Luna se micșorează, iar oamenii de știință sunt tot mai aproape de a determina cu exactitate cât de mult s-a redus diametrul satelitului nostru natural de-a lungul timpului, conform unui studiu publicat pe 14 octombrie în revista The Planetary Science Journal, transmite Space.com.
Se consideră că Luna s-a format în urma unei coliziuni violente între un obiect masiv, o protoplanetă numită Theia, și Pământul aflat în stadiul incipient, acum aproximativ 4,5 miliarde de ani. Interiorul său continuă, treptat, să se răcească în urma acestui eveniment străvechi. Pe măsură ce se răcește, Luna se contractă, proces care duce la o micșorare lentă și continuă. În noul studiu cercetătorii susțin că au reușit să estimeze cât de mult s-a micșorat, de fapt, Luna.
În cadrul acestui studiu, oamenii de știință au analizat imagini surprinse de camera sondei Lunar Reconnaissance Orbiter (LROC) și au identificat peste 10.000 de falii recente - crăpături apărute la suprafața Lunii. Acest lucru le-a permis să calculeze gradul de contracție a Lunii în timp. Conform estimărilor actuale, raza Lunii s-a redus cu aproximativ 45 de metri în ultimele 400-800 de milioane de ani.
'Numărul acestor falii recente, dezvăluite de imaginile LROC, este mult mai mare decât mi-aș fi putut imagina vreodată', a declarat Thomas Watters, coordonatorul studiului, geolog și cercetător emerit în cadrul Centrului pentru Studii Planetare și Terestre de la Muzeul Național al Aerului și Spațiului (Smithsonian). 'Pe măsură ce interiorul Lunii continuă să se răcească și să se contracte, este de așteptat ca faliile existente să se extindă, iar altele noi să continue să apară'.
Pe baza observațiilor realizate cu ajutorul LROC, cercetătorii au identificat o varietate de crăpături și forme de relief pe suprafața selenară. Printre acestea se numără o serie de structuri geologice lungi și curbate care iau naștere atunci când suprafața Lunii se contractă, crapă și este împinsă în sus - precum și mici creste în zonele de relief jos, 'câmpiile' selenare, care apar ca niște 'riduri' înguste pe suprafața satelitului.
Activitatea tectonică de pe Lună diferă considerabil de cea de pe Pământ. În timp ce planeta noastră dispune de aproximativ 15 plăci tectonice majore, pe Lună nu există deloc plăci tectonice. În schimb, Luna are o structură formată dintr-o singură placă; asta înseamnă că învelișul său exterior este o piesă unică, întreruptă doar de falii sau alte fisuri similare, apărute pe măsură ce Luna s-a contractat. Prin urmare, în loc ca faliile sau crăpăturile să apară la granițele unor plăci tectonice, ele sunt răspândite pe întreaga suprafață a Lunii.
Cartografiind aceste mii de formațiuni distincte - toate rezultate în urma răcirii și contracției Lunii de-a lungul timpului - cercetătorii reușesc să reconstituie istoria geologică a satelitului nostru natural. Pe lângă determinarea gradului în care Luna s-a micșorat în timp, aceștia au descoperit că anumite zone prezintă mult mai multe falii decât altele. Totodată, regiunile cu mai puține crăpături și falii au o scoarță lunară mai groasă.
Acest lucru i-a condus la concluzia că zonele cu o scoarță mai groasă sunt nu doar mai stabile, ci și că o mare parte din fisurile răspândite pe suprafața Lunii au apărut mai târziu în istoria sa. În etapele timpurii, scoarța groasă ar fi acționat ca un izolator pentru interiorul cald al Lunii, împiedicând răcirea, contracția și, implicit, formarea acestor fisuri.AGERPRES/(AS - editor: Codruț Bălu, editor online: Ada Vîlceanu)
Luna se micșorează în urma răcirii interiorului său, conform unei analize a faliilor de la suprafața sa

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia lansează cu succes o sondă spațială către lunile planetei Marte pentru o misiune inedită
Agenția Japoneză de Explorare Aerospatială (JAXA) a anunțat marți că a lansat cu succes o sondă spațială în cadrul unei misiuni desfășurată în 'premieră mondială' având drept obiectiv colectarea de probe, inclusiv roci și nisip, de pe una dintre lunile planetei Marte, transmit agențiile Kyodo și AFP. Sonda, transporta
Un instrument AI chinezesc, folosit într-o serie de atacuri asupra unor afaceri japoneze
Un instrument chinezesc de securitate cibernetică bazat pe inteligență artificială, numit Artex, a fost utilizat într-o serie de atacuri cibernetice recente care au vizat companii japoneze, a anunțat marți o filială a unui important grup de internet cu sediul la Tokyo, transmite AFP. Zeci de companii japoneze, de la lanțuri de restaurant
Oamenii de știință au cartografiat atmosfera exoplanetei WASP-17b, observată cu Telescopul Spațial James Webb
Astronomii au descifrat câteva dintre secretele atmosferice ale unei lumi bizare, exoplaneta WASP-17b, de tipul 'Jupiter fierbinte', folosind date obținute de Telescopul Spațial James Webb (JWST), iar analiza acestor date a indicat existența unei atmosfere care nu are o formă circulară perfectă și în care se formează nori din nanocristale de cuarț, confor
Misiunea japoneză MMX de colectare a unor mostre de pe sateliții lui Marte este pregătită de lansare
Misiunea japoneză Martian Moons eXploration (MMX), care are drept obiectiv studierea originii sateliților lui Marte Phobos și Deimos și colectarea de mostre de la suprafața lui Phobos, este pregătită de lansarea anunțată pentru luni, la ora 19:41 GMT (marți, 04:41 ora locală), transmite Space.com. Misiunea MMX va fi lansată cu o rachetă H3 de
Prima hartă cuprinzătoare a solurilor de pe Marte, creată de cercetătorii australieni (studiu)
Un studiu australian a elaborat primul sistem cuprinzător de clasificare și prima hartă a solurilor marțiene, oferind un cadru care să îi ajute pe oamenii de știință să identifice locuri potențiale pentru viitoare activități de explorare, locuire și producție de alimente pe 'Planeta Roșie', informează sâmbătă agenția de presă Xinhua.
Roadster, mașina zburătoare concepută de compania Tesla, nu este o 'aeronavă', afirmă o agenție americană de reglementare
Administrația Federală a Aviației (FAA) din Statele Unite a precizat vineri că noua mașină dezvoltată de compania Tesla - Roadster, un model futurist și electric, echipat cu propulsoare care îi permit să se deplaseze prin aer - nu poate fi considerată o aeronavă, informează AFP. 'Vehiculul Tesla nu răspunde definiției FAA pentru o aeronavă', a ră
O stea verde, identificată recent, îi uimește pe astronomi (studiu)
Astronomii au identificat pentru prima dată o stea verde, documentând o rămășiță stelară densă - cunoscută sub numele de 'pitică albă' - care a căpătat o nuanță spectrală de verde-gălbui (chartreuse) după ce a absorbit resturi telurice provenite de la planete care, odinioară, pluteau pe orbita ei, informează Reuters. Culoarea une
Elveția: Record istoric validat pentru avionul solar-electric SolarStratos
SolarStratos a fost recunoscut în mod oficial de Federația Aeronautică Internațională (FAI) drept avionul solar-electric cu echipaj care a zburat la cea mai mare altitudine din istorie, la peste un an după un zbor efectuat în 2025, informează vineri AFP. Recordul, omologat miercuri de FAI în cadrul Adunării Generale ''









