Poliția britanică a arestat 19 persoane, inclusiv un tânăr de 16 ani, la Belfast și în alte orașe din Irlanda de Nord, unde au avut loc în ultimele zile proteste anti-imigrație violente declanșate de o tentativă de omor comisă de un refugiat sudanez, a anunțat vineri poliția, potrivit agenției EFE.

Imagini video cu acest atac au fost larg redistribuite pe rețelele de socializare. Videoclipul arată atacatorul, un bărbat de culoare, stând așezat pe un bărbat pe care l-a imobilizat la pământ și căruia încerca să-i taie gâtul în timp ce deja sângera. În videoclip apar și trei persoane care intervin pentru a împiedica crima. Victima, un bărbat localnic în vârstă de circa 40 de ani, este în stare foarte gravă, cu răni la cap și gât și a pierdut un ochi.

Au urmat începând din noaptea de marți spre miercuri proteste violente, cu incendieri de mașini și locuințe, la care au participat sute de tineri și care au țintit cu precădere imigranții. De asemenea, în urma violențelor au fost răniți 12 polițiști.

Totuși, noaptea de joi spre vineri a fost 'mult mai liniștită' decât cele două nopți precedente, a declarat un responsabil al poliției din Irlanda de Nord.

Cei 19 arestați au fost deja inculpați și prezentați instanței, în timp ce poliția încearcă în continuare să identifice și alte persoane participante la violențe.

Refugiatul sudanez, în vârstă de 30 de ani, a fost și el prezentat unei instanțe, care l-a plasat în arest preventiv până la următoarea audiere, programată pentru 8 iulie. El a sosit în februarie 2023 în Regatul Unit, unde a primit statutul de refugiat politic pentru o perioadă de cinci ani.

Atacul de la Belfast a survenit într-un moment de tensiuni deja sporite în Regatul Unit în urma uciderii unui student alb care a fost încătușat de polițiști în timp ce murea sub ochii lor din cauza rănilor provocate de o înjunghiere, după ce ucigașul său, un bărbat sikh, a susținut în mod fals în fața polițiștilor la fața locului că ar fi fost vizat de un atac rasist.

Potrivit liderului partidului anti-imigrație Reform UK, Nigel Farage, politica de azil permisivă practicată atât de actualul guvern laburist, cât și de precedentele guverne conservatoare, a permis intrarea multor indivizi periculoși în țară.

În acest timp, premierul britanic Keir Starmer și liderii nord-irlandezi au condamnat violențele anti-imigrație. 'Este clar că oameni au fost atacați noaptea trecută din cauza orginii lor și eu nu voi tolera acest lucru', a spus miercuri Starmer, care a promis că cei responsabili pentru violențele anti-imigrație de la Belfast 'vor suporta toată rigoarea legii', după ce marți el descrisese drept 'revoltător' atacul comis de refugiatul sudanez. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Simona Aruştei)