Vincent Roberti a fost numit în funcția de președinte interimar al Comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2030, luni, în urma plecării lui Edgar Grospiron, transmite Reuters.

Grospiron a demisionat din cauza tensiunilor din cadrul Comitetului de organizare (COJOP), după 18 luni în funcție.

O reuniunea extraordinară a Adunării Generale a aprobat o schimbare temporară a regulamentului, permițându-i lui Roberti să combine funcția de președinte cu poziția sa e director general până când va fi numit un succesor permanent.

Grospiron, campionul olimpic din 1992 de la movile, a plecat după demisia fostului director general, Cyril Linette, care demisionase la începutul anului din cauza unor ''neînțelegeri insurmonbatile''.

Proiectul Alpii Francezi 2030 a întâmpinat o serie de provocări, inclusiv decizia din mai de a muta probele pe gheață de la Nisa la Lyon.

Inițiat, Nisa trebuia să găzduiască sporturile pe gheață din cadrul Jocurilor, totuși, noul primar Eric Ciotti a refuzat ca stadionul Allianz Riviera, pe care își dispută meciurile echipa de fotbal OGC Nice, să găzduiască patinoarul temporar pentru competiția masculină de hochei.

Dorința Comitetului Internațional Olimpic de a păstra sporturile pe gheață într-un singur loc a făcut ca acestea să fie mutate la Lyon, cu excepția patinajului viteză, care va avea loc pe Thialf arena din Heerenveen (Olanda),

Comisia de Coordinare a CIO va ține miercuri o conferință de presă la Lyon pentru a anunța stadiul pregătirilor pentru JO 2030. AGERPRES/ (AS - editor: Mihai Țenea, editor online: Simona Aruştei)