Compania americană SpaceX a lansat vineri celebra sa rachetă Falcon 9, în prezent cea mai utilizată din lume, cu puțin timp înainte de listarea sa la bursă, care se anunță a fi cea mai importantă operațiune de acest tip realizată vreodată, informează AFP.
'Hai SpaceX, hai Starlink! Către toți membrii comunității SpaceX, atât cei noi, cât și cei vechi, hai să vedem ce se întâmplă acolo. Spre cucerirea lui Marte!', a exclamat un reprezentant al companiei americane în timpul unei transmisiuni în direct.
Racheta Falcon 9 a fost lansată la ora locală 08:37 (12:37 GMT) de la baza Cape Canaveral din Florida, având la bord 29 de sateliți Starlink.
Aceștia din urmă, fabricați tot de SpaceX, urmează să completeze constelația Starlink, ce cuprinde peste 10.000 de sateliți deja plasați de compania americană pe orbita Pământului, pentru a construi astfel o rețea satelitară de internet.
Racheta Falcon 9 are la activ, până în prezent, peste 600 de zboruri - un record - și a transformat piața lansărilor de sateliți comerciali și militari prin scăderea considerabilă a costurilor.
Revoluția implementată de Falcon 9 vine din faptul că acest lansator spațial este parțial reutilizabil: după lansare și după separarea celor două trepte ale rachetei la mare altitudine, propulsorul (treapta inferioară) este recuperat prin intermediul unei aterizări controlate la punct fix.
Propulsorul utilizat vineri a zburat astfel pentru a 27-a oară în spațiu.
Noua lansare spațială a avut loc cu mai puțin de o oră înainte de mult așteptata listare la bursă a companiei SpaceX. O ceremonie urmează să aibă loc în curând la New York, în Times Square, la sediul Nasdaq, bursa electronică la care SpaceX va fi listată. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Bădescu, editor online: Simona Aruştei)
Știință 12-06-2026 15:32
SpaceX a lansat cu succes racheta emblematică Falcon 9 în ziua listării sale la bursă
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 1 minute

Alte știri din categorie
Știință 12-06-2026 11:31
Glucozamina utilizată pentru durerile articulare, asociată cu progresia demenței (studiu)
Glucozamina utilizată pentru durerile articulare, asociată cu progresia demenței (studiu)
