Polonia și Regatul Unit vor semna miercuri la Londra un tratat care consolidează cooperarea în materie de securitate și apărare, au anunțat marți liderii acestor țări, în special pentru a face față unor amenințări precum cele din partea Rusiei, notează AFP.
Premierul polonez Donald Tusk a declarat în fața presei că este vorba despre un 'moment istoric', la un an de la semnarea unui tratat de prietenie și cooperare consolidată cu Franța.
'Provocările cu care se confruntă Europa astăzi cer un parteneriat și mai solid', a indicat omologul său britanic Keir Starmer, citat într-un comunicat, considerând că acest text va permite celor două țări să facă 'față amenințărilor moderne'.
Potrivit Downing Street, ei vor discuta în special despre 'creșterea puternică a atacurilor hibride', cum ar fi 'incendiile criminale comandate de Rusia în estul Londrei' sau 'operațiunile de spionaj'.
Acest tratat de apărare și securitate urmează să permită consolidarea cooperării în domeniul armamentului, al securității cibernetice, dar și lupta împotriva imigrației ilegale și a criminalității organizate, conform Londrei.
Textul, care urmează să fie semnat în jurul orei 13:00 (12:00 GMT) la baza Royal Air Force din Uxbridge, la vest de capitala britanică, prevede în special exerciții comune și schimburi de informații, potrivit guvernului polonez.
Polonia, țară membră a Uniunii Europene și a NATO, împarte frontiera sa de est cu Rusia, Belarus și Ucraina, ceea ce face ca 'instabilitatea' să se fi înscris în realitatea sa 'în mod durabil, cu siguranță nu pentru o lună, ci pentru ani de zile, având în vedere vecinătatea (sa)', a explicat Tusk.
Tratatul semnat între Polonia și Franța în urmă cu un an prevede în special o clauză de apărare și asistență reciprocă specifică celor mai apropiați aliați ai Franței. Pe lângă alianța Varșoviei cu Statele Unite, un alt tratat este în curs de pregătire cu Germania.
Țara cea mai populată de pe flancul estic al NATO, Polonia este membrul alianței care alocă cele mai mari cheltuieli pentru apărare în termeni relativi, cu peste 4,8% din produsul său intern brut în acest an.
La începutul lunii mai, Varșovia a semnat, de asemenea, un acord de împrumut cu Comisia Europeană pentru a finanța modernizarea armatei și a industriei sale de armament, în baza căruia va primi aproape 44 de miliarde de euro.
Regatul Unit, la rândul său, a semnat deja acorduri similare cu Franța și Germania, care fac parte din dorința sa de a 'se apropia' de partenerii săi europeni. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Varșovia și Londra vor semna miercuri un tratat de apărare și securitate
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Redesenarea circumscripțiilor electorale dorită de Trump, frânată în două state americane
Redesenarea circumscripțiilor electorale dorită de Trump, frânată în două state americane
VIDEO/ Coreea de Nord afirmă că a testat un nou sistem multifuncțional de lansare a rachetelor
VIDEO/ Coreea de Nord afirmă că a testat un nou sistem multifuncțional de lansare a rachetelor
Trump mută o ședință de guvern de la Camp David la Casa Albă
Trump mută o ședință de guvern de la Camp David la Casa Albă
VIDEO Comunitatea internațională trebuie 'să se mobilizeze' pentru Cuba (șeful diplomației)
VIDEO Comunitatea internațională trebuie 'să se mobilizeze' pentru Cuba (șeful diplomației)
Trump se declară perfect sănătos după examenul medical
Trump se declară perfect sănătos după examenul medical
Ambasadorul rus susține că un viceministru rus de externe nu a primit viză de la SUA pentru a participa la o reuniune ONU
Ambasadorul rus susține că un viceministru rus de externe nu a primit viză de la SUA pentru a participa la o reuniune ONU
Trump își reunește miercuri guvernul la Camp David pentru o ședință despre Iran
Trump își reunește miercuri guvernul la Camp David pentru o ședință despre Iran
Președintele Trump majorează cu 10.000 numărul-limită de refugiați în SUA pentru a primi mai mulți albi sud-africani
Președintele Trump majorează cu 10.000 numărul-limită de refugiați în SUA pentru a primi mai mulți albi sud-africani




