O nouă specie de dinozaur a fost descoperită dintr-o fosilă găsită pe Insula Wight și care a fost ''trecută cu vederea'' în cercetări de peste un secol, spun oamenii de știință, potrivit DPA și PA Media.

Dinozaurul, un prădător dotat cu gheare lungi și de dimensiunile unui tigru mare, este primul dintr-un grup de carnivore cu două picioare denumite megaraptorani și care au trăit pe teritoriul Europei, potrivit unei echipe de cercetători condusă de University College London (UCL).

Fosila pe baza căreia s-a făcut descoperirea face parte dintr-un craniu achiziționat de Natural History Museum în 1924.

Nou specie megaraptoran, o rudă apropiată a tiranozaurului, inclusiv Tyrannosaurus rex, a trăit pe teritoriul Regatului Unit în perioada Cretacicului timpuriu, în urmă cu circa 120 de milioane de ani.

Specia a primit denumirea Invictibellatrix amberina, primul dintre termeni având semnificația ''războinica neînvinsă''.

''Chiar dacă nu era principalul prădător din acele vremuri, pentru oameni acest dinozaur ar fi fost mai periculos decât un T Rex'', a spus Cassius Morrison, autorul principal al studiului care documentează descoperirea noii specii și apărut în revista Royal Society Open Science.

''Am fi fost o pradă de dimensiunea ideală, cam cât o treime din greutatea lor corporală. Cu siguranță ne-ar fi vânat''.

''Un T Rex nu s-ar fi deranjat pentru că am fi fost prea mici pentru el''.

''Este un adevărat mister că această fosilă a fost ignorată atât de mult timp și că a stat într-un sertar pentru aproape 100 de ani'', a mai spus cercetătorul.

''Pe Insula Wight se găsesc numeroase oseminte - cine știe ce altceva mai așteaptă să fie descoperit'', a adăugat el.

Potrivit cercetătorului, Invictibellatrix ar fi avut o lungime de trei-patru metri, o înălțime puțin peste un metru și jumătate, pene și gheare cu lungimi între 10 și 20 de centimetri.

Se hrănea probabil cu dinozauri de mici dimensiuni, șopârle și mamifere.

Fosila a fost inițial descoperită la baza unui stânci de pe coasta de sud-vest a Insulei Wight de paleontologul amator Reginald Walter Tooley.

Cercetătorii cred că megaraptor a apărut inițial în Asia înainte de a migra pe teritoriul Europei.

Studiul a fost finanțat de Societatea Paleontografică, Societatea Regală UK și Research and Innovation. AGERPRES/(AS-redactor: Simona Tatu, editor online: Anda Badea)