Parlamentarii PSD vor fi prezenți în sala de plen la ședința comună privind învestirea Guvernului Mureșan, dar nu vor vota, a transmis deputatul social-democrat Mihai Fifor.
'Astăzi vom merge în plen. Ne vom exprima punctul de vedere și ne vom strădui să ascultăm până la capăt mizeriile așa-zișilor pro-europeni care, probabil, ne vor explica din nou ce înseamnă 'responsabilitatea' și 'stabilitatea'. Dar nu vom vota. Nu merită nici măcar efortul de a ne deplasa până la urne pentru această glumă proastă marca Bolojan-Fritz', a scris Fifor, pe Facebook.
El a adăugat că după luni de zile în care, 'în cel mai iresponsabil și ticălos mod, s-a agățat de putere, blocând o țară întreagă, kamikaze Bolojan și gașca lui au împins România într-una dintre cele mai penibile mascarade politice: un Guvern mort înainte de a se naște'.
'Și, evident, încă un motiv pentru a trage de timp și de a prelungi criza cu vreo două săptămâni. Pentru ce, când era limpede încă din prima zi a desemnării că nu putem și că nu îl vom vota pe bizarul Siggi? Un premier desemnat care nici măcar nu a avut curiozitatea de a-i întâlni pe parlamentarii PSD, de a discuta cu ei și de a le prezenta 'programul' cu care pretinde că vrea să guverneze România. Un premier desemnat care a preferat, în schimb, să sfideze, cu o aroganță belicoasă, conducerea legitimă a PSD și care, în fiecare zi de la Dumnezeu, a găsit de cuviință să înjure partidul de ale cărui voturi depinde trecerea propriului Guvern', a susținut Fifor. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Fifor: Parlamentarii PSD vor merge în plen la ședința privind învestirea Guvernului, dar nu vor vota

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - învestire Guvern/ Siegfried Mureșan: Vă propun un stat modern, pentru cetățeni puternici
Premierul desemnat Siegfried Mureșan a declarat miercuri, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, că își dorește pentru România un stat modern și cetățeni puternici. 'Vă propun astăzi un stat modern, pentru cetățeni puternici. Astăzi le spunem oamenilor cum vedem România de astăzi și ce vom face pentru ca mâin
Parlament/ A început ședința pentru învestirea Guvernului propus de Siegfried Mureșan
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, miercuri, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.
Anamaria Gavrilă: Parlamentarii POT nu votează Guvernul Mureșan
POT nu va vota Guvernul Mureșan, a anunțat, miercuri, președinta partidului, Anamaria Gavrilă. ''Parlamentarii Partidului Oamenilor Tineri NU vor vota Guvernul propus de dl Mureșan. Reamintim că deputații care au părăsit POT și formează grupul domnului Ponta NU reprezintă POT'', a scris ea, pe Facebook.
Senat/Termenul în care se poate solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință la următorul scrutin - prelungit
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect care prelungește de la șase luni la un an termenul în care cetățenii cu drept de vot pot solicita înscrierea în Registrul electoral cu adresa de reședință pentru următorul scrutin. Propunerea legislativă modifică în acest sens Legea 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice loc
Senat: Se instituie Luna Horticulturii în mai
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară drept Luna Horticulturii în România. S-au înregistrat 62 de voturi 'pentru' și 27 de abțineri. 'Se declară luna mai ca fiind Luna Horticulturii pe tot teritoriul Romaniei', prevede textul adoptat. Potriv
Senat: Orice persoană va putea să sesizeze poliția pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi plagiate
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege care prevede că sesizarea poliției pentru sancționarea vânzării și cumpărării lucrărilor cu scopul de a fi folosite ca lucrări științifice, de licență, de disertație, de doctorat sau proiecte se va putea face de către orice persoană, precum și din oficiu, nu doar la solicitarea motivată a instituției de învățăm&acir
Abrudean: Fiecare partid va trebui să explice dacă a susținut încheierea crizei politice sau blocajul
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, consideră că după votul de miercuri din plenul Parlamentului fiecare partid va trebui să explice public 'dacă a susținut încheierea crizei politice sau a ales blocajul'. 'Parlamentul are de făcut astăzi o alegere concretă asupra unui program și a unei echipe de guvernare. Guvernul propus de Siegfried M
Mureșan - mesaj înainte de votul din Parlament: Astăzi puterea este la fiecare parlamentar
Puterea este astăzi la fiecare parlamentar este mesajul transmis miercuri de premierul desemnat Siegfried Mureșan, care a afirmat că, dacă va ajunge la șefia Guvernului, va trata cu respect fiecare senator și deputat, indiferent dacă este la guvernare sau în opoziție. ''Astăzi puterea este la fiecare parlamentar. Ca prim-ministru voi trata cu res









