PSD va depune la Senat un proiect de lege privind producția de energie, care prevede că nu se poate închide nicio unitate până nu pune ceva în loc, a declarat, luni, președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care i-a cerut premierului interimar Ilie Bolojan să meargă la Bruxelles și să negocieze amânarea termenului de 31 august pentru oprirea centralelor pe bază de cărbune.
'Așa cum am promis în fața românilor, Parlamentul se reunește de câte ori este nevoie pentru a încerca să rezolve din problemele urgente ale economiei. În această situație de criză există riscul în continuare să închidem reactorul 2 de la Cernavodă, cu o capacitate de aproximativ 700 de megawați. Una din cele mai simple soluții ar fi repornirea, repet, repornirea a încă două grupuri la Turceni și la Rovinari. Fiecare din aceste grupuri are puterea de cam 330 de megawați, adunate ar suplini acei 700 de megawați care ar ieși din sistemul energetic național, ceea ce eu cred că ar trebui să fie luat în calcul. De aceea, am solicitat azi convocarea de urgență la Senat a unui Birou permanent pentru introducerea în sesiunea extraordinară a unui proiect de lege prin care România nu va mai închide nicio capacitate de producție a energiei până nu punem ceva în loc. Îi cer public prim-ministrului demis Ilie Bolojan să meargă urgent la Bruxelles și să negocieze amânarea termenului de 31 august pentru oprirea centralelor electrice pe bază de cărbune', a spus Grindeanu la Palatul Parlamentului.
El a subliniat că nu se poate apela doar la importuri de energie care 'umflă' buzunarele altora.
'Nu poți lăsa România și fără și mai mult curent. Nu putem doar să importăm și să umflăm buzunarele unora. Orice lipsă de acțiune din acest punct de vedere înseamnă complicitate la distrugerea cu premeditare a României. Suntem deja în recesiune și economia nu își permite să închidă capacități de producție și să țină pe loc marii consumatori industriali. Este o sinucidere, din punctul nostru de vedere, economic, atunci când ai soluția de a redeschide aceste capacități aflate în conservare. Și vreau să vă spun că în aceste zile în weekend am avut discuții cu colegi din zonele respective, în special din Valea Jiului, din Gorj, din Hunedoara. Se pot redeschide aceste capacități, închise, unele dintre ele, în aprilie anul acesta, astfel încât să suplinim', a susținut liderul PSD. AGERPRES/(A - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Grindeanu: PSD depune la Senat un proiect privind producția de energie; îi cer premierului să meargă urgent la Bruxelles

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Budăi: Nu voi vota niciun Guvern condus de Mureșan; nu pot vota acum pentru o continuare
Deputatul PSD Marius Budăi declară că nu va vota un Cabinet condus de liberalul Siegfried Mureșan, pentru că nu poate susține continuarea unei guvernări care 'a distrus' economia și puterea de cumpărare a românilo
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Purtătorul de cuvânt al PNL declară că unii parlamentari neafiliați doresc să se alăture grupului liberal
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Bogdan (PNL): Nu cred că e cazul să facem altă propunere de premier; președintele are pe masă două opțiuni
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Senat/Comisia de învățământ - raport favorabil pentru proiectul PSD privind introducerea obligativității uniformelor în școală
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Ionel Bogdan (PNL): Alianța PSD-AUR produce deja efecte asupra direcției politice a României
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Dimitriu: Comisia 'Mykonos-Nordis' de la Camera Deputaților ar urma să verifice traseul banilor; zborul pare o încercare de lobby
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind zborul privat către Mykonos: Judecătorul Deliorga - invitat marțea viitoare la audieri
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare
Senat/Ancheta privind întâlnirea Bolojan-Tănăsescu: Mircea Abrudean, Simina Tănăsescu și Ilie Bolojan - reinvitați marțea viitoare









