Fostul internațional Dănuț Lupu a afirmat, miercuri, la Muzeul Fotbalului, unde a vizitat o expoziție cu mingi de la turneele finale ale Cupei Mondiale, că prima amintire legată de ediția Italia '90 este momentul când a părăsit cantonamentul echipei naționale, fiind nemulțumit de faptul că nu a fost folosit titular în prima partidă.

Cel care l-a convins să se întoarcă în cantonament a fost tehnicianul Mircea Lucescu, cu care a discutat la telefon.

''Sunt multe amintiri aici și frumoase, și, mulțumită răposatului Mircea Lucescu, avem ce vedea în acest muzeu, felicitări. Prima amintire pe care o am de la Mondialul din '90 este când am vrut să plec după primul meci, când nu am fost titular și am plecat. M-am întors după vreo două-trei ore. Același Il Luce, ca de obicei, m-a convins să mă întorc. Am avut o discuție mai lungă cu el și mi-a spus că e păcat, și m-am întors. Dar și dacă m-am întors ce am făcut? Că la echipa națională tot nu prea am avut loc. Erau prea mulți fotbaliști pe vremea mea'', a afirmat Lupu.

El a precizat că absența României de la CM este legată de școlile de fotbal, dar și de importul de jucători străini în campionatul intern.

''Mi-e dor să mă uit un pic la fotbal, pentru că nu m-am mai uitat în ultimul timp. Eu sunt fanul Braziliei, doresc ca Brazilia să câștige Campionatul Mondial. Nu sunt adeptul formatului cu 48 de echipe sau câte sunt, dar poate peste patru ani se fac 80 și ne calificăm și noi. E bine când vedem Mondialul la televizor, pentru că tehnologia a avansat, e color... Problema cea mare este legată de academiile de fotbal, de școlile de copii și juniori, dar și pentru că noi aducem antrenori străini, jucători străini, dar nu putem face o echipă națională. Pentru că atâta timp cât nu promovăm tineri, va fi din ce în ce mai dificil să facem o echipă națională'', a spus acesta.

''Eu îmi doresc ca Gică Hagi să reușească în ceea ce vrea el să facă, dar ca să reușească, noi toți care suntem pe lângă el va trebui să nu îl periem și să îi spunem realitatea. Și realitatea e neagră, dar să sperăm că el va reuși să o facă albă. Am văzut mai mulți colegi de-ai mei care au lăudat echipa după două meciuri amicale, cu două echipe slabe, spun eu, și nu cred că am făcut un joc extraordinar, nu am reușit mare lucru. Dar să sperăm că Gică va reuși să scoată din acești copii ce au mai bun în ei. Ce am văzut diferit? Diferit a fost că a fost Hagi pe bancă și nu a mai fost altcineva, în rest, nimic'', a adăugat Lupu.

Fostul mijlocaș consideră că și performanța Universității Craiova, de a câștiga titlul și cupa în acest an, îi aparține în proporție de peste 50% fostului antrenor Mirel Rădoi: ''Eu sunt adeptul antrenorilor și jucătorilor români, dar fiecare conducător își alege ceea ce consideră el de cuviință. Haideți să luăm Craiova, și eu cred că peste 50% este meritul lui Rădoi pentru ceea ce s-a întâmplat acolo''.

Fost jucător la Dinamo, Lupu a criticat politica de transferuri a clubului bucureștean.

''La Dinamo plecarea lui Kopic și Florentin Petre este o pierdere destul de mare, mai ales că am înțeles că pleacă și o parte din jucători. Eu îmi doresc ca de la an la an Dinamo să crească, am terminat pe 5, anul ăsta pe 4, mi-aș dori ca la anul să termine pe 3 sau pe 2, dar după plecările care vor mai veni și ce jucători vor ei să aducă... Până la urmă eu nu am înțeles, Dinamo eu știam că e o echipă de fotbal, nu spital de urgență. Nu știu de ce au fost aduși unii. Păi să mă legitimez și eu în cazul ăsta, mă accidentez, stau șapte luni acasă, e frumos la Dinamo'', a mai spus Lupu.

Cupa Mondială FIFA 2026 se dispută în perioada 11 iunie - 19 iulie 2026, fiind organizată în premieră de trei țări gazdă: Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic.

Acesta este primul turneu final din istorie extins la un număr record de 48 de echipe participante, față de 32 la edițiile anterioare.
AGERPRES (A, AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Gabriela Badea)