Senatul și Camera Deputaților încep, marți, a doua sesiune parlamentară ordinară a anului.
Cele două Camere au fost convocate de președintele Senatului și, respectiv, de președintele Camerei Deputaților, potrivit deciziilor publicate în Monitorul Oficial, 'în temeiul dispozițiilor art. 66 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată', precum și ale art. 83 alin. (1) din Regulamentul Senatului, respectiv, ale art. 34 lit. a) din Regulamentul Camerei Deputaților.
La Camera Deputaților, ședința de plen a fost convocată de la ora 16:00. La Senat, Biroul Permanent se reunește de la ora 12:00, iar ședința de plen este programată tot pentru ora 16:00.
Conform procedurilor, în prima zi din sesiunea parlamentară vor fi aleși, în fiecare Cameră, vicepreședinții, secretarii și chestorii din Birourile permanente.
Potrivit Regulamentelor celor două Camere, alegerea membrilor Birourilor permanente se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, configurația politică a forului respectiv și negocierea liderilor grupurilor parlamentare. Listele candidaților vor fi supuse în ansamblu votului Camerei Deputaților și Senatului și vor fi aprobate cu votul deschis al majorității parlamentarilor prezenți.
Printre prioritățile din această sesiune parlamentară se află votarea unui Guvern cu puteri depline, în contextul în care președintele Nicușor Dan a anunțat că la începutul lunii septembrie va organiza o nouă rundă de consultări cu partidele pentru desemnarea premierului.
Pe agenda Legislativului se mai află, între altele, salarizarea unitară, iar în domeniul educației - sistemul de admitere la liceu.
* Liberalii și-au anunțat joi prioritățile, acestea vizând, potrivit liderului deputaților PNL, Gabriel Andronache, reforma administrației publice centrale și a companiilor de stat, reforma administrativ-teritorială, reforma electorală (în prim plan va fi reducerea dimensiunii Parlamentului României, dar și a administrației locale), reforma bugetului asigurărilor de sănătate, Legea lustrației.
* AUR a precizat sâmbătă că printre prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară ordinară se numără Parlament bicameral cu 300 de parlamentari, alegerea primarilor în două tururi de scrutin și limitarea la două mandate a conducerilor instituțiilor publice.
* Prioritățile USR în noua sesiune parlamentară sunt: reforma administrativ-teritorială, reforma serviciilor secrete, cu limitarea la maximum 2 mandate a câte 4 ani pentru toți șefii serviciilor secrete, eliminarea supraimpozitării contractelor cu normă parțială, protecția minorilor în mediul online, reforma electorală, precum și modificarea legii ANI 'pentru a nu permite sancțiuni retroactive'.
* Social-democrații au anunțat luni, după ședința Consiliului Politic Național, că propun formațiunilor politice care doresc să contribuie la formarea unei majorități parlamentare un acord politic cu 10 priorități pentru următorii doi ani. Potrivit lui Sorin Grindeanu, prioritățile propuse de PSD sunt: dezvoltarea energiei și valorificarea resurselor naturale; apărarea românilor prin modernizarea industriei naționale; reindustrializarea și finanțarea producției românești; îmbunătățirea colectării veniturilor înaintea introducerii unor noi taxe; munca plătită pe măsura productivității; îmbunătățirea sistemelor de educație și sănătate; hrană românească, irigații și dezvoltare rurală; investiții strategice urmărite transparent; apărarea interesului național apărat în UE și NATO. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Preda)
Parlamentul începe a doua sesiune ordinară a anului

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









