Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) va solicita, săptămâna viitoare, cu ocazia unei reuniuni ce se va desfășura la București în cadrul Rețelei Europene a Autorităților Oficiale care Administrează Dosarele Poliției Secrete, fonduri europene destinate digitalizării dosarelor de interes public.
Vicepreședintele CNSAS, Mădălin Hodor, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că România deține în perioada 2025-2026 președinția acestei rețele și că problema lipsei fondurilor cu care se confruntă instituția din subordinea Parlamentului este similară cu cea a autorităților din alte state care s-au aflat sub regimuri totalitare.
'Noi sperăm ca în urma acestei întâlniri să facem un apel comun către Parlamentul European pentru ca PE să conștientizeze că Europa are în aceste instituții instrumente pentru a contracara ascensiunea curentelor extremiste, pentru a promova istoria, pentru a combate fake news-ul istoric și ar fi util pentru UE să apeleze la aceste instituții și să le folosească în acest sens, fiindcă ele au expertiză și arhivă cu care pot contribui. În același timp, încercăm să solicităm finanțare europeană pentru a digitaliza arhive. Acesta este un lucru extrem de important, pentru că publicul vrea acces cât mai ușor la aceste documente', a afirmat vicepreședintele CNSAS.
Mădălin Hodor a mai spus că instituția pe care o reprezintă a încercat să obțină fonduri pentru digitalizare prin diferite programe, însă demersurile nu au avut efectul scontat.
'Este foarte greu să apelezi la aceste fonduri ca instituție care gestionează o arhivă. Sunt alte priorități. Întotdeauna te bați cu alte lucruri care sunt mai important de făcut. Dacă s-ar face o linie de finanțare dedicată doar digitalizării, pentru ca documentele să poată fi scanate, puse online, să poată fi accesate de oricine mult mai repede, cred că ar fi un pas în direcția bună', a menționat vicepreședintele CNSAS.
Mădălin Hodor, alături de alți reprezentanți ai CNSAS, a fost prezent joi, la Tulcea, la dezbaterea 'DOSAR TULCEA - TULCEA înainte de 1989. Documentele securității din arhiva C.N.S.A.S.', organizată de Primăria municipiului, la care au participat autorități, cercetători și reprezentanți ai unor organizații, evenimentul anunțând vernisajul expoziției omonime care va avea loc la ora 17:00, pe Faleza 'Ivan Patzaichin'.
'Prin 'DOSAR TULCEA', Primăria Municipiului Tulcea și CNSAS propun o formă de recuperare a memoriei locale bazată pe documente și surse verificabile. Pentru generațiile care au trăit perioada comunistă, expoziția poate oferi ocazia de a revedea o parte din realitatea acelui timp. Pentru cei care nu au cunoscut-o, poate fi un punct de plecare pentru a înțelege cum arăta societatea tulceană înainte de 1989', se arată într-un comunicat de presă al autorității locale. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
CNSAS va cere fonduri europene pentru digitalizarea arhivei, afirmă vicepreședintele Mădălin Hodor

Conţinutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Harghita: Trei noi cazuri de rabie confirmate la Mădăraș, Sândominic și Mihăileni
Trei noi cazuri de rabie au fost confirmate, joi, în județul Harghita, două la bovine din localitățile Mădăraș și Sândominic și la un câine din Mihăileni, care a intrat în contact direct cu o vulpe, a transmis pentru AGERPRES directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. Róbert Istv&aacut
Satu Mare: O cultură de porumb pe două hectare, distrusă de un incendiu în localitatea Oar
O cultură de porumb pe două hectare a fost distrusă de un incendiu în localitatea Oar, din cauza unei scântei mecanice provocate de un utilaj agricol aflat în lucru, a informat, joi, serviciul de comunicare al ISU Satu Mare. 'în urma incendiului au ars aproximativ două hectare dintr-o suprafață totală de opt hectare
Hunedoara: Grevă a lucrătorilor de la serviciul de ridicare a gunoiului
Angajații companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăștie și Călan au declanșat joi o grevă spontană, nemulțumiți de faptul că nu au primit încă salariile de luna trecută, situație în care muncitorii au refuzat să înceapă lucrul. Anunțul a fost făcut de Primăria Deva, care a menționat că administrația locală a
Argeș: Un autocamion încărcat cu stupi a ars în comuna Călinești
Un autocamion încărcat cu stupi a ars complet, joi, în comuna Călinești, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. Incendiul s-a produs în satul Udeni Zăvoi, pentru stingerea flăcărilor intervenind pompierii de la Garda de Intervenție Topoloveni.
MAE / Atenționare de călătorie: Spania - cod roșu de precipitații abundente în Comunitatea Autonomă Valenciană
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Autonomă Valenciană, că Agenția Meteorologică de Stat - AEMET a emis o atenționare de cod roșu de precipitații abundente în provinciile Valencia și Castellon, pentru zilele de 1 și 2 octombrie.
Mureș: Cea mai grea etapă a lucrărilor la parcarea subterană de 42 de milioane de lei a fost finalizată
Lucrările la prima parcare subterană din municipiul Târgu Mureș au depășit cea mai dificilă fază, iar investiția de 42 de milioane de lei va asigura 292 de locuri de parcare în zona centrală până în vara anului viitor, a anunțat, joi, primarul Soós Zoltán. Primăria Târgu Mureș și constructorul Geiger
USR cere demisia directorului DGASPC Sector 1 și verificarea situației de la Căminul Odăi
USR solicită conducerii DGASPC Sector 1 și primarului George Tuță să ofere urgent explicații publice cu privire la informațiile privind o posibilă infestare cu ploșnițe în căminul pentru persoane vârstnice Odăi. Potrivit unui comunicat al USR Sector 1 transmis joi AGERPRES, din datele primite de organizație, situația este 'deos
Ialomița: Căutări în Lacul Bentu Mare după ce un bărbat s-ar fi răsturnat cu mașina în apă
Pompierii intervin pentru căutarea și salvarea unei persoane posibil înecate în Lacul Bentu Mare, din zona Bălții Ialomiței, după ce aceasta s-ar fi răsturnat cu autoturismul în apă și nu ar mai fi reușit să iasă la suprafață, informează, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița. 'Din relatările martor









