lucaci-Grunberg: Este un roman foarte dens, care cuprinde întreaga viață a lui Bacovia și, mai mult decât atât, are și un univers foarte bogat, foarte multe personaje, foarte multe elemente istorice, foarte multe elemente mistice să zicem și, cumva, la orice adaptare de genul ăsta trebuie să renunți la ceva, adică e un efort să renunți mai ales că eu consider că e un roman foarte bun și foarte bine scris, surprinzător și pentru mine pentru că nu aveam această viziune sau părere despre Bacovia până să citesc romanul. Deci, cumva, cel mai greu a fost să alegem la ce renunțăm în adaptare, dar, mergând în spiritul lui Bacovia sau ce am înțeles noi din Bacovia, am încercat să esențializăm cât se poate de mult și să ne bazăm pe un univers care a existat în jurul lui, să traducem în cuvinte mai puține exact cum funcționa într-o anumită măsură și poezia lui - simbolist.
Adică mergi pe mai puține lucruri, pe care le explici tu, și pe mai multe lucruri pe care ar trebui publicul să le pună acolo sau pe care să le încarce. Deci, cumva, după ce am găsit această cheie a esențializării, am ales elemente care mi s-au părut vitale și, după aceea, bineînțeles, au mai fost și niște fragmente pe care am vrut să le facem și am încercat să le facem, însă n-am găsit soluțiile scenice, care să funcționeze în teatru. Ele probabil există, nu le-am găsit noi, dar fiind teatru și nu film sau literatură, unele, de exemplu, inclusiv începutul spectacolului sau cum era scris în varianta originală, inițială, cu nașterea lui Bacovia, în care, în carte, e o poveste foarte frumoasă cu tatăl care s-a dus și a fost atacat de lupi și era să fie mâncat de lup, și, în noaptea aia, l-a conceput pe Bacovia. Noi am încercat să transpunem asta scenic, dar am simțit că toate variantele noastre erau mai ieftine decât valoarea acestui tip de mitologie care oferă nașterea.
AGERPRES: Titlul spectacolului - 'Iorgu' este numele de alint pe care mama lui George Bacovia i-l atribuia. De ce ați simțit nevoia să coborâți poetul de pe soclul de 'monument' și să-l aduceți în fața publicului prin prisma identității sale umane?
Matei Lucaci-Grunberg: Cred că aici a fost instinctiv. Evident că și romanul lui Jicu tot asta face în esență, încearcă să-i găsească o latură umană și să nu îl trateze ca pe un monument, nedenigrându-i opera în niciun fel, dar pur și simplu raportându-se la el ca la un om, cu frici, cu temeri, cu prostii făcute, cu note mici la școală, cu amantlâcuri, cu toate chestiile, deci cumva asta e miza romanului.
Și, în același timp, cred că și eu dacă, ipotetic vorbind, aș fi scris un roman despre Bacovia, tot așa cred că m-ar fi interesat mai curând latura asta umană cu care putem empatiza mult mai ușor, decât construirea unei statui, pentru că la Bacovia cred că valoarea pe care Jicu deja o oferă și poate și acest spectacol va reuși să o ofere este acest autor de manual. Toți copiii învață Bacovia, poate să fie și subiect de Bac, dar cumva trebuie să ne dăm seama că acești oameni au existat, au trăit, n-au fost niște zei care au fost mângâiați pe creștet numai de bucurii și de victorii, ci au fost niște oameni cu niște destine, cu o istorie, cu o istorie care poate nu i-a protejat. Bacovia a supraviețuit pariului istoriei, dar cumva este latura asta profund umană a unui om care de fapt a eșuat constant, adică e paradoxal faptul că istoria l-a ținut minte, la cât de mult eșec a fost în viața lui.
AGERPRES: Spectacolul explorează modul în care memoria unui singur om devine parte integrantă din identitatea unei comunități. Cum reușește montarea dumneavoastră să balanseze nostalgia istorică cu realitatea prezentului?
Matei Lucaci-Grunberg: Cred că aici un punct important este Iuliana Vîlsan, cu scenografia și costumele și tot, și Costi Baciu, cel care a făcut luminile, în sensul în care noi am încercat să traducem întreaga istorie a lui Bacovia, în măsura care puteam, într-un univers, adică într-un Bacău arhaic din care el provine, dintr-o epocă în care se naște. Noi am încercat în esență să traducem lumea lui interioară, care, într-o formă sau alta, cred că are legătură cu istoria României, cred că are legătură cu istoria Bacăului și istoria Moldovei.
Inclusiv copacul central (n.r. - un copac din Bacău a fost adus pe scenă și face parte din spectacol) este de aici, deci s-ar putea să-l fi prins pe Bacovia în viață și cred că acest element vizual a fost extrem de important în această traducere. Și, iarăși, apropo de zilele noastre, cred că orice om care traversează perioade tulburi, cum a traversat și el, este perfect traductibil în dilemele pe care le avem noi astăzi, inclusiv sociale, inclusiv politice.
Anumiți autori care poate nu își găsesc vocea sau nu se regăsesc în epoca respectivă sunt reinventați de o altă epocă pe care poate nu o respectă și care poate îi exploatează din motive absurde, dar undeva, în toată ecuația asta, un om, vreau să cred cinstit în abordarea lui artistică, iată că supraviețuiește tuturor acestor lucruri. Este un om care a trăit niște momente esențiale din istoria României și le-a supraviețuit într-un mod bizar. Adică, avea toate șansele să se rateze cu desăvârșire și nu sunt convins că el n-a murit cu gândul că a fost un ratat, dacă ar fi să exagerez, să minimizez tot. Adică nu-s convins că el când a murit a zis: 'Da, dom'ne, mi-am trăit viața, mi-am împlinit opera'. Nu cred că a făcut chestia asta, și, din păcate, cred că nici nu s-a adaptat niciunuia dintre regimuri sau cerințe.
AGERPRES: Romanul pleacă de la documentare, dar este totuși o ficționalizare. Dumneavoastră ați mai ficționalizat în plus?
Matei Lucaci-Grunberg: În esență, toate situațiile sunt de la autorul romanului, de la Adrian Jicu, într-o formă sau alta. Acum, unele erau scrise cu dialog, multe nu erau scrise așa. Sunt niște bucle de personaje pe care noi le-am făcut, renunțând la tot felul de arcuri, pentru că acolo erau tot felul de personaje mărunțele și atunci noi am încercat să construim. Directoarea lui de la liceu, evident că nu avea cum să fie directoarea care se suie pe scenă, dar într-un context în care noi oricum ne-am jucat un pic cu zona absurdă și cu zona asta și cu săritura peste timp, mi s-a părut că e o buclă mai interesantă pentru un personaj care denigrează ceva la început și după aceea vedem cum este pervertit de sistem. În esență, cred că am fost destul de fidel romanului, renunțând, evident, la diverse elemente pentru că nu aveam cum să le spunem. A fost mai mult scuturat decât adăugat, dar bineînțeles că el trece prin filtrul meu când l-am adaptat, prin filtrul Iulianei Vîlsan când a pus costume și chestii pe ei, prin filtrul actorilor care dau voce, adică, el fiind un roman, cred că își capătă diverse forme, dar noi am pornit categoric de acolo.
AGERPRES: Cu ce impresii, cu ce gânduri ar trebui să rămână spectatorii la finalul spectacolului 'Iorgu'?
Matei Lucaci-Grunberg: Cred că depinde și de spectatori. Pentru spectatorul băcăuan aș vrea să cred că spectacolul atinge ceva dintr-un spirit, dintr-un loc din care s-au născut și s-a născut această comunitate de aici, din Bacău. Adică, cred că este un spectacol despre Bacovia, dar cred că e un spectacol și despre acest Bacău pe care el nu l-a pierdut niciodată. Adică, el nicăieri nu s-a simțit bine, el nu și-a găsit loc în altă parte. El, și dacă stătea la Paris, tot băcăuan era, nu știu cum să zic, era foarte de aici. Deci, cumva, aș vrea să se gândească la acest spirit, să zicem, al Bacăului, să se gândească la Bacovia, și așa, într-un sens foarte simplist și banal, cred că este despre condiția umană și despre nefericirea cu care toată lumea se luptă, care e o temă absolut universală, adică lăsându-l deoparte pe Bacovia, vieți pe care decizii proaste, ratări, inadaptări și așa le trăim cu toții. Și cred că este despre acest lucru și despre singurătate, și despre rătăcire, și despre toate aceste teme triste pe care noi totuși încercăm să le dăm și un sens. Vreau să cred că are o doză de umanitate, nu vreau să sune pretențios, dar vreau să cred că rămâi și cu o parte din asta de umanitate după acest spectacol.
***
Cea de-a XXXI-a ediție a Bacău Fest Monodrame se desfășoară în perioada 19 - 27 septembrie, la Teatrul Municipal Bacovia. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Irina Giurgiu)
'Iorgu' - spectacol premieră la Bacău Fest Monodrame/INTERVIU Regizorul Matei Lucaci-Grunberg: Bacovia a supraviețuit pariului istoriei

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gala HOP/ INTERVIU Actrița Dorina Lazăr: În actorie, dacă nu ai perseverența și inteligența de a munci, nu faci nimic
Calea actoriei este una sublimă, e plină de țepi, e plină de teama că ți-o ia cel de alături înainte și, dacă nu ai perseverența și inteligența de a munci, nu faci nimic, este mesajul actriței Dorina Lazăr, cea care acordă anual, în
#CentenarFRTM INTERVIU Cristinel Romanescu: Medalia de bronz de la Mondiale reprezintă un cadou extraordinar de centenarul nostru
Președintele Federației Române de Tenis de Masă (FRTM), Cristinel Romanescu, a declarat, pentru AGERPRES, că medalia de bronz obținută în acest an la Campionatele Mondiale în proba pe echipe de selecționata feminină alcătuită din Bernad
AUTORI CONTEMPORANI/ Poeta Nadejda Radulova: Literatura nu ne salvează, dar explică foarte bine lucrurile
Poeta Nadejda Radulova a vizitat recent România, fiind una dintre scriitoarele bulgare invitate să participe la programul 'Bulgaria - țară invitată de onoare' al Salonului Internațional de Carte Bookfest, desfășurat între 3 și 7 iunie la B
VIDEO INTERVIU/Vicepremierul R. Moldova, Valeriu Chiveri: Vor fi introduse impozite și taxe pentru firmele din Transnistria de la 1 iulie
Autoritățile din Republica Moldova au decis să introducă, de la 1 iulie, taxe și impozite pentru agenții economici din regiunea separatistă Transnistria, anunță, într-un interviu acordat Agenției Naționale de Presă AGERPRES, vicepremier
#CentenarBox INTERVIU Lucian Bute: Talentul contează doar 20%, restul este muncă și sacrificiu
A muncit de patru ori mai mult decât avea talent pentru a cuceri lumea. Și a fost timp de cinci ani regele boxului profesionist, campionul mondial IBF la supermijlocie. După 25 de ani petrecuți în ring, Lucian Bute le transmite tinerilor care a
#CentenarBox INTERVIU Leonard Doroftei: Nu suntem nici codași, nici fruntași, dar ne vom reveni sigur
Fostul mare boxer Leonard Doroftei a declarat într-u interviu, pentru AGERPRES, că boxul românesc nu traversează o perioadă foarte bună, dar s-a arătat încrezător că această disciplină își va reveni și că vor reapărea sportivi capab
VIDEO INTERVIU/Kurtulmuș: Apărarea și energia, domeniile în care Turcia și România își pot consolida cooperarea;diplomația, calea de soluționare a conflictelor
În prima vizită la București după 13 ani a unui președinte al Parlamentului turc, Numan Kurtulmuș a reliefat, într-un interviu acordat AGERPRES, caracterul fructuos al discuțiilor despre consolidarea și extinderea relațiilor bilaterale pe
VIDEO INTERVIU Ambasadorul R. Moldova la București: Încercăm să fim cât mai atractivi pentru populația din Transnistria
Procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană ar putea soluționa definitiv și problema Transnistriei, susține noul ambasador al acestei țări în România, Mihai Mîțu. Acesta a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES,









