Antrenorul echipei de junioare a CSM București, Alexandru Moise, a afirmat, luni, la revenirea în țară după câștigarea medaliilor de argint în Final Four-ul Ligii Campionilor la acest nivel, că experiența acumulată de jucătoarele sale este mai importantă decât locul ocupat în turneul european.

'Cred că mai mare decât bucuria este experiența pe care am acumulat-o acolo. Și că am avut suportul din partea fanilor a însemnat enorm pentru noi și este lucrul pe care îl prețuim mai mult decât orice rezultat. Am fost foarte fericiți, dar nu am petrecut foarte mult, pentru că mâine trebuie să plecăm la turneul final din campionatul intern. Sunt sigur că multe dintre fete pot ajunge la echipe importante din Liga Florilor. Sunt extrem de convins că acest lucru se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Medaliile sunt cel mai important suvenir pe care îl puteam lua de la Budapesta', a spus Moise.

Jucătoarea Maria Sprâncenatu s-a arătat emoționată de susținerea fanilor români la Budapesta: 'Ne bucurăm pentru acest succes și le mulțumim suporterilor care ne-au umplut de emoții și ne-au făcut experiența mai frumoasă. A fost epuizant, două meciuri cu prelungiri nu sunt ușoare. Ne-am dat ultima fărâmă de energie. Atât am putut, dar măcar am dat tot'.

'A fost o experiență unică, incredibilă pentru noi, ne bucurăm foarte mult că am ajuns să jucăm într-o asemenea sală, cu atâția suporteri care au venit să ne susțină și le mulțumim pe această cale. Să jucăm la senioare în aceeași sală este visul nostru', a declarat căpitanul de echipă Maria Petrache.

În finala Ligii Campionilor pentru junioare, EHF Youth Club Trophy 2026, care a avut loc la Budapesta, CSM București a fost învinsă dramatic în finală de DVSC Kezilabda Akademia, cu 41-39 (13-13, 33-33), după prelungiri.
AGERPRES/ (A, AS - redactor: Adrian Țone, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ada Vîlceanu)