Alianța pentru Unirea Românilor nu va vota instalarea unui Guvern din care să nu facă parte, a avertizat, miercuri, președintele formațiunii, George Simion.

'Sunt 120 de zile de când România nu are Guvern stabil, lucru fără precedent. Constituția României prevede modalitățile prin care românii sunt lăsați să decidă asupra configurației Guvernului asupra conducătorilor României. De 120 de zile, Nicușor Dan ține țara blocată. Există multe speculații, le-am văzut și în preajma încercării instalării Guvernului abuziv Veștea, le vedem și acum - că se va vota un Guvern, că se va găsi o majoritate parlamentară care să voteze un Guvern minoritar, care după aceea să satisfacă anumite grupuri de interese din interiorul și din exteriorul României. Lucrul ăsta nu se va face cu implicarea AUR. Cei care încearcă să reîncălzească aceeași ciorbă și care păcălesc oamenii că 'gata, săptămâna asta vom avea o nominalizare, ba nu, săptămână viitoare, iată, s-au găsit voturile', probabil încearcă să-și facă meseria, indiferent de instituția unde lucrează, dar contribuie la dezinformare. Nu va fi instalat niciun guvern cu voturile AUR, fără ca AUR să nu participe la această guvernare', a afirmat liderul AUR.

El i-a adresat, în context, un mesaj președintelui Nicușor Dan, despre care a spus că 'depășește cu mult cadrul constituțional'.

'Îl atenționez pe Nicușor Dan că AUR nu este PNL și că depășește mult cadrul constituțional încercând să intervină în viața internă a partidelor. Este o greșeală enormă venită și din partea lui Nicușor Dan, și din partea altor vectori de influență. Decizia AUR, reconfirmată și la Consiliul Național de Conducere din Mehedinți, pe care l-am avut la sfârșitul săptămânii trecute, este clară. Și comunicăm direct cu românii, spunându-le adevărul - dacă vrem să ieșim din această criză economică, politică, socială, avem nevoie de o majoritate parlamentară stabilă și de un Guvern pe următorii patru ani. Orice Guvern este instalat acum nu va face decât să adâncească criza și nu va face viața românilor mai bună. Nu este nicio diferență între Guvernul demis de noi, Guvernul Bolojan, și surogate de Guvern', a susținut Simion.

Liderul AUR a reafirmat că 'Nicușor Dan încalcă Constituția României', adăugând că niciun partid n-a pronunțat la consultări numele lui Tomac, Veștea sau Mureșan.

'La acele consultări formale, informale, el trebuia să nu excludă niciun partid politic. Nicușor Dan, în continuare, exclude AUR și jignește un număr important din cetățenii României, iar la consultările formale care au avut loc până acum, numele vehiculate înainte și în prezent pentru poziția de premier nu au fost pronunțate de către participanții la consultări. Niciun partid politic nu s-a dus acolo pronunțând numele lui Eugen Tomac (...), Adrian Veștea (...), Alexandru Nazare. Normal, constituțional, legal, democratic din partea lui Nicușor Dan era, dacă poziția lui este de a exclude propunerile AUR, să aleagă unul dintre cei doi premieri propuși la momentul respectiv, la momentul celei de-a doua consultări la care am participat: fie Sorin Grindeanu, fie Siegfried Mureșan', a spus Simion.

Potrivit acestuia, 'la fel, normal era din partea lui Ilie Bolojan să plece, odată ce a fost demis, să nu se agațe de scaun'.

'Nu face acest lucru. Pretextul inițial era vestitul program PNRR, păgubosul pentru români program PNRR. A rămas în funcție până pe 31 august, având această justificare. Nu a fost în stare să gestioneze acest program corespunzător. A pierdut foarte mulți bani, nu au avut un consens în fosta coaliție guvernamentală. Și a dat încă o dată dovada, domnul Bolojan, de incapacitate, împreună cu toată echipa din jurul dumnealui - cu doamna Buzoianu, cu domnul Pîslaru, cu domnul Miruță și așa mai departe, cu domnul Jurcă, interesantul domn Jurcă. Este 2 septembrie, domnul Bolojan poate pleca. Unul dintre miniștri sau unul dintre vicepremieri poate să-i ia locul ca interimar până ajungem la alegeri. Pentru că în mod clar nu există o majoritate, lucrul ăsta se va vedea și la votul care, oricât ar vrea Nicușor Dan să-l întârzie, noi ne dorim să fie cât mai rapid, așa este normal, așa este constituțional, tot îl vom avea aici în Parlament. Așa că, deși am obosit, spun că trebuie să ne întoarcem cât mai repede la urne. Soluția este democrația, nu afundarea în lovitura de stat, nu totalitarismul', a transmis președintele AUR. AGERPRES/(A - redactor: Cătălina Matei, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)

Citeşte şi:

Simion: AUR va depune la DNA un denunț privind 'fapte de corupție' în legătură cu PNRR și SAFE

Dan Dungaciu consideră că politizarea a mers prea departe din partea președintelui la întâlnirea cu tinerii ortodocși

Petrișor Peiu (AUR) a anunțat 10 propuneri pentru un program de guvernare, prin comparație cu cele ale PSD

George Simion despre o alianță cu PSD pentru guvernare: Nu le dă voie Nicușor Dan