Debbie Hewitt, președinta Federației Engleze de Fotbal (FA), i-a trimis o scrisoare președintelui FIFA, Gianni Infantino, solicitând o analiză independentă cu privire la planul de atragere a investitorilor privați pentru Cupa Mondială și la modul în care a fost gestionat cazul lui Folarin Balogun, potrivit DPA.

Infantino se află sub presiune după ce trei confederații continentale au respins planul său de a înființa o companie care să administreze aspectele comerciale ale turneelor FIFA, precum Cupele Mondiale masculine și feminine, și de a vinde 20% din acțiunile acesteia unor investitori privați. Ulterior, Infantino a renunțat la acest plan.

Publicația The Times a relatat, joi, că Hewitt, care este și vicepreședinte FIFA și membru al Consiliului FIFA, i-a scris lui Infantino cerând explicații.

Din informațiile DPA, scrisoarea solicită o analiză independentă a propunerii privind investitorii privați, precum și clarificări legate de decizia Comisiei de Disciplină a FIFA de a ridica aplicarea unei sancțiuni de o etapă suspendare pentru atacantul american Balogun în timpul Cupei Mondiale.

Suspendarea sancțiunii lui Balogun a fost urmată de declarația președintelui SUA, Donald Trump, care a recunoscut că l-a sunat pe Infantino pentru a cere reanalizarea cartonașului roșu primit de atacant în meciul împotriva Bosniei-Herțegovina.

Pe 5 august, Infantino și-a cerut scuze pentru procedura urmată în cazul planului privind investitorii privați, iar Consiliul Director al FIFA a promis că va avea loc o analiză. FIFA nu a precizat însă cine se va ocupa de această analiză.

UEFA, organismul de conducere a fotbalului european, a declarat că și-a 'pierdut încrederea' în Infantino și a inițiat demersuri juridice în instanțele din SUA pentru a obține divulgarea documentelor legate de planul privind investitorii privați.

De asemenea, UEFA s-a angajat să identifice un candidat credibil care să candideze împotriva lui Infantino la Congresul FIFA din martie, termenul limită pentru depunerea candidaturilor fiind 18 noiembrie.

Infantino și-a confirmat intenția de a candida pentru un nou mandat și se bucură în continuare de un sprijin puternic în Africa, America de Sud și în mai multe țări din Orientul Mijlociu, precum Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite. Federația Belgiană de Fotbal (RBFA) continuă să analizeze opțiunile juridice în cazul Balogun, având în vedere că decizia de suspendare a sancțiunii i-a permis acestuia să joace împotriva Belgiei în optimile de finală ale Cupei Mondiale. AGERPRES/(AS- redactor: Adrian Drăguț, editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)