Un preot a decedat sâmbătă în orașul ecuadorian Guayaquil, cel mai populat din țară, după ce o cruce mare a căzut peste el în timp ce celebra o liturghie care era transmisă în direct pe rețelele de socializare, scrie EFE.

Preotul a fost identificat ca fiind Patricio Sanchez Molinari și se afla în mijlocul ceremoniei, în fața altarului, când o cruce mare de lemn cu un Iisus răstignit care era agățată pe perete, a căzut în față și l-a lovit în cap.

Câteva femei care participau la liturghie i-au acordat imediat ajutor, iar în videoclipul transmisiunii, care este publicat pe contul său de pe rețeaua socială Facebook, se poate auzi cum acestea cer ca cineva să cheme o ambulanță.

În ciuda ajutorului acordat, arhiepiscopul de Guayaquil și cardinal ecuadorian Luis Gerardo Cabrera a confirmat decesul prin intermediul unui comunicat.

Videoclipul accidentului, care a avut loc sâmbătă seara, s-a viralizat pe rețelele de socializare duminică, zi în care alte biserici și centre educaționale catolice au deplâns moartea preotului și au trimis condoleanțe familiei și prietenilor săi.

Sanchez aparținea Congregației Preasfântului Mântuitor (Redemptoriștii), o comunitate misionară fondată în 1732, și se afla la conducerea bisericii 'Nuestra Senora del Perpetuo Socorro' (Maica Domnului a Perpetuului Ajutor), situată în zona centru-sud a orașului Guayaquil. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza ,editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: eltiempo.com