Compozitoarea Doina Rotaru a fost aleasă membră de onoare a ISCM, intrând într-o celebră galerie din care fac parte Maurice Ravel, Jean Sibelius și Igor Stravinsky

În prezent, există un total de 76 de membri onorifici ai ISCM, lista acestora fiind ca un adevărat 'Who's Who' al muzicii contemporane

În cadrul primei Adunări Generale a ISCM (SIMC) - Societatea Internațională pentru Muzică Contemporană - din 2026, care a avut loc pe 25 mai la București, în cadrul festivalului World New Music Days organizat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, compozitoarea Doina Rotaru a fost aleasă membră de onoare a Societății Internaționale pentru Muzică Contemporană, la propunerea Asociației Române a Femeilor în Artă.

International Society for Contemporary Music are membri onorifici încă de la înființarea sa în 1923, când au fost aleși pentru prima dată Ferruccio Busoni, Maurice Ravel, Jean Sibelius și Igor Stravinsky. În prezent, există un total de 76 de membri onorifici ai ISCM, lista acestora apărând ca un adevărat 'Who's Who' al muzicii contemporane. Printre aceștia se regăsesc nume cu rezonanță ai istoriei ultimilor 100 de ani precum Louis Andriessen, Milton Babbitt, Bela Bartok, Arnold Schonberg, John Cage, Elliott Carter, Aaron Copland, Luigi Dallapiccola, Manuel de Falla, Alois Haba, Paul Hindemith, Zoltan Kodaly, Gyorgy Ligeti, Witold LutosÅ‚awski, Darius Milhaud, Olivier Messiaen, Conlon Nancarrow, Krzysztof Penderecki, Toru Takemitsu, Iannis Xenakis, Vinko Globokar, Sofia Gubaidulina, Zygmunt Krauze, Gyorgy Kurtag, Arvo Part, Joji Yuasa, Kaija Saariaho ș.a.m.d.

Este pentru prima dată când un compozitor român primește acest titlu onorific, confirmând o valoare artistică validată peste tot în lume - cea a muzicii Doinei Rotaru, reprezentantă binecunoscută a școlii românești de compoziție cu un stil personal, unic, inconfundabil, bazat pe o estetică arhetipală care utilizează modele sonore și timbrale originare ale folclorului românesc și universal. Doina Rotaru a scris până în prezent peste 120 de lucrări (solistice, camerale, corale și orchestrale), printre care 3 simfonii și 15 concerte cu solist. A primit comenzi din partea Festivalului Toamna Varșoviană, Radio France, Radio Graz, Fundația Suntory Hall (Tokyo), Ministerul Francez al Culturii, diverse ansambluri și soliști din Austria, Croația, Elveția, Franța, Germania, Islanda, Japonia, Olanda, Suedia. I s-au acordat numeroase premii ale Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România a cărei membră este.

Într-un context cultural internațional marcat de transformări accelerate și de redefinirea limbajelor artistice, opera Doinei Rotaru rămâne un reper de autenticitate și coerență estetică, demonstrând că rădăcinile profunde ale unei culturi pot genera forme de expresie universale și mereu actuale. Această recunoaștere internațională onorează întreaga muzică românească și reconfirmă prezența constantă a creației românești în circuitul valorilor contemporane europene și mondiale.

PR UCMR