BULETIN INFORMATIV
Patru incendii în Bihor, în weekend: trei gospodării și un bloc afectate
În intervalul 17-18 octombrie a.c., pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Crișana' al județului Bihor au acționat pentru stingerea a patru incendii izbucnite la trei gospodării și la un bloc de locuințe. Trei dintre cele patru evenimente au fost provocate, cel mai probabil, de conductori electrici defecți.
Incendii de natură electrică, în Șuncuiș, Aleșd și Șimian
Sâmbătă, în jurul orei 15.40, echipajele Secției de Pompieri Beiuș au intervenit pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperișul a două construcții auxiliare din cadrul unei gospodării situate în localitatea Șuncuiș, comuna Finiș.
Pompierii militari au localizat și lichidat focarele în aproximativ 25 de minute, salvând anexele celor două proprietăți învecinate, care erau lipite de construcțiile incendiate, cinci porci și 15 purcei.
În urma incendiului, a cărui cauză probabilă a constituit-o un conductor electric defect, au ars circa 65 de metri pătrați din acoperișul șurii și al adăpostului de animale.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 18 octombrie, în jurul orei 04.50, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la o garsonieră situată la parterul unui bloc de locuințe cu 4 etaje, de pe strada Ciocârliei din Aleșd.
La adresa indicată au fost mobilizate cu operativitate echipajele de pompieri ale Stației Aleșd, care au acționat simultan pentru lichidarea focarelor, verificarea tuturor garsonierelor din bloc, pentru a se asigura că nu există persoane intoxicate cu fum, respectiv pentru evacuarea locatarilor de la parter și etajul 1. Totodată, cu ajutorul ventilatoarelor din dotare, pe care le-au amplasat la nivelul fiecărui etaj, forțele de intervenție au procedat la evacuarea fumului, care inundase garsoniera și casa scării.
În urma evenimentului, generat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars diferite bunuri depozitate într-o boxă a garsonierei.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Cel de-al treilea incendiu provocat de o cauză probabilă similară a izbucnit la o anexă din cadrul unei gospodării din localitatea Șimian, flăcările afectând bunurile din interiorul construcției.
Pentru prevenirea incendiilor de natură electrică, verificați periodic instalațiile și aparatele electrice, evitați improvizațiile și suprasolicitarea prizelor și nu lăsați echipamentele nesupravegheate. În cazul unui incendiu, nu folosiți apă pentru stingere; utilizați un stingător adecvat incendiilor de natură electrică și apelați de urgență 112.
Incendiu, de la un coș de fum, la o gospodărie din Oradea
În după-amiaza zilei de duminică, 18 octombrie, în jurul orei 16.00, pompierii Detașamentului 2 Oradea au intervenit pe strada Matei Corvin din municipiu, unde, în mai puțin de 10 minute, au reușit să lichideze un incendiu care se manifesta la acoperișul camerei centrale termice și parțial, la acoperișul locuinței.
Evenimentul, generat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materialele combustibile, s-a soldat cu arderea a circa 6 metri pătrați din acoperișul camerei centralei termice și a aproximativ 50 de metri pătrați din acoperișul locuinței.
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, coșurile de fum trebuie izolate, curățate periodic, verificate și reparate în cazul în care se constată defecțiuni, de persoane specializate și autorizate.
Informații detaliate despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și a aplicației de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Purtător de cuvânt
Colonel CAMELIA ROȘCA
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Comunicat de presă - Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD
Comunicat de presă - Festivalul de Teatru Independent UNDERCLOUD
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Sibiu
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Comunicat de presă - Biblioteca Județeană 'Lucian Blaga' Alba
Comunicat de presă - Biblioteca Centrală Universitară 'Mihai Eminescu' Iași
Comunicat de presă - Biblioteca Centrală Universitară 'Mihai Eminescu' Iași
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș
Comunicat de presă - Uniunea Ucrainenilor din România
Comunicat de presă - Uniunea Ucrainenilor din România
