Deputatul USR Cătălin Drulă a îndemnat-o, luni, pe ministra Mediului, Diana Buzoianu, să nu cedeze 'șantajului' și să se lupte cu 'mafioții balastierelor' și cu cei care 'distrug' pădurile României.

'Bântuie încă pe aici fantoma lui Ceaușescu. De sus, de la cabinetul unu și de la cabinetul doi, cred că ar fi mândri de ce se întâmplă aici, la parter. Proiectele ceaușismului târziu au campioni într-o nouă generație de aur a politicii. Apropo, domnule Simion, poate faceți un transfer pe aici, prin față. Că unde au fost patru echipe merge și a cincea. Că ideile sunt cam tot acolo', a declarat Drulă, în plenul Camerei Deputaților, la dezbaterea moțiunii simple depusă de AUR împotriva ministrului Mediului.

El i-a reamintit liderului AUR, George Simion, că s-a numărat printre cei care au protestat împotriva proiectului de la Roșia Montană.

Deputatul USR a mai spus că Nicolae Ceaușescu a început de multe ori proiecte 'absurde' care au distrus mediul.

'Apropo de proiectele de multe ori absurde care au fost începute de Ceaușescu - care au distrus și mediul, și destine - și cei le susțin... Domnule Simion, și eu, și dumneavoastră am protestat în stradă împotriva proiectului de la Roșia Montană. Iar, astăzi, acolo, nu este un lac de cianură tocmai pentru că România are legi și are acord de mediu. Ceaușescu dădea din mână, cum dă domnul Zamfir câteodată, și zicea: 'Aici, hidrocentrală', 'Tunel prin munte', 'Aici, dărâmați cartierul acesta și faceți căsuța asta frumoasă, unde se sărbătorește democrația acum'', a afirmat Cătălin Drulă.

Potrivit acestuia, statul de drept nu poate funcționa decât atunci când regulile sunt susținute de oameni 'curajoși' precum Diana Buzoianu.

'Nu ceda, Diana! Nu ceda oricărui șantaj se arată aici! Bate-te în continuare, luptă pentru cetățenii din țara asta și cu mafioții balastierelor, care sunt transpartinici, și cu aceia care ne distrug pădurile', a declarat fostul președinte USR, la dezbaterea moțiunii 'Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989'.

În timpul intervenției sale, Drulă i s-a adresat și senatorului PSD Daniel Zamfir, căruia i-a spus: 'Domnule Zamfir, mergeți dumneavoastră la Senat, acolo puteți să vorbiți. Aici e Camera Deputaților'. AGERPRES/(A - redactor: Irinela Vișan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)

Citeşte şi:

LIVE UPDATE Moțiunea simplă împotriva ministrului Mediului - dezbătută în plenul Camerei