Proiectul privind integritatea va intra miercuri în dezbaterea Comisiei juridice a Senatului pentru întocmirea raportului, a decis Biroul permanent.
De asemenea, proiectul va fi dezbătut apoi în plenul Senatului, care este for decizional.
Senatorii pot depune marți amendamente.
Camera Deputaților a adoptat luni, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă, fiind introduse amendamente ale PSD și AUR, contestate de PNL și USR pe motiv că sunt neconstituționale.
Unul dintre amendamente prevede că persoanelor față de care se constată în mod definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese după intrarea în vigoare a prezentei legi le încetează funcția, demnitatea publică ori mandatul la data rămânerii definitive a raportului de evaluare sau a hotărârii judecătorești, după caz.
Un alt amendament contestat, cel al AUR, vizează obligativitatea depunerii de declarații de avere și pentru soțul, soția sau 'persoana care are relații asemănătoare acelora dintre soți' cu președintele României, cu deputații, cu senatorii, cu prim-ministrul, cu membrii Guvernului, alți demnitari.
Proiectul a fost redepus vineri de PNL și USR, după ce forma inițială a fost respinsă de Senat deoarece cuprindea același amendament al PSD referitor la sancționarea retroactivă a faptelor de conflict de interese și de incompatibilitate prin pierderea mandatului, care l-ar fi vizat pe liderul USR, Dominic Fritz. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niță, editor online: Anda Badea)
Senat/ Proiectul legii integrității - raport în Comisia juridică miercuri

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









