Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc.
'Grădina Zoologică din Târgu Mureș, are deosebita plăcere de a invita publicul de toate vârstele să participe la un eveniment deosebit organizat cu prilejul sărbătorilor de toamnă. Sâmbătă, 24 octombrie 2026, între orele 19:00 și 23:00, porțile instituției se vor redeschide după lăsarea întunericului pentru o seară plină de mister, magie și educație ecologică, oferind vizitatorilor o perspectivă cu totul unică asupra lumii necuvântătoarelor. Programul serii va debuta la ora 19:00, continuând cu activități captivante, cum ar fi hrănirea publică a liliecilor, un moment artistic de lumini, umbre și jonglerie cu foc, urmat de momente dedicate hrănirii elefanților asiatici și girafelor, precum și a tigrilor și a porcilor spinoși', a anunțat luni Grădina Zoologică din Târgu Mureș, într-un comunicat de presă.
Seara se va încheia în jurul orei 22:00 prin 'Noaptea Flăcărilor' iar porțile se vor închide la ora 23:00.
Intrarea la eveniment este gratuită, iar organizatorii încurajează publicul să se bucure de atmosferă purtând măști sau costume tematice.
În paralel, în perioada 19 octombrie - 1 noiembrie, se desfășoară un Concurs Foto de Halloween. Vizitatorii care se fotografiază la Punctul Foto special amenajat în incinta grădinii și distribuie imaginea pe profilul personal de Facebook sau Instagram vor intra automat în tragerea la sorți din data de 2 noiembrie.
Premiile constau în trei pachete de bilete de familie pentru evenimentul Solstițiului de Iarnă din 21 decembrie 2026 și trei tururi ghidate gratuite destinate claselor și grupurilor școlare.
Cu o suprafață de 42 de hectare, adăpostind în jur de 150 de specii și aproape 1000 de exemplare, Grădina Zoologică din Târgu Mureș își propune prin aceste acțiuni sensibilizarea publicului asupra declinului biodiversității.
Reprezentanții instituției subliniază că doresc să conecteze publicul larg cu natura, pentru a îi educa tratarea responsabilă a mediului înconjurător. AGERPRES/ (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: zootirgumures.ro










