Atacantul Taylor Luvambo a semnat pentru echipa de fotbal FC Argeș, a anunțat, duminică, gruparea din Superligă pe pagina sa de Facebook.

Născut pe 5 iulie 1999, la Saint-Denis, în Franța, Taylor Luvambo are 1,80 m și evoluează în compartimentul ofensiv, ca extremă.

A fost format la academiile cluburilor Paris Saint-Germain, FC Nantes și Racing Club de France Football. În sezonul 2025/26 a evoluat la Le Mans, în Ligue 2, echipă alături de care a obținut promovarea în Ligue 1.

De-a lungul carierei, Luvambo a mai evoluat pentru FC Nantes, FC Fleury 91 și En Avant Guingamp, înainte de a ajunge la Le Mans în vara anului trecut.
AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto; Fotbal Club Arges Pitesti/facebook