Locul I pentru pompierii militari harghiteni la Concursul Internațional 'Scări'
Echipa Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Oltul' al județului Harghita a reușit să obțină locul I la Concursul Internațional 'Scări', ediția a XII-a, competiție ce s-a desfășurat în perioada 23-25 septembrie a.c, în municipiul Satu Mare și care a reunit la start peste 80 de pompieri din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență din 18 județe din România, alături de colegii pompieri din Ungaria
La finalul competiției, plt.adj.șef Sillo Barna și plt.adj. Boldizsar Istvan s-au dovedit a fi cei mai buni, rezistenți și rapizi pompieri salvatori și au câștigat locul I la proba pe echipe, categoria +40 de ani. Totodată, plt.adj. Boldizsar Istvan a urcat pe podium și la proba individuală, peste 40 de ani, obținând medalia de bronz, locul III.
Competiția a constat în urcarea a 210 scări, până la etajul 10 al Palatului Administrativ din municipiul Satu Mare, individual sau în echipă formată din 2 servanți, echipați în costumul de protecție tip Nomex, ce cântărește în jur de 35 kg cu accesoriile aferente printre care și aparatul de respirat aflat în funcțiune. Cele 210 trepte au însemnat mai mult decât o simplă probă contracronometru, au fost un test de pregătire fizică, determinare, disciplină și stăpânire de sine.
Concursul Internațional 'Scări' nu înseamnă doar timpi, clasamente și medalii. Înseamnă oameni care se pregătesc pentru a fi mai buni atunci când fiecare secundă contează, colegi care se susțin reciproc, experiență împărtășită și respect pentru această nobilă profesie.
Îi felicităm pe băieții noștri pentru rezultatele obținute, care reflectă pregătirea și seriozitatea de care dau dovadă!
Ați demonstrat curaj, determinare și dorința de a vă depăși propriile limite!
COMPARTIMENTUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Federația Națională 'Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989' - LORD'89
Comunicat de presă - Federația Națională 'Loja de Onoare a Revoluționarilor din Decembrie 1989' - LORD'89
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Comunicat de presă - Consiliul Economic și Social din România (CES)
Comunicat de presă - Consiliul Economic și Social din România (CES)
Comunicat de presă - Direcția de Sănătate Publică Sibiu
Comunicat de presă - Direcția de Sănătate Publică Sibiu
Comunicat de presă - Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Comunicat de presă - Muzeul Cărții și Exilului Românesc
Comunicat de presă - Cinema Ateneu Iași
Comunicat de presă - Cinema Ateneu Iași
