Antrenoarea echipei CSM București, Bojana Popovic, a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este mândră de evoluția jucătoarelor sale în Final Four-ul Ligii Campionilor de la Budapesta, unde au cucerit medaliile de bronz, precizând că formația sa se află pe drumul cel bun.
'Ne simțim bine. A fost un turneu bun pentru noi. Singurul lucru care nu a fost bun a fost faptul că, în ultimele 10 minute, Gabriela Moreschi s-a accidentat. Suntem puțin triști din cauza asta, pentru că este un moment dificil pentru ea, dar sperăm că totul va fi în regulă. Așteptăm informații suplimentare, însă, în rest, totul a fost bine. Sunt mândră și fericită de modul în care fetele au reacționat după primul meci. Așa cum am spus și înainte, în primul meci nu ne-am arătat adevărata față. Am fost puțin încordate și am simțit prea mult presiunea. Din această cauză nu am reușit să facem lucrurile pe care le pregătisem atât de mult timp. Până la urmă, Metz a demonstrat că este o echipă foarte bună în acest sezon. Au făcut o treabă excelentă de la începutul sezonului până acum. În cele din urmă, au câștigat ieri cel mai important meci. În al doilea meci a fost foarte bine, pentru că ne-am ridicat după o noapte dificilă. Fetele au vrut să arate că pot juca un handbal mult mai bun decât în ziua precedentă. Și au făcut-o. Așa cum am spus, sunt mândră și fericită. Cred că suntem pe drumul cel bun', a declarat Popovic.
Ea a ținut să felicite și echipa de tineret a CSM București, care a reușit să câștige medaliile de argint în Liga Campionilor la acest nivel.
'Este perfect. Puteți vedea că și CSM lucrează foarte bine în ceea ce privește această generație tânără. Este foarte important să ai mereu în club fete care joacă handbal și care au în fața lor echipa de senioare, care le arată cum poți fi profesionist. Au jucat foarte, foarte bine la acest turneu. Au arătat că poți reveni chiar și după un handicap important. Asta înseamnă că au avut atitudine și caracter pentru a reuși acest lucru. Nu este ușor, știu asta din propria experiență. Sunt foarte fericită și vreau să transmit felicitări întregii echipe și staffului tehnic. Au făcut o treabă extraordinară acolo', a precizat Popovic.
Învinsă în semifinale de Metz Handball, cu 32-27, CSM București s-a clasat pe locul al treilea în Final Four-ul Ligii Campionilor, după ce s-a impus în finala mică în fața altei echipe franceze, Brest Bretagne Handball, cu 32-26 (15-13).
Trofeul a fost câștigat de Metz Handball, care a devenit prima echipă franceză care câștigă Liga Campionilor la handbal feminin, după ce a învins-o în finală pe Gyori Audi ETO KC, deținătoarea trofeului, cu 31-29 (18-17).
CSM București s-a clasat pentru a patra oară pe podiumul competiției, după ce a câștigat trofeul în 2016, iar în 2017, 2018 și 2026 a ocupat locul al treilea.
În finala Ligii Campionilor pentru junioare, EHF Youth Club Trophy 2026, care a avut loc în paralel, tot la Budapesta, CSM București a fost învinsă dramatic în finală de DVSC Kezilabda Akademia, cu 41-39 (13-13, 33-33), după prelungiri.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)
Handbal feminin: Bojana Popovic (CSM București) - Sunt mândră, cred că suntem pe drumul cel bun
Autor: agerpres.ro
Timp de citire: 2 minute

Alte știri din categorie
Fotbal: Comentatorul Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, recunoscut de World Record Academy
Fotbal: Comentatorul Ilie Dobre a stabilit un nou record mondial, recunoscut de World Record Academy
Handbal feminin: Alexandru Moise (CSM București) - Experiența de la Budapesta, mai mare decât bucuria medaliei
Handbal feminin: Alexandru Moise (CSM București) - Experiența de la Budapesta, mai mare decât bucuria medaliei
Handbal feminin: Mihaela Mihai (CSM București) - Ne-am arătat adevărata valoare în finala mică
Handbal feminin: Mihaela Mihai (CSM București) - Ne-am arătat adevărata valoare în finala mică
Fotbal - CM 2026: Gheorghe Popescu - E frustrant să vezi Curacao și Haiti la Mondial, iar noi să...
Fotbal - CM 2026: Gheorghe Popescu - E frustrant să vezi Curacao și Haiti la Mondial, iar noi să...
Fotbal: Francezul Taylor Luvambo a semnat pentru FC Argeș
Fotbal: Francezul Taylor Luvambo a semnat pentru FC Argeș
Fotbal: Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești
Fotbal: Portughezul Ricardo Sousa, noul antrenor al echipei Petrolul Ploiești
VIDEO Auto: Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally
VIDEO Auto: Dragoș Savloschi a câștigat Trofeul Alba Iulia la Super Rally
VIDEO Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, clasat pe podium în Florida, în Seria Cliff Diving
VIDEO Sărituri de la mare înălțime: Constantin Popovici, clasat pe podium în Florida, în Seria Cliff Diving

