Echipa de fotbal CFR Cluj va disputa patru meciuri amicale în stagiul de pregătire din Slovenia, care va avea loc între 28 iunie și 10 iulie, potrivit paginii de Facebook a clubului.
Lotul clujenilor se va reuni săptămâna viitoare, pe 15 iunie, urmând să se antreneze la Cluj-Napoca până pe data de 28 iunie.
Ulterior, echipa din Gruia va pleca în cantonamentul de vară în Zrece, Slovenia, unde se va pregăti până pe 10 iulie.
CFR Cluj va disputa primul test pe 2 iulie, cu NK Aluminij, câștigătoarea Cupei Sloveniei, apoi pe 4 iulie va avea loc meciul cu altă echipă slovenă, Olimpija Ljubljana, pe 7 iulie este programată partida cu FC Noah, vicecampioana Armeniei și câștigătoarea Cupei Armeniei, iar pe 9 iulie va avea loc meciul cu Karpatî Lviv, formație din prima ligă a Ucrainei.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Fotbal Club CFR 1907 CLUJ / Facebook.com








